Meciurile disputate în play-out-ul Ligii 3, în etapa a 8-a, au decis soarta a încă două echipe care vor evolua, în mod normal, în Liga 4 din sezonul 2023-2024.
KSE Târgu Secuiesc (locul 6, Seria 5) și CS Ocna Mureş (locul 6, Seria 9) nu se mai pot salva și nu vor mai rămâne în eșalonul al treilea din vară. Asta în situația în care FRF nu va avea din nou probleme în alcătuirea grupelor noului sezon și va apela iar la echipele retrogradate, așa cum face în fiecare vară.
În Liga 3 nu mai continuă, în ultimul timp, să joace dintre echipele retrogradare doar cele care nu mai vor.
S-a ajuns la un total de nouă echipe care au picat matematic în ”județ”.
De la finalul etapei a 4-a, primele două echipe retrogradate matematic au fost Dacia Unirea Brăila (Seria 2) și CS Amara (Seria 3). Au urmat FK Miercurea Ciuc 2 (S1) și Gloria Lunca Teuz Cermei (S8), după runda a 6-a, iar după cea de-a 7-a au picat în Liga 4 și Voinţa Limpeziş (S2), Progresul Ezeriş (S7) și Sportul Şimleu Silvaniei (S10).
Acum le-a venit rândul formațiilor KSE Târgu Secuiesc și CS Ocna Mureş.
KSE Târgu Secuiesc a pierdut orice șansă de salvare după ce a cedat la mare luptă confruntarea cu CS Păuleşti, scor 2-3. Are 21 de puncte în acest moment, iar, când mai sunt șase puncte puse în joc, e la șapte lungimi de locurile 4 și 5, Olimpic Zărneşti și Kids Tâmpa Braşov.
CS Ocna Mureş e sigură de unul din locurile retrogradabile în Seria 9, în etapa a 8-a a play-out-ului cedând cu 1-5 pe teren propriu, contra ACS Târgu Mureş.
Trupa antrenată de Dan Roman mai poate urca pe locul 5, unde este Sănătatea Cluj, care are avans de două puncte peste ea, dar nu poate trece și de locul 4, Viitorul Cluj, care are cu opt puncte mai mult.
Echipa din județul Alba care în acest sezon a scris istorie în Cupa României, ajungând până în faza grupelor, unde o învingea pe Chindia Târgoviște (scor 1-0) și remiza cu U Craiova (scor 1-1), ambele din prima ligă, dar nu reușea să treacă în faza următoare a competiție, a avut un sezon dezastruos în campionat și retrogradează după trei ani în Liga 4.
”Șansele erau aproape nule de a ne mai salva, din păcate. Un eșec greu, dar până la urmă tot ce s-a întâmplat în jurul echipei în această săptămână a făcut să nu mai reușim să ne menținem concentrarea. Mergem până la capăt, mai sunt două etape”, a spus Dan Roman, citat de Ziarul Unirea.
Astfel, din vară, KSE Târgu Secuiesc va evolua în Liga 4 Covasna, iar CS Ocna Mureş va fi prezență în eșalonul al patrulea din județul Alba.
Din play-out-ul Ligii 3 mai sunt de disputat două etape.
Foto: Ziarul Unirea și CS Ocna Mureș
https://liga2.prosport.ro/liga-3/lupta-pentru-promovarea-din-liga-3-continua-19270745
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-penultima-etapa-din-play-off-si-antepenultima-din-play-out-21-de-meciuri-au-loc-astazi-19270563
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-catalin-itu-din-nou-campion-jucatorul-iasiului-in-fata-unui-meci-special-pentru-el-primul-ca-adversar-in-orasul-sau-natal-pentru-mine-dej-inseamna-acasa-cum-l-a-aju-19270727
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eusebiu-tudor-era-sigur-ca-rezultatul-din-mansa-tur-a-barajului-dintre-metaloglobus-si-progresul-spartac-nu-va-decide-ceva-numai-daca-era-o-catastrofa-este-un-meci-mai-lung-de-180-de-minute-19270694
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-remiza-cu-metaloglobus-in-turul-barajului-19270710