La debutul în noul sezon al Ligii 2, abia în etapa a 4-a, după ce în primele trei etape a beneficiat de jocuri amânate datorită parcursului în competițiile europene, Europa League și Conference League, în urma câștigării Cupei României din postura de divizionară secundă, Corvinul Hunedoara a suferit o înfrângere.
Trupa lui Florin Maxim, una subțiată de plecările de după eliminarea din Europa, lucru vizibil doar văzând că antrenorul nu a putut completa un lot cu 20 de jucători, a avut parte de un meci dificil în deplasare, la FC Voluntari, retrogradată din prima ligă și una dintre favoritele la promovare, pe care l-a cedat cu scorul de 0-2. Golurile au venit în partea secundă a întâlnirii, când Corvinul juca deja în inferioritate numerică, după ce tânărul Lucas Câmpan a fost eliminat mult prea ușor în minutul 30 de arbitrul Răzvan Negară.
Adam Nemec (53′) și Doru Andrei (85′) au semnat golurile ilfovenilor, care au irosit în prima repriză ocazii incredibile prin Radu Crișan (8) și Alexandru Gîț (43).
Corvinul a contat puțin în atac, dar a reușit să aibă câteva situații în inferioritate numerică, prin Gîrbiță (39), Bradu (45+2).
Trebuie spus și faptul că echipa din Hunedoara avea de dat o replică Voluntariului, pe teren, însă nu a reușit. Ilfovenii au fost printre cele patru cluburi care s-au opus avizului juridic de la FRF pentru ca echipa Corvinul să treacă pe noul club de drept privat și, astfel, să obțină dreptul de a promova la finalul sezonului, în situația în care sportiv ar reuși asta, lucru care a determinat Comitetul Executiv să respingă cerea ”corbilor”.
Astfel, FC Voluntari a reușit a doua victorie în patru etape în acest sezon de Liga 2 și cu 8 puncte și golaveraj 5-2 a urcat pe locul 4 în clasament, între ACSM Reșița și Steaua, care au același număr de puncte, dar golaveraj mai bun (6-3), respectiv mai slab (4-2).
Corvinul, cu doar un meci jucat în primele patru etape, este singura cu 0 puncte și ocupă ultimul loc, 22. Are restanțe cu CSC Șelimbăr, Unirea Ungheni și CS Afumați, neprogramate încă.
Ambele echipe vor juca la mijlocul următoarei săptămâni în Play-off-ul Cupei României. FC Voluntari are meci acasă cu Dinamo, miercuri, de la ora 19:00, iar Corvinul joacă în deplasare la Mioveni, contra Campionii FC Argeș, joi, de la ora 17:30.
În campionat, în etapa 5, FC Voluntari are meci la Clinceni cu Metaloglobus București, sâmbătă, de la ora 11:00, în timp ce Corvinul joacă duminică, de la ora 11:30, acasă, cu Ceahlăul Piatra Neamț.
Adam Nemec 53′, Doru Andrei 85′
FC Voluntari: Al. Maxim – Gîț (Ct. Alexe 73′), Armaș (cpt.), Andreș, Al. Șuteu – R. Crișan – Panos, D. Toma, Carnat (Cocian 88′) – Schieb (D. Andrei 61′), Nemec (Fantis 73′)
Rezerve neutilizate: Ius. Chirilă – D. Bujor, Voican, Fl. Mitrea, Alb. Călin
Antrenor: Claudiu Niculescu
Corvinul: Lefter – Velisar (I. Pop 73′), Lică, Ant. Manolache (King Otega 90′), Nic. Pîrvulescu – Cărăruș (Hergheligiu 85′) – Al. Neacșa (cpt.), Bradu, Gîrbiță (Chukwu 73′) – Lupu, Câmpan (eliminat – 30′)
Rezerve neutilizate: Blaga – Dar. Grigore, Predică
Antrenor: Florin Maxim
Eliminat: Lucas Câmpan 30′ (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – llfov). Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Cosmin Vițelaru (Vaslui) și Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Observator arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat joc: Marian Lumînare (Bucureşti).
♦Min 90+5 Final de joc pe stadionul ”Anghel Iordănescu”. FC Voluntari se impune cu 2-0 în partida cu Corvinul. Victoria sa a fost lejeră după eliminarea mult prea ușoară a lui Lucas Câmpan, petrecută în minutul 30. Adam Nemec (53′) și Doru Andrei (85′) au marcat abia după pauză.
♦Atacantul slovac Adam Nemec (39 de ani) a reușit astăzi primul gol pentru FC Voluntari în acest sezon de Liga 2, în patru meciuri în care a fost utilizat, în toate ca titular. Mijlocașul Doru Andrei (21 ani) e și el tot la primul gol pentru FC Voluntari în eșalonul secund, în al doilea meci în care este utilizat, de fiecare dată pe final, de Claudiu Niculescu. El a mai jucat și a înscris, în trecut, în Liga 2, pentru SSU Poli Timișoara.
Min 90+2 ||| Ibuchi Chukwu primește cartonașul galben după o intrare tare asupra lui Andreș, pe care l-a călcat
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
♦Min 90 ⇐⇒ Schimbare și la Corvinul. Iese Antoniu Manolache și intră King Otega
♦Min 88 ⇐⇒ Iese Nicolae Carnat, care acum un minut cerea schimbare, și intră Angelo Cocian
♦Min 85 2-0 Defensiva Corvinului, șah-mat. Carnat ține de minge în dreapta careului, din duelul cu Pop, centrează în fața porții, Fantis nu ajunge cu capul să împingă balonul, Șuteu recuperează în stânga, îl fentează pe Pîrvulescu, pasează scurt pentru Doru Andrei, care depășește un adversar și șutează din unghi, din 6 metri, printre picioarele lui Lică și trimite la colțul lung, pe lângă Lefter
♦Min 85 ⇐⇒ Iese Ion Cărăruș și intră Andrei Hergheligiu
♦Min 84 ||| Antonio Bradu primește cartonașul galben pentru un fault comis asupra lui Carnat
♦Min 77 Pauză de hidratare. Fanii Corvinului scandează numele clubului
♦Min 73 ⇐⇒ Ies Adan Nemec și Alexandru Gîț și intră Antonin Fantis și Cătălin Alexe. La Corvinul, ies Alexandru Gîrbiță și Mihai Velisar și intră Ibuchi Chukwu și Ioan Pop
♦Min 72 Corvinul presează în inferioritate numerică, însă deloc periculos. Bradu centrează din dreapta, Lupu se demarcă bine în careul mic, pune capul în 2 metri, dintr-un duel aerian, și trimite peste poartă
♦Min 61 ⇐⇒În timpul pauzei de hidratare, FC Voluntari face prima schimbare. Iese Marvin Schieb și intră Doru Andrei
♦Min 59 Fază periculoasă în atacul Voluntariului, Carnat centrează din stânga în fața careului, Nemec, liber, pasează din prima pe poziție viitoare pentru Toma, acesta scapă singur cu portarul, însă nu-și face bine pașii, ratează preluarea și pierde mingea, care merge în stânga și faza se stinge
♦Min 54 Corvinul are reacție prin Pîrvulescu, care ajunge în fața careului și șutează cu stângul, direct în coastele lui Crișan. Corvinul cere henț și penalty, dar reluările arată că arbitrul a văzut excelent
♦Min 53 1-0 Pe un fond de joc liniștit, ritmul e rupt cu o pasă lungă peste apărarea Corvinului, în dreapta, Carnat urmărește în careu și recentrează din prima cu latul, de sus, în fața porții, iar Adam Nemec plonjează în 6 metri și împinge balonul în plasă cu capul
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 45+4 Pauză. FC Voluntari și Corvinul sunt la egalitate, după o primă repriză în care au fost câteva ocazii de gol, cel puțin două colosale în care Crișan și Gîț de la ilfoveni au ratat incredibil. Hunedorenii joacă în inferioritate numerică după eliminarea ușoară a lui Câmpan.
♦Min 45+2 Pîrvulescu pătrunde în careu pe dreapta, șutează la poartă, Maxim respinge în față, direct la Bradu, care trage din 8 metri, din prima, și trimite milimetric pe lângă bara din stânga
♦Min 45 Prima repriză e prelungită cu trei minute
♦Min 43 O nouă fază colosală de gol pentru Voluntari, de care jucătorii lui Niculescu își bat joc. Pe o fază de contraatac în stânga, Carnat trimite mingea în centru, în careu, Gîț preia și este singur singurel la 13-14 metri, în fața sa este doar portarul și colțul lung liber. Gîț trage ca un amator, aproape înspre colțul terenului, în stânga. A făcut-o direct în Andreș, care se afla la un metru de linia de fund, arbitrul de tușă nu indică offside, faza continuă, se centrează în fața porții, de acolo se respinge, apoi un nou șut este blocat în 6 metri, balonul ricoșează la Panos, care trage puternic din 15 metri, deviat, iar Lefter respinge salvator de pe linie
♦Min 41 Centrare dintr-un corner din dreapta, pentru Corvinul, Cărăruș se demarcă la prima bară și deviază prin fața porții, la 2-3 metri de linie, paralel cu aceasta, însă nu ajunge niciun coechipier să devieze și faza se stinge
♦Min 39 Corvinul scapă pe contraatac, Gîrbiță primește și pătrunde în careu pe stânga, trage cu stângul spre colțul lung, iar mingea trece de puțin pe lângă bară
♦Min 36 Lupu pătrunde în dreapta și trage puternic la prima bară, Maxim boxează de lângă bară
♦Min 34 Pauză de hidratare
♦Min 30 |||| Lucas Câmpan are mingea în flanc, stă în picioare la atacul tare din spate al lui Șuteu, însă pierde mingea în fața adversarului, pe care îl trage de mână în spate, acesta se aruncă extrem de ușor pe jos, știind că adversarul are deja cartonaș galben, iar arbitrul, extrem de sever, îi acordă al doilea cartonaș galben și îl elimină pe tânărul Corvinului. Atacantul în vârstă de 17 ani izbucnește instantaneu în plâns când vedere cartonașul roșu și iese afară cu fața acoperită cu tricoul, pentru a-și ascunde lacrimite. Decizie regulamentară, dar extrem de severă din partea arbitrului Răzvan Negară
♦Min 27 ||| Lucas Câmpan primește cartonașul galben pentru proteste
♦Meciul de la Voluntari poate fi ascultat sub comentariul lui Ilie Dobre, pe pagina de Facebook a ProSport și pe contul de YouTube
♦Min 20 Acțiune în flancul drept a ilfovenilor, mingea e trimisă în fața careului, de unde Panos șutează din prima, din 15 metri, însă o face în blocajul lui Bradu și balonul se duce în corner. Centrare din corner din dreapta rămâne în careu, mingea este pasată între mai mulți jucători ai echipei gazdă, ajunge la Carnat, care trage din întoarcere, din 10 metri, din voleu, peste poartă
♦La meci asistă, printre alții, Ioan Antone (membru în Consiliul de Administrație al Corvinului), Florin Pîrvu (fost antrenor al FC Voluntari), Imad Kassas (patron Metaloglobus), Ianis Zicu (antrenor Metaloglobus), Constantin Schumacher (amtrenor CSC Șelimbăr) sau Răzvan Stanca.
♦Min 16 Pauză de hidratare
♦Min 16 ||| Daniel Toma primește cartonașul galben
♦Min 15 Corvinul are cea mai importantă fază a sa până acum. Bradu trage prin zid dintr-o lovitură liberă de la 23 de metri central, lovește pe cineva din spatele zidului și ricoșează în stânga, unde jucătorii lui Maxim pierd posesia
♦Min 10 Voluntariul are mai mult posesia și conduce jocul, însă, în afara de faza de mai devreme, nu a avut vreo altă ocazie importantă. Corvinul este susținută la Voluntari de câțiva fani, care au și o tobă. Ei asigură fondul sonor al jocului. Când tac fanii Corvinului, cântă fanul Voluntariului, cu portavocea lui.
♦Min 8 Ratare uluitoare pentru FC Voluntari. Panos centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, pe bara a doua, Andreș, scăpat singur în dreapta, recentrează cu capul din 6 metri în partea opusă, Lefter e bătut, Nemec sare, dar nu ajunge la minge în 3-4 metri, iar din fața barei din stânga Crișan pune latul din 2 metri și trimite peste poarta goală! Incredibil!
♦Ca și în jocul din Cupă, contra Viitorul Pandurii, după ieșirea din competițiile Europene, Florin Maxim are un lot format doar din 18 jucători, în loc de 20! Maxim are același prim 11 și jucători aflați pe bancă, ca în partida cu gorjenii. Însă, de această dată, așezarea lor pe teren este diferită
♦Min 1 A început partida de la Voluntari, în acordurile celui mai înfocat fan al echipei ilfovene și după ce s-a ținut un moment de reculegere in memoria neamțului Christoph Daum, fost selecționer al României, decedat la vârsta de 70 de ani.
Al doilea și ultimul meci al zilei în Liga 2 are loc la Voluntari, de la ora 17:00. Pe stadionul ”Anghel Iordănescu” se întâlnesc două formații care ar fi trebuit să lupte pentru promovare, însă cu siguranță o vor face doar pentru accederea în play-off.
FC Voluntari primește vizita Corvinului Hunedoara. Gazdele, alături de alte trei cluburi, s-au opus avizului juridic de la FRF pentru ca echipa hunedoreană să treacă pe noul club de drept privat și, astfel, să obțină dreptul de a promova la finalul sezonului, în situația în care sportiv va reuși asta, lucru care a determinat Comitetul Executiv să respingă cerea ”corbilor”.
FC Voluntari nu a început prea bine sezonul de Liga 2, în primele trei etape acumulând o victorie (1-0 la CS Mioveni) și două remize (1-1 la CSM Slatina și 1-1 cu Concordia Chiajna), după meciuri deloc ușoare pentru trupa lui Claudiu Niculescu.
Înaintea jocului de astăzi, FC Voluntari, cu 5 puncte și golaveraj 3-2, ocupă locul 11 în clasamentul intermediar.
De partea cealaltă, Corvinul se va afla la primul joc în Liga 2 în acest sezon, după ce în primele trei etape a beneficiat de jocuri amânate din partea FRF, datorită parcursului european, cu șase partide desfășurate în Europa League și Conference League după ce a câștigat Cupa României din postura de divizionară secundă.
Echipa lui Florin Maxim nu a jucat în campionat, însă a avut meciuri cu miză importantă până acum, în Supercupa României cu FCSB (0-3 la București), dubla cu Paksi FC, vicecampioana Ungariei și câștigătoarea Cupei (4-0 la Paks și 0-2 la Sibiu), în Turul 1 din Europa League, dubla cu HNK Rijeka, vicecampioana și finalista Cupei din Croația (0-0 la Sibiu și 0-1 la Rijeka), în Turul 2 al Europa League, dubla cu Astana, vicecampioana din Kazahstan (1-2 la Sibiu și 1-6 la Almatî), din Turul 3 al Conference League, cât și partida de joi cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (3-0 la Drobeta Turnu Severin), din Turul 3 al Cupei României.
Meciul dintre FC Voluntari și Corvinul Hunedoara este arbitrat de la centru de Răzvan Negară (Vaslui), iar de la cele două tușe de Cosmin Vițelaru (Vaslui) și Emeric Tocai (Sibiu). Arbitru de rezervă este Bogdan Neculcea (Bucureşti).
Observator de arbitri este Laurenţiu Vărgatu (Brăila), iar delegat de joc este Marian Lumînare (Bucureşti).