Clubul Steaua anunță că a decis că meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne pentru a contesta decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, din ședința din 26 august 2026, ca echipele de drept public participante în campionatul Ligii 2 să nu mai poată accede în faza play-off-ului competiției începând cu sezonul 2028-2029.
În actuala ediție a ligii secunde, 2026-2027, jumătate din cele 22 de participante sunt cluburi de drept public, însă au drept de joc în play-off, dar nu și să promoveze în prima ligă. Dintre acestea, la momentul respectiv doar Steaua a reacționat în urma hotărârii CEx din 26 august.
La aproape o lună distanță de la decizia Comitetului Executiv al FRF de a interzice cluburilor de drept public să mai participe în play-off-ul campionatului Ligii 2, dar începând cu sezonul 2028-2029, Steaua a anunțat, vineri, 18 septembrie 2026, că merge la TAS pentru a contesta hotărârea.
”Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” a decis să își apere poziția față de hotărârea adoptată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în data de 26 august 2026.
În această direcție, clubul a înaintat către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne documentele necesare contestării acestei hotărâri.
În final, ținem să precizăm că Steaua București va acționa în continuare pentru a își proteja drepturile și interesele prin toate mijloacele legale disponibile”, a anunțat Steaua.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spunea, după aprobarea deciziei CEx din 26 august 2026, că hotărârea va fi valabilă dacă se va păstra actualul cadru legislativ, care nu permite cluburilor de drept public să promoveze în prima ligă! Se înțelegea că rămâne de văzut ce se va mai întâmpla până atunci!
Burleanu declara și că se ia această măsură, fiindcă echipele de drept public participante în play-off ”ar putea să influențeze integritatea competiției”! O declarație hilară a președintelui FRF, acum, după cinci ani de când accederea Stelei în Liga 2 a pus pe tapet cu adevărat această problemă, iar an de an, diverși antrenori și conducători din liga secundă și nu numai au spus că astfel de echipe fără drept de promovare nu trebuie primite în play-off, fiindcă influențează lupta pentru promovare. În tot acest timp, FRF a privit nepăsătoare și nu a luat nicio decizie, spunând că nu poate interzice cluburilor de drept public să joace în play-off, din moment ce, sportiv, au reușit asta, să se califice în acest turneu. Mai departe, în prima ligă, cluburile de drept public nu au voie, fiindcă nu le permite asta o lege! Dar, pe de altă parte, astfel de cluburi au drept de joc în competițiile europene, deoarece UEFA nu le interzice asta, vezi cazul Corvinului. ”Problema” de acest gen este doar pentru prima ligă din România!?
”După mai multe dezbateri la nivelul Comitetului Executiv, dar și ca urmare a unui proces de consultare cu cluburile din liga secundă, astăzi am reușit să luăm o decizie în unanimitate. Din sezonul 2028-2029, doar cluburile de drept privat vor mai putea evolua în play-off-ul Ligii a 2-a, dacă se păstrează actualul cadru legislativ!
Considerăm că participarea în play-off-ul Ligii a 2-a a echipelor de drept public, care, implicit, nu au drept de promovare prin imposibilitatea lor de afiliere la Liga Profesionistă de Fotbal, așa cum prevede actualul cadru legislativ, Legea 69, reprezintă un aspect care ar putea să influențeze integritatea competiției.
Ținând cont că play-off-ul Ligii a 2-a reprezintă acea fază a competiției pentru a desemna echipele care promovează direct în Liga 1 și, respectiv, echipele care merg pe locurile de baraj pentru același proces de promovare în Liga 1.
În ceea ce înseamnă consultarea, menționez că 16 cluburi din Liga 2 au susținut această modificare, un singur club a votat împotrivă, diferența a fost reprezentată de cluburi care s-au abținut.
Decizia a fost aprobată în unanimitate. Ea se va implementa din sezonul 2029-2029 tocmai pentru a avea o predictibilitate și pentru a oferi o asemenea perspectivă cluburilor participante”, spunea Răzvan Burleanu după ședința de miercuri, 26 august 2026, a Comitetului Executiv al FRF.
Steaua București, CSM Slatina, CS Gloria Bistrița, CS Afumați, CSC Dumbrăvița, CSC Șelimbăr, CS Dinamo București, CSM Olimpia Satu Mare, CSL Ștefăneștii de Jos, SCM Râmnicu Vâlcea și SC Popești Leordeni sunt cluburile de drept public care joacă în această ediție a Ligii 2, 2026-2027, 11 din 22, și pot accede în play-off.
După decizia CEx din 26 august, singura echipă care a reacționat la momentul respectiv a fost Steaua.
”Steaua București a luat act de hotărârea adoptată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în ședința din 26 august 2026 și își exprimă dezacordul categoric față de o decizie pe care o consideră contrară intereselor fotbalului și principiului meritului sportiv.
Această poziție nu este una nouă. Steaua București și-a exprimat în mod clar opoziția și în punctul de vedere transmis în scris Federației Române de Fotbal, anterior adoptării hotărârii.
Considerăm greu de justificat faptul că, într-un sistem sportiv în care autoritățile și instituțiile publice au un rol important și legitim în susținerea sportului, Federația Română de Fotbal alege să introducă o restricție întemeiată pe forma juridică de organizare a unui club, în loc să protejeze un principiu fundamental: clasamentul trebuie stabilit pe teren, iar performanța sportivă trebuie să decidă participarea în fazele superioare ale competiției.
Cu atât mai greu de înțeles este o asemenea abordare în contextul în care, la nivelul competițiilor europene, forma de organizare a unui club nu constituie, prin ea însăși, un criteriu general de excludere din competiție. Fotbalul trebuie să fie decis de rezultate, nu de natura juridică a celui care le obține.
O echipă care, după un sezon întreg, obține, potrivit clasamentului, locul în play-off nu ar trebui împiedicată să participe printr-o decizie administrativă înainte ca mingea să înceapă să se joace. O asemenea măsură nu consolidează meritul sportiv, ci riscă să îl înlocuiască”, transmitea Steaua în data de 27 august.
Problema existenței cluburilor de drept public în Liga 2 a apărut în fotbalul românesc de când Steaua a ajuns în acest eșalon.
În cei cinci ani de când e blocată în acest eșalon, după ce în 2017 a luat-o de la zero, din Liga 4, Steaua s-a calificat de patru ori în play-off și de două ori a obținut promovarea sportivă în prima ligă (în 2023 și 2025), o dată (în 2022) terminând pe loc de participare în baraj de promovare. Nu a fost lăsată, însă, să promoveze, fiindcă nu poate fi afiliată la LPF, organizatoarea primei ligi.
Conducerea Stelei speră la schimbarea legii care îi interzice accederea în prima ligă, fiindcă asocierea clubului care aparține de Ministerul Apărării Naționale cu un privat nu este dorită.
Celelalte cluburi de drept public, aparținând de primărie sau de Consiliul Județean, îți pot schimba ușor forma de organizare în cluburi de drept privat, printr-o manevră acceptată de FRF. Se asociază primăria și Consiliul Județean cu o firmă privată care poate aparține chiar de una dintre cele două entități publice și au rezolvat problema. În ultimii ani, cele mai importante exemple care au apelat la această manevră au fost cluburile din Pitești (Campionii FC Argeș), Buzău, Reșița (ACSM Reșița), Hunedoara (Corvinul) și, cel mai nou, Timișoara (Știința Poli). În afară de Gloria Buzău, care s-a și desființat între timp, celelate sunt susținute puternic financiar de autoritățile locale din județene din care fac parte, dar ele nu mai au acum problema de a nu putea juca în prima ligă.
În cele cinci sezoane de Liga 2 încheiate de când Steaua a ajuns în acest eșalon, în play-off au mai jucat fără drept de promovare, fiindcă era club de drept public, doar Corvinul (în 2023/24, locul 2) și CSC Șelimbăr (în 2023/24, locul 3), însă acestea nu au avut parte de același tratament cum are Steaua inclusiv acum!
În ultimii ani, CSC Șelimbăr și CSM Slatina au anunțat și ele că intenționează să își schimbe forma de organizare din club de drept public în club de drept privat, prin manevra acceptată de FRF, expusă mai sus, însă, până acum, nu s-au ținut de cuvânt! La Slatina, în contextul în care echipa este pe primul loc în Liga 2 în acest moment, se vorbește din nou despre această intenție de schimbare.
De frica promovării Stelei în prima ligă, FCSB, cu care se află în ”război” cu clubul din Ghencea, apela la TAS pentru a anula o decizie a Comitetului Executiv al FRF din ședința din 3 iulie 2019. Atunci, în vara anului 2020, când Steaua era în Liga 4, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul inițial de FCSB împotriva Federației Române de Fotbal, la care s-a aliat și Liga Profesionistă de Fotbal. S-a dorit anularea posibilității cesionării dreptului de participare în competiții de la un club de drept public participant în Liga 2 la un club de drept privat. Atunci, la o astfel de cesiune apela actuala Campionii FC Argeș.
În primăvara anului 2022, când Steaua era deja în Liga 2 și termina play-off-ul pe locul 4, care o îndreptățea, sportiv, să joace baraj de promovare, clubul din Ghencea mergea la TAS împotriva FRF, în încercarea de a împiedica participarea la barajul cu Chindia Târgoviște a echipei Concordia Chiajna, cea care terminase în clasament sub Steaua. Cererea clubului bucureștean făcută la tribunalul de la Lausanne de suspendare a acestului baraj dintre Concordia și Chindia a fost respinsă.
Tot la TAS s-a mai judecat un caz dintre Steaua și FRF. În august 2023, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a respins clubului ”militar” apelul împotriva deciziei federației de a o sancționa cu 83.750 lei și de a-i interzice organizarea jocurilor pe propriul stadion pentru patru meciuri. Decizia FRF venea după incidentele petrecute la derby-ul Dinamo – Steaua din sezonul regular al campionatului de atunci trecut, joc desfășurat pe Arena Națională. Steaua a făcut apel la TAS și inițial a primit un verdict de suspendare a deciziei FRF până la o decizie finală. Suspendarea vedea într-un moment în care Steaua își disputase deja trei jocuri de acasă pe un alt stadion decât cel propriu, la Mioveni.