CS Mioveni și Gloria Buzău au remizat în primul lor meci oficial din noul sezon al Ligii 2. 0-0 s-a încheiat partida disputată marți, 8 august, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, după o prestație surprinzător de bună a argeșenilor, văzuți cu șansa a doua înaintea fluierului de start.
Gloria a avut o șansă bună prin Pervan (10), dintr-o fază fixă în care mingea i-a revenit, dar Croitoru a scos aproape din vinclu, iar până în pauză a mai avut o ocazie prin Cristian Dumitru (43), care l-a luat la țintă din 7 metri pe portar.
Luca Tincău a avut cea mai mare ocazie de gol în prima repriză, pentru CS Mioveni, în minutul 34, când mingea a trecut de portarul Greab, dar a ricoșat peste transversală.
În partea a doua, jocul a fost mult mai închis și nespectaculos. Coșereanu (82) a avut un șut bun din careu pe lângă vinclu, Herea (89) putea înscrie și el cu capul după o centrare bună a lui Bolohan, iar pentru Gloria Pervan (90+2) a prins un șut puternic din fața careului, dar un fundaș a deviat poate salvator.
Cele două formații, una retrogradată din prima ligă și cealaltă care vine după ce a ratat promovarea în urma barajului jucat cu UTA, s-au aflat la debutul în noua ediție de campionat a ligii secunde, ultima în care va avea în componență 20 de echipe. Atât CS Mioveni, cât și Gloria Buzău s-au schimbat mult în această vară, inclusiv la nivelul băncii tehnice, și au fost în fața unui nou început.
CS Mioveni este antrenată de Constantin Schumbacher, iar Gloria Buzău îl are antrenor pe Andrei Prepeliță. Cei doi au colaborat în trecut la Campionii FC Argeș, în prima ligă, când au ajuns inclusiv în play-off-ul competiției. Ce a declarat Schumbacher înaintea acestui joc poți citi AICI, iar ce a spus Prepeliță poți citi AICI.
Partida de pe stadionul Orășenesc din Mioveni a fost arbitrată de la centru de Sergiu Anton (Bucureşti), iar de la cele două tușe s-au aflat arbitri asistenți Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă a fost Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti), iar observatorul arbitrilor a fost delegat Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc). Delegatul jocului din partea FRF a fost Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
CS Mioveni: Fl. Croitoru – Tomozei (Gogor 46′), R. Garutti, Burnea, Șerbănică – D. Toma (Trașcu 46′), Cărăruș – Căprescu (Bolohan 59′), Guțea (Duțan 84′), Cl. Herea – Tincău (Coșereanu 59′)
Rezerve neutilizate: Sima – A. Șerban, Mih. Costea, Seb. Ivan
Antrenor: Constantin Schumacher
Gloria Buzău: Greab – Ferraresso, Patapis, Dobrosavlevici, Sg. Pîrvulescu (Sălceanu 66′) – I. Șerban (cpt.)(V. Angelov 66′), Georgiev – Mat. Tănasă, Pervan, Cr. Dumitru (Golan 57′) – Radic (Mihaiu 57′)
Rezerve neutilizate: Haymamba – Marcus Diniz, R. Zamfir, Wiktorski, Brîncoveanu
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș). Arbitru central: Sergiu Anton (Bucureşti). Arbitri asistenți: Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator de arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc). Delegat de joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
♦Min 90+5 Final de joc la Mioveni, acolo unde se înregistrează al doilea de 0-0 în această etapă. CS Mioveni și Gloria Buzău iau un singur punct din primul joc al acestui sezon. Argeșenii au fost, per total, mai periculoși decât trupa buzoiană
♦Min 90+2 Gloria se aruncă în atac, Mihaiu protejează în fața careului și așează mingea pentru șutul lui Pervan, acesta trage pe jos, iar Gogor deviază în corner
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
♦Min 89 Bolohan centrează superb în față, în careu, Herea se înalță bine în 7 metri, peste adversarul său direct, însă deviază cu capul pe lângă poartă, în stânga
♦Min 84 ⇐⇒ Ultima schimbare la CS Mioveni. Iese Remus Guțea și intră Ovidiu Duțan
♦Min 82 Coșereanu primește în careu, se întoarce și șutează cu dreptul din colțul stânga spre vinclul barei a doua. Mingea trece la jumătate de metru pe lângă poartă
♦Min 79 Mihaiu avansează în careu, în dreapta, șutează pe jos, din întoarcere, printre doi adversari, însă Croitoru nu are emoții să prindă la prima bară
♦Min 79 ||| Claudiu Herea vede și el cartonașul galben în urma unui duel aerian
♦Min 66 ⇐⇒ La Gloria Buzău, Prepeliță schimbă din nou de două ori, nemulțumit de joc, unul ”adormit” în ultimele minute. Ies Ionuț Șerban și Sergiu Pîrvulescu și intră Viktor Angelov și Robert Sălceanu
♦Min 65 ||| Christo Bolohan intră tare prin alunecare și primește cartonașul galben
♦Min 59 ⇐⇒ Schumacher schimbă și el de alte două ori. Ies Mateo Cătrescu și Luca Tincău și intră Christo Bolohan și Valentin Coșereanu
♦Min 57 ⇐⇒ Prepeliță mută și el de două ori după un debut de parte secundă fără ocazii pentru echipa sa. Mută în ofensivă. Ies Cristian Dumitru și Dominik Radic și intră Idan Golan și Andreas Mihaiu
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ Schumbacher face două schimbări la pauză. Ies Daniel Toma, cu galben, și Marius Tomozei, probabil accidentat, și intră Andrei Trașcu și Cătălin Gogor
♦Min 45+3 Pauză. CS Mioveni și Gloria Buzău sunt la egalitate, scor 0-0
♦Min 45+2 Pervan ridică o minge peste apărarea Mioveniului, Tănasă scapă prin spatele lui Șerbănică, pune latul din 8 metri, însă trimite peste poartă, deși era într-o poziție bună de a înscrie. Croitoru era spectator pe linia porții
♦Min 45 + Prima repriză este prelungită cu două minute
♦Min 45 Tomozei acuză dureri la genunchiul stâng și cere oprirea jocului și acest lucru se întâmplă. Primește îngrijiri medicale. Fundașul acuză o accidentare în urma ciocnirii de Dumitru
♦Min 43 ||| Fază rapidă de atac a Gloriei, Radic primește în dreapta careului, centrează în fața porții, Cristian Dumitru intră prin alunecare și reia din 7 metri, din prima, pe centrul porții, direct în brațele lui Croitoru, norocos. În momentul în care a șutat în minge, Dumitru s-a lovit și de Tomozei, ajuns al doilea acolo, însă arbitrul scoate fără ezitare cartonașul galben și i-l arată lui Cristian Dumitru, care protestează și cere explicații. Reluările arată că arbitrul a luat o decizie total aiurea
♦Min 40 Radic urmărește o minge trimisă înapoi de Șerbănică, Croitoru iese în disperare de cauză și doar datorită faptului că intră prin alunecare ajunge primul la 16 metri ușor lateral și respinge în aut de margine
♦Min 39 Mioveniul dă o replică foarte bună, surprinzătoare. Cărăruș trage din nou din stânga, însă tot pe lângă poartă
♦Min 36 Cărăruș execută lovitura liberă de la 25 de metri central, slab, mingea se duce pe lângă poartă
♦Min 35 ||| Dimitrios Patapis îl faultează pe Luca Tincău și primește cartonașul galben, primul al Gloriei în acest joc
♦Min 34 O nouă fază de contraatac a Mioveniului, Luca Tincău primește la mijlocul terenului, în dreapta, avansează în acel flanc, face față presingului celor doi adversari, pătrunde în careu și șutează puternic din lateral la colțul scurt. Greab intervine slab, dar are noroc. Balonul i-a trecut pe sub braț, l-a lovit, s-a dus în pământ și de acolo a sorit peste poartă, în corner. Incredibil cum mingea nu s-a dus în poartă, ci peste, iar fanii Gloriei răsuflă ușurați
♦Sunt circa 7-800 de spectatori prezenți la meci. Atmosfera este asigurată de o mini-galerie a CS Mioveni, formată din 15 copii. Aceștia bat și o tobă. În sectorul rezervat oaspeților sunt doar doi spectatori!! Gloria Buzău vrea să promoveze, dar la capitol galerie, spectatori este…
♦Min 21 Fază frumoasă a Mioveniului, Șerbănică centrează din stânga, Herea preia în careu și se întoarce, lasă pentru Cătrescu, iar acesta șutează din 17 metri central, însă o face pe lângă poartă, în stânga
♦Min 19 Acțiune în viteză a argeșenilor în flancul drept, mingea ajunge în careu la Tincău, acesta așează ușor în spate pentru Herea, iar mijlocașul trage cu stângul, plasat, de la 16 metri, însă pe direcția lui Greab, care prinde fără probleme
♦Min 17 ||| Daniel Toma primește cartonașul galben după ce îl ”cosește” din lateral pe Ferraresso
♦Gloria Buzău are un echipament nou din acest sezon, unul albastru-roșu, albastru în partea superioadă și roșu în cea inferioară. Este unul aproape identic cu cel pe care îl are de câteva sezoane echipa din Liga 3 Unirea Ungheni!!
♦Min 10 Pervan bate în zid o lovitură liberă de la circa 25-30 de metri central, mingea îi revine, trage din nou cu dreptul, puternic, iar Croitoru scoate aproape din vinclul din dreapta sa, de sub transversală, în corner
♦De partea cealaltă, Andrei Prepeliță nu are în primul 11 al Gloriei Buzău nici măcar un jucător din lotul cu care echipa a terminat sezonul trecut, de Liga 2, în care a ajuns până la barajul de promovare cu prim-divizionara UTA, pierdut după 0-0 la Buzău și 1-5 la Arad. Pe bancă sunt, însă, patru jucători: Angelov, Wiktorski, Sălceanu și Brîncoveanu.
♦Constantin Schumacher a început acest meci cu șase jucători care s-au aflat în lotul echipei la finalul sezonului trecut, cel al retrogradării din prima ligă. Este vorba despre Croitoru, Burnea, Șerbănică, Toma, Căprescu și Guțea. Mioveniul joacă într-un echipament galben, cu câteva inserții verzi.
♦Min 1 A început partida de la Mioveni, cu lovitura de start a Gloriei Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-debuteaza-in-liga-2-contra-gloria-buzau-19279251
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-si-gloria-buzau-debuteaza-contra-cs-mioveni-19279246
https://liga2.prosport.ro/seria-1/11-jucatori-nou-veniti-la-cs-mioveni-19279039
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2023-2024-fc-brasov-out-progresul-spartac-in-19279233
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-si-ceahlaul-piatra-neamt-in-fata-debutului-in-liga-2-19279072
https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-in-noul-sezon-de-liga-2-19278853
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-despre-lupta-pentru-play-off-ul-ligii-2-si-promovare-19278804