Final fierbinte la Târgoviște, unde Steaua a egalat in extrem în fața Chindiei, pe un stadion ”Eugen Popescu” plin. 1-1 după joc în care s-a marcat la început și final din faze controversate

Marius ANGHEL 08 Aug. 2023, 23:07 Liga 2

Penultimul meci al primei etape a noului sezon al Ligii 2, ediția 2023-2024, are loc astăzi seară, de la ora 21:00, la Târgoviște, pe stadionul ”Eugen Popescu”, între Chindia și Steaua, două dintre echipele care se luptă pentru accederea în play-off.

Pentru Chindia și Târgoviște, acesta va fi al doilea joc disputat inclusiv în nocturnă pe arena de lângă Turnul Chindiei, una reconstruită și inaugurată la începutul verii cu partida cu FC Voluntari (scor 2-2), în urma căreia echipa a retrogradat din prima ligă.

  • Prima etapă a noului sezon al Ligii 2 a debutat sâmbătă cu șase meciuri, în care au câștigat patru echipe oaspete (Concordia, Slobozia, Slatina și Șelimbăr), doar una gazdă (Unirea Dej) și un joc s-a terminat la egalitate (Viitorul Pandurii – CFC Argeș 0-0). Alt joc a avut loc duminică, în care s-a impus gazda (Corvinul – Ceahlăul 2-1), iar următoarele două s-au desfășurat astăzi, unul la Mioveni (CS Mioveni – Gloria Buzău 0-0), iar celălalt la Târgoviște. Ultima partidă a rundei, Progresul Spartac – CSC Dumbrăvița, va fi programată la o dată viitoare.

Chindia și Steaua, schimbate major față de sezonul trecut. La Târgovișteni debutează și antrenorul Dragoș Militaru

După patru sezoane în care a jucat în prima ligă și a disputat în propriul oraș un singur joc, chiar cel în urma căruia a retrogradat, Chindia va debuta în Liga 2 cu un lot schimbat aproape complet. Trupa din Târgoviște are și o nouă conducere administrativă, în frunte cu președintele Andrei Cordoș, dar și un nou staff tehnic, condus de Dragoș Militaru, tânăr antrenor aflat la a doua formație pe care o conduce în eșalonul secund.

De partea cealaltă, Steaua continuă cu Daniel Oprița antrenor și va fi la a treia prezență în Liga 2, cu toate că, din punct de vedere sportiv, a reușit în sezonul trecut să termine pe un loc direct promovabil în SuperLigă, însă nu a putut urca în elită din cauza formei sale de organizare. Și echipa din Ghencea și-a schimbat mult lotul de jucători în această vară și va ținti tot play-off-ul și primele două locuri direct promovabile.

Partida de la Târgoviște se va juca cu tribunele pline (circa 8.000 de spectatori), iar Steaua va avea o galerie impresionantă.

Claudiu Marcu arbitrează Chindia – Steaua

Partida de pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgoviște va fi arbitrată de la centru de Claudiu Marcu (Constanţa), iar de la cele două tușe de arbitri asistenți George Bogdan Duță (Bacău) și Marian Carson (Constanţa). Arbitru de rezervă este Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov), în timp ce observatorul arbitrilor este Cristian Sava (Bacău). Delegatul jocului din partea FRF este George Constantinescu (Slatina).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 1 a Ligii 2

COMENTARIUL LIVE:

CHINDIA TÂRGOVIȘTE – STEAUA 1-1

Robert Moldoveanu 3′ – penalty / Bogdan Chipirliu 90+7′

Chindia: Railean – Gîț, Fl. Plămadă, C. Dinu (cpt.), Anișorac (L. Manolache 55′) – Boțogan (Al. Militaru 55′), Prejmerean, Rz. Matiș (Dodoi 59′) – Andr. Șerban (Marc 55′), Rob. Moldoveanu (Blejdea 74′), Golofca
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Ad. Ioniță, Alb. Călin, Iul. Zamfir
Antrenor: Dragoș Militaru

Steaua: I. Pop (Mancuso 55′) – Dav. Maftei, Beța (cpt.), Vîrtej, Dobrescu – St. Drăghici, Rober Sierra, Dav. Matei (Frânculescu 55′), Buziuc (Enceanu 71′) – Chipirliu (Bărbulescu 90+10′), Boiciuc (Chunchukov 55′)
Rezerve neutilizate: Frânculescu – Raicu, C. Avram, Rz. Florea, Ad. Ilie
Antrenor: Daniel Oprița

Stadion: ”Eugen Popescu” (Târgovişte – Dâmboviţa). Arbitru central: Claudiu Marcu (Constanţa). Arbitri asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Marian Carson (Constanţa). Arbitru de rezervă: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Observator de arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat de joc: George Constantinescu (Slatina – Olt).

Min 90+11 Final la Târgoviște. Steaua egalează Chindia in extremis, în minutele finale, și obține o remiză meritată la modul cum s-a desfășurat jocul
Min 90+10 ||| Supărat, Dragoș Militaru protestează și primește cartonașul galben
Min 90+10 Iese Bogdan Chipirliu și intră Valentin Bărbulescu, la trecerea timpului
Min 90+9 Chindia se aruncă în față, mingea ajunge în careul Stelei, Golofca reia din foarfecă, în spatele său e doar portarul, iar Frânculescu blochează și apoi se degajează, iar Steaua scapă și ea pe contraatac, dar pasa pentru Chipirliu este prea lungă
Min 90+7 1-1 Aut din dreapta bătut înapoi, se centrează lung în careul Chindiei, Rober Sierra sare la cap dintre doi jucători adverși, deviază cu capul spre colțul lung, mingea îl lovește în spate și pe Plămadă și Bogdan Chipirliu plonjează și reia cu talpa, din 4 metri, pe lângă Railean, și egalează.Jucătorii Stelei se bucură excesiv și se duc în fața propriei galerii, unde sărbătoresc. Reluările arată un umăr al lui Chipirliu mai aproape de poartă decât cel al ultimului fundaș, dar călcâiul aceluiași fundaș pare pe linie de partea avansată a atacantului Stelei. Este foarte greu de spus dacă a fost offside sau nu și se poate spune că golul s-a marcat dintr-o fază controversată, la fel ca cel din penalty
Min 90+6 Chunchukov scoate înapoi di ncareu, Mancuso trage puternic din alunecare, pe centru însă, iar Railean prinde. Spectatorii nu mai au răbdare
Min 90+2 ||| Cornel Dinu vede și el galbenul după ce îl faultează pe Drăghici
Min 90+1 ||| Dorian Railean primește cartonașul galben pentru că întârzie repunerea balonului în joc
Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute. Spectatorii fluieră
Min 89 Drăghici are o nouă incursiune în careu pe dreapta, pătrunde până în careul mic, șutează în Dinu, din acesta balonul ricoșează spre prima bară, dar Railean e atent și prinde aproape pe linie
Min 88 Drăghici pătrunde vijelios în careu, pe dreapta, întoarce înapoi, Enceanu recuperează mingea în 15 metri și trage cu dreptul, dar Railean prinde în dreapta sa
Min 86 ||| Cătălin Golofca primește cartonașul galben după o intrare tare, urâtă, asupra lui Dobrescu
Min 74 Iese Robert Moldoveanu, marcatorul unicului gol al meciului, și intră Andrei Blejdea
Min 74 Centrare din stânga în careul Chindiei, Chunchukov se demarcă bine în 8 metri central, e nemarcat, însă reia slab cu capul, mult în dreapta, pe lângă poartă
Min 71 ⇒ Rareș Enceanu intră în locul lui Alexandru Buziuc
Min 63 ||| Gianluca Mancuso primește și el cartonașul galben
Min 59 Încă o schimbare la Chindia. Iese Răzvan Matiș și intră Gabriel Dodoi
Min 55 Și Daniel Oprița schimbă de trei ori. Ies David Matei, Ionuț Pop și Alexandru Boiciuc și intră Costel Frânculescu, Gianluca Mancuso și Tsvetelin Chunchukov
Min 55 Triplă schimbare la Chindia. Ies Ionuț Anișorac, Alin Boțogan și Andrei Șeban și intră Luca Manolache, Alex Militaru și Andrei Marc
Min 53 ||| Bogdan Chipirliu primește cartonașul galben după ce este depășit de Golofca și îl ține de braț
Min 52 Contraatac, Matiș primește pe centru și deviază în față pentru Moldoveanu, care este în offside mare și înscrie peste portar. Fanionul era sus de câteva secunde
Min 48 Pasează în careul Chindiei pe poziție viitoare, Drăghici și Plămadă aleargă înspre ea, stelistul ajunge primul și deviază în fundașul gazdelor, iar din acesta balonul se duce pe jos în bara din dreapta și apoi revine în joc și este degajată. Plămadă, aproape de un autogol
Min 46 S-a reluat jocul, fără înlocuiri de jucători
Min 45+2 Pauză la Târgoviște. Chindia conduce Steaua cu 1-0 cu golul marcat de Moldoveanu dintr-un penalty inventat de el, la care arbitrul s-a păcălit
Min 45+1 Steaua scapă pe contraatac, Chipirliu pasează pe culoar pentru Boiciuc, acesta trece ușor de Gîț, îl are în fața sa doar pe Railean, trage spre colțul lung, portarul deviază cu piciorul, numai că balonul se duce spre gol. Plămadă se repliază la timp și respinge cu capul din fața porții peste transversală și spectatorii erup de bucurie că Chindia scapă fără gol
Min 29 ||| Boțogan intră cu cotul direct la nivelul gâtului lui Boiciuc și îl pune la pământ, însă arbitrul nu acordă nici măcar cartonaș galben. Daniel Oprița izbucnește și arbitrul se duce la margine și îi arată cartonașul galben. Centralul ia încă o decizie pro Chindia, după penalty-ul controversat din primul minut, când Moldoveanu și-a pus singur piedică în careu
Min 26 Maftei avansează în dreapta și centrează el în fața porții, Buziuc se înalță bine, în ciuda staturii sale, reia cu capul din 8 metri central, dar trimite pe lângă poartă, în stânga
Min 24 Steaua continuă să preseze. Drăghici pătrunde din nou lejer în dreapta careului, centrează în forță, mingea este respinsă tot la el, apoi centrează din nou în centrul careului, Plămadă luftează și mingea merge în stânga. Buziuc e nemarcat la circa 10 metri, trage din prima la colțul scurt, însă Railean e atent și prinde
Min 19 Acțiune legată a Stelei, Drăghici pătrunde în careu pe dreapta și pasează pe jos, ușor înapoi, în stânga, Chipirliu trage din marginea careului pe lângă poartă, în stânga
Dragoș Militaru și Daniel Oprița s-au întâlnit până acum în patru meciuri în Liga 2, între Unirea Dej și Steaua. La Dej au fost un 2-1 pentru Unirea și un 1-1, iar la București au fost înregistrate un 2-0 și un 3-0 pentru Steaua. Astfel, statistica jocurilor directe dintre antrenorii Oprița și Militaru este 2-1-1. Ultima întâlnire este cea din meciul terminat la egalitate.
Min 11 Steaua s-a instalat în ofensivă, iar Chindia avansează pe o fază de contraatac. Golofca primește în careu, avansează spre stânga și trage puternic cu stângul, iar Pop respinge peste poartă, în corner
Min 3 1-0 Robert Moldoveanu bate penalty-ul pe jos, în stânga, Pop deviază, însă insuficient pentru a devia mingea afară. Balonul se duce în plasă și Chindia transformă cu șansă și deschide scorul
Min 1 ||| La o minge aruncată în careul Stelei, Robert Moldoveanu e urmărit din spate de Dean Beța, atacantul își dă singur peste călcâi, pică și arbitrul dictează penalty și cartonaș galben pentru căpitanul Stelei fiindcă l-ar fi atins pe picior pe Moldoveanu!!
♦Chindia joacă în echipamentul prezentat ieri, cel roșu complet, iar asociații și sponsorii clubului apar corectați cu o banda adezivă de culoarea tricoului pe care sunt scrise corect denumirile lor. În loc de ”Consiliul Local Dâmbovița”, o gafă de cascadorii râsului, apare acum pe umărul drept ”Consiliul Județean Dâmbovița”, iar pe umărul drept apare ”Primăria Municipiului Târgoviște” în loc de ”Primăria Târgoviște”. Steaua evoluează în echipamentul albastru complet, prezentat tot ieri.
Min 1 A început partida de la Târgoviște, unde din primele secunde se scandează de către public: ”Chindia! Chindia!” Apoi a început să cânte galeria Stelei
Daniel Oprița, aflat la startul celui de-al cincilea sezon ca antrenor al Stelei, începe în primul 11 doar cu patru jucători din vechiul lot: Beța, Drăghici, Matei și Chipirliu. În echipa sa se află și un jucător pe care antrenorul Chindiei, Militaru, l-a avut elev la Dej: Maftei.
Dragoș Militaru începe primul joc ca antrenor la Chindia cu Dinu și Șerban în primul 11, dintre jucătorii rămași din vechiul lot al echipei, și cu Railean, Gîț și Matiș, dintre cei aduși de la fosta sa echipă, Unirea Dej. Ioniță, și el rămas la Chindia, este rezervă
După încercarea eșuată de a semna cu o echipă din liga a patra din Spania, Rareș Enceanu s-a întors la Steaua, cu care mai are contract, însă începe cel puțin acest meci din postura de rezervă

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 1 a Ligii 2

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-a-prezentat-lotul-cu-care-va-incepe-liga-2-19279321

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gafa-de-cascadorii-rasului-la-prezentarea-noilor-jucatori-ai-chindiei-19279293

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-cu-echipament-nou-are-vesti-proaste-de-la-frf-19279231

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-de-cine-te-ascunzi-conferinta-inchisa-presei-inaintea-meciului-cu-steaua-suporterii-care-vor-dori-sa-asiste-la-prezentarea-lotului-vor-fi-apoi-evacuati-din-stadion-19279224

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-gloria-buzau-duel-intre-schumacher-si-prepelita-19279347

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-intra-in-al-cincilea-sezon-ca-antrenor-al-stelei-19278834

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2023-2024-fc-brasov-out-progresul-spartac-in-19279233

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-si-ceahlaul-piatra-neamt-in-fata-debutului-in-liga-2-19279072

https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-in-noul-sezon-de-liga-2-19278853

Marius ANGHEL 08 Aug. 2023, 23:07 Liga 2
Pe aceeași temă