Povestea necosmetizată a ascensiunii, gloriei și decăderii Brăilei

În 1990 promova în prima divizie, în vara lui ’93 juca finala
Cupei României (pierdută cu Univ. Craiova), pentru ca, un an mai
târziu, să retrogradeze în liga secundă, executată de arbitri pe
care, acum, i-au ajuns blestemele. O aventură scurtă și intensă, ca
o ploaie de vară. Cam așa poate fi caracterizată experiența de
câțiva ani în prima divizie a Daciei Unirea Brăila.

Și cine ar putea să rememoreze mai bine acea perioadă de vis a
fotbalului brăilean decât președintele de atunci al echipei,
Octavian Ulman, cel care a condus destinele clubului în două
rânduri, 1980-1988 și 1990-1997? Mai ales că de ani buni încoace
Brăila fotbalistică se zbate în mediocritate, când în „C”, când în
„B”, unde activează și acum, dar cu numai patru puncte acumulate la
finalul turului.

„Ce
oraș cosmopolit era Brăila!”

Ca orice brăilean care se respectă, se simte dator să vorbească
întâi despre oraș. „Domnule, pe lângă faptul că rămâne
cunoscut drept orașul lui Codin și al lui Terente, regele bălților,
cel care lua de la bogați și dădea la săraci, Brăila a fost un oraș
extrem de cosmopolit, în special între anii 1940-1960. A fost și
înainte, dar parcă niciodată ca atunci. Pe lângă români, erau o
mulțime de greci, majoritatea dintre ei comercianți, erau
lipovenii, toți cu bărbi și care erau porecliți «excavator», pentru
că cei mai mulți se ocupau cu muncile care presupuneau săpatul,
erau italieni, erau și turci. Vapoarele cu grâne sau cu alte
mărfuri acostau non-stop în port, o mulțime de bogătași și de
bancheri veneau să cumpere sau să vândă. Ce mai, era o plăcere să
ieși seara la plimbare, orașul pulsa de viață”.

Cafea
pe sub mână pentru bani negri

Ușor, ușor, ajungem la sezonul promovării, 1989-1990.
„Pe hârtie nu mai eram președinte, ci vice, dar în fapt
tot eu conduceam. Partidul îl numise președinte pe Mircea Iancu,
omul lor. Dar era un tip de bun-simț, și-a dat repede seama că nu
prea e în problemă și mă lăsa să fac eu treaba. Avea o vorbă, «noi
trebuie să stăm spate în spate, ca să primim curvele cu fața!».
Adică să avem încredere unul în altul, să știm cum să ne apărăm la
atacurile din afară și să lucrăm în echipă… Foarte corect, în
fotbal «eu»-l nu are ce să caute, contează lucrul în echipă. Asta
am învățat de la Ion Alecsandrescu, care mi-a fost ca un mentor și
toată cariera mea m-am ghidat după acest crez. Bun, ca să revin la
promovare, norocul nostru a fost că s-a schimbat regimul, altfel
n-am fi intrat. Oțelul Galați era programată să promoveze! Anul
acela s-au făcut și la noi bani negri, până atunci nu folosisem
asemenea metode. Dar altfel nu reușeam. Am stat deoparte, au fost
alții care au lucrat la producerea lor, oameni de sus. Vapoarele
care veneau în port mai aduceau cafea de calitate și alte produse
care nu se găseau în comerț, iar oamenii de care vorbeam au
cumpărat cafeaua și produsele la un preț, după care le-au vândut la
altul. Așa s-au produs și bani negri. În anul promovării am
cheltuit 1.200.000 de lei, cu totul, albi și negri. Păi, în returul
ăla echipa a jucat pe 6.000 de lei de om primă de
victorie”.

„Lui
Salomir i-a atras atenția Igna”

Cea mai mare realizare a Brăilei rămâne finala Cupei României,
disputată în 1993, contra Universității Craiova, și pierdută cu
2-0. „Poate că erau mai buni, dar atunci ne-au bătut cu
arbitrul, cu Mircea Salomir. La 0-0 a scăpat Drăgoi singur, Lung
l-a faultat, iar în loc de penalty, i-a dat cartonaș roșu
jucătorului nostru. Nu e bine să-i vorbești de rău pe morți, dar
Salomir ne-a dezavantajat clar și în semifinale, la Baia Mare, cu
echipa locală. Atunci, la pauză, observatorul Ioan Igna i-a atras
atenția să nu-și mai bată joc de noi. În finală, nu l-a mai
atenționat nimeni!”.

„Costică-Vâlcea ne-a
făcut praf”

Finalul e apoteotic. Vivi Ulman, care are origini ebraice,
povestește că l-a blestemat evreiește pe Gheorghe Constantin pentru
faptul că a pus umărul la retrogradarea Daciei Unirea Brăila. Ulman
spune că pedeapsa divină l-a ajuns acum pe „Vâlcea”:
„Apoi, anul următor, când am și retrogradat, Brăila a
avut mereu probleme cu arbitrii. Prin faptul că am ajuns să jucăm
finala Cupei i-am deranjat probabil pe unii, de pe axa Oltenia –
Ardeal, Ardealul din zona unde se face pălinca aia bună. «Cine
p…a mă-sii e Ulman ăsta, bă, a ajuns el să vrea Cupa?», și-au
spus. Uite, Costică-Vâlcea a ajuns să facă pușcărie! Ne-a făcut
praf atunci și cu Ceahlăul, și cu Sportul, și la Sibiu! Dar l-au
ajuns blestemele, că i-am dat atunci blestemul evreului, i-am zis:
«Să dea Dumnezeu să ai tot ce-ți dorești pe masă, dar să nu poți să
mănânci!». Și uite că așa a fost!”.

Arbitrii au luat
trenul de pe câmp!

Un alt episod cu un arbitru-erou negativ pentru brăileni s-a
petrecut în 1991, la un meci acasă, cu – ați ghicit! –
Universitatea Craiova. „La 1-0 pentru olteni, Jean
Grama, care era la centru, ne-a anulat un gol valabil. Atunci a
început nebunia. Lumea a rupt gardul împrejmuitor și a intrat pe
teren, noroc că am apucat să-i scoatem pe arbitri. Jucătorii
Craiovei au rămas pe teren, dar nimeni n-a avut nimic cu ei, toți
aveau o problemă cu arbitrul. Cred că erau vreo 2.000 de suporteri
intrați pe gazon. S-a reluat jocul după o oră, ne-au mai dat un gol
și au bătut cu 2-0, iar brigada de arbitri am scos-o din stadion
abia seara, târziu, pe o poartă din spate. Se vorbise de la
Poliție, au oprit trenul în câmp, acolo i-am urcat pe Grama și pe
ceilalți doi ca să plece la București!”, povestește
Ulman.

De unde
vine povestea cu „Tanti Elvira”

Fostul președinte de club a explicat și de unde vine celebra zicală
„La noi, la Brăila, la tanti Elvira, ușor se câștigă
lira”, expresie intrată în folclorul popular.
„Chestia cu lira, adică banul, care se câștigă ușor,
vine de la faptul că pe vremea aceea era foarte mult de muncă în
port. La orice oră din zi și din noapte găseai un vas care încărca
sau descărca și era nevoie de hamali, așa că banul se câștiga
lejer. Iar tanti Elvira era o frumusețe locală căreia i se dusese
vestea până hăt, departe de Brăila, și care era o vânzătoare de
plăceri!”.

Cei mai
buni arbitri ai țării voiau păstrugă

„În anii 90 – povestește Ulman cu umor – cei mai buni
arbitri ai țării la vremea respectivă, nu dau nume!, cereau
păstrugă la plecare, un pește rar. Le spuneam: eu «Măi, oameni
buni, păstrugii trec două pe an, din care una se oprește la Tulcea.
De unde să iau păstrugă?», dar până la urmă rezolvam cumva, ca să-i
mulțumesc. Ce-i drept, și meritau, chiar erau arbitri buni, cu ei
eram sigur că voi fi arbitrat corect, indiferent de
adversar”.

Peștele stătea în
coadă, iar Chirilă cânta canțonete

De pomină au rămas protocoalele de care arbitrii aveau parte la
Brăila, la începutul anilor 90, la restaurantul de
legendă Kira Kiralina (foto dreapta), clădirea fiind transformată
acum într-o biserică. „Nu numai arbitrii, dar și
ziariștii veneau acolo. Păi, când se auzea că vin Ioan Chirilă și
Eftimie Ionescu la Brăila, la meci, mă sunau toate oficialitățile
orașului să le rezerv masă, că se știa ce urmează. Nea Mache cânta
la pian, iar nea Vanea, cu vocea,
canțonete. Lecție de cultură muzicală, ce mai! Ziariști mari, dar
și oameni de valoare deosebită. Mai târziu, protocoalele le țineam
la Marinarul, un restaurant din port, unde șef era Iani Cofiatidis,
un grec, fost boxer. Când o lua să cânte pe grecește, acompaniat de
chitară, nu-ți mai venea să pleci. Iar bucătăria, extraordinară.
Țin minte că le-a servit o dată arbitrilor pește care stătea în
coadă în farfurie, de s-au închinat ăia, nu alta!”,
își reamintește fostul conducător al fotbalului brăilean.

Interziși
la promovare după cazul „Trifina – Cănănău”

În returul campionatului 1994-1995, aflată la bătaie cu Selena
Bacău pentru promovarea în prima ligă, Brăila a fost acuzată că ar
fi încercat să cumpere patru jucători de la Poli Iași înaintea
meciului direct. Omul cu banii din partea brăilenilor a fost Ilie
Trifina, instructor la club, iar de la ieșeni, omul de legătură era
fostul jucător Leonard Cănănău. Poliția a aflat și a intrat pe fir,
Trifina și Cănănău au făcut închisoare, iar Brăila a fost
depunctată și i s-a interzis promovarea. „Eram
președinte atunci, e adevărat, dar nu m-am băgat în povestea
aia”, susține acum Ulman. „Au fost alții
care, peste capul meu, au vrut ei să arate că fac și dreg pentru
echipă”, spune brăileanul. Deși nu s-a pronunțat
niciun nume, se pare că unul dintre cei implicați era fostul șef al
Poliției Brăila, iar celălalt, un fost șef al județului pe vremea
comuniștilor!

Plimbați cu șalupa pe
Dunăre

Legat de relația cu arbitrii, Ulman spune că întotdeauna aceștia au
fost tratați bine la Brăila. Cine voia putea
merge la o plimbare cu șalupa pe Dunăre, iar de plecat din oraș,
niciun arbitru n-o făcea fără să primească măcar două cămăși de la
Braiconf, din lotul pentru export. „Mai erau și unii
care, după ce plecau, dădeau câte un telefon, că și-au uitat la
hotel butonii de la cămașă sau acul de la cravată, vezi Doamne, că
ar mai trebui ceva. Cu toate astea, au fost destule meciurile în
care am fost dezavantajați. De pildă, în sezonul ’93-’94, arbitrul
Adrian Moroianu, din Ploiești, la un meci acasă, cu Craiova –
culmea, tot Craiova, după ce se întâmplase la finala Cupei. A ieșit
iureș mare, până la 01:00 noaptea au asediat suporterii porțile de
la intrare! Opreau toate mașinile care ieșeau din stadion, să vadă
dacă sunt arbitrii acolo. Abia la 01:00 i-am scos din stadion, cu
Poliția, care împrăștiase lumea”.

Octavian
Ulman

Născut pe 3 august 1940, din tată neamț cu origini
evreiești și mamă româncă
Fost jucător, în anii 60, la Clubul Sportiv
Orășenesc Brăila (devenită ulterior Progresul Brăila) și la Știința
Galați, la nivelul Ligilor a II-a și a III-a
Fost antrenor la Centrul de copii și juniori și
secund la echipa de seniori la Progresul Brăila între anii 1970 și
1980
Președintele clubului brăilean între 1980-1988 și
1990-1997

„L-am blestemat pe
Costică-Vâlcea cu blestemul evreului. I-am zis să-i dea Dumnezeu
tot ce-și dorește pe masă, dar să nu poată să
mănânce” Octavian Ulman, fost președinte Dacia
Unirea Brăila

„Păcat de Brăila și de
suporterii ei extraordinari. Cu pasiunea care există acolo pentru
fotbal se pot face lucruri mari, dar trebuie să se și vrea
asta” Ioan Sdrobiș, antrenorul care a dus
Brăila în finala Cupei României

Articol scris de Ioan
Viorel