ACS Muscelul Câmpulung Elite și-a aflat sancțiunea după ce s-a retras de pe teren în timpului meciului din prima etapă a play-out-ului Ligii 3, în deplasarea de la Valea Ursului, unde a întâlnit Unirea Bascov, tot o echipă din județul Argeș.
Trupa din Câmpulung s-a ales, pe lângă pierderea jocului la ”masa verde” și o amendă colosală, inclusiv cu o scădere de trei puncte din cele obținute pe teren în precedentele partide.
Astfel, argeșenii, rămași doar cu 7 puncte în clasament și cu șase meciuri de disputat până la finalul sezonului, sunt ca și retrogradați.
În ultima zi a lunii martie, când a avut programat meciul din prima etapă a play-out-ului, ACS Muscelul Câmpulung Elite, nemulțumită de arbitrajul brigăzii conduse de Gellert Feleki, a decis să se retragă de pe teren imediat după primirea celui de-al doilea gol din partea celor de la Unirea Bascov. Hotărârea a venit la scorul de 2-0 pentru gazdele care reușiseră să bage mingea în poartă prin Adrian Albulescu (41) și Darius Grigore (62).
”Așa am considerat noi că este cel mai bine, pentru că era o stare de nervozitate foarte mare în rândul jucătorilor din cauza deciziilor de arbitraj din prima repriză și a doua repriză a început exact la fel. Și se ajungea să se ia cartonașe roșii, era o atmosferă foarte rea la meci. La ambele goluri a greșit arbitrul. La primul gol a fost fault în tușă, la Stelea, jucătorul este căzut, arbitrul nu oprește jocul, se continuă, vine centrare și gol. Iar la golul doi este penalty pentru noi, henț clar în careu, pleacă ei pe contraatac, face preluare cu mâna, henț, după este suspect și un offside, în momentul pasei”, explicat, pentru Muscel TV, Costin Ghiță, directorul tehnic al ACS Muscelul Câmpulung Elite, motivul retragerii de pe teren.
La zece zile distanță, Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a analizat rapoartele jocului încheiat prematur la Valea Ursului și lua decizia de a sancționa dur clubul care a îndrăznit să se retragă de pe teren.
Astfel, ACS Muscelul Câmpulung Elite a pierdut, așa cum se anticipa, la ”masa verde” jocul cu Unirea Bascov, deci cu 0-3, iar penalitatea sportivă a fost una de-a dreptul șocantă.
Nu mai puțin de 45.600 lei este amenda primită de clubul din Câmpulung. Și nu aici i s-au încheiat sancțiunile. Echipa antrenată de Vasile Slăninoiu a fost penalizată și cu trei puncte din cele obținute în meciurile precedente.
”În temeiul art. 79/6 din RD cu aplicarea art. 34 din RD, clubul ACS Muscelul Câmpulung Elite se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea ACS Unirea Bascov), scăderea a 3 (trei) puncte din clasament și aplicarea unei penalități sportive de 45.600 lei”, a sunat decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF în urma ședinței din 10 aprilie.
În aceste condiții, Unirea Bascov acumulează 22 de puncte și urcă pe locul 2 în play-out-ul Seriei a 4-a a Ligii 3, la un punct în spatele liderului CS Dinamo, care are și un meci mai puțin disputat.
ACS Muscelul Câmpulung Elite, în urma penalizării cu trei puncte, rămâne doar cu 7 puncte și este ultima în clasament, pe locul 5, acum la 11 puncte în spatele echipei FC Pucioasa, aflată pe locul 4, ultimul care asigură menținerea în Liga 3.
Cum dâmbovițenii de la Pucioasa au și un meci mai puțin disputat, iar ACS Muscelul Câmpulung Elite mai are doar șase partide de desfășurat în cele opt runde rămase, atunci echipa este ca și retrogradată.
Contactat telefonic, Costin Ghiță, directorul tehnic al echipei Muscelul Câmpulung, a spus că, cel mai probabil, clubul va face recurs.
Totodată, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a mai avut un caz în urma acestui meci și l-a analizat tot în ședința din 10 aprilie.
ACS Muscelul Câmpulung Elite i-a făcut plângere la FRF antrenorului Unirii Bascov, Adrian Dulcea, în urma reacției publice a acestuia după jocul în care echipa oaspete se retrăgea de pe teren în timpul reprizei secunde, iar comisia a decis să-i acorde ”Avertisment” lui Dulcea.
”Admite plângerea ACS Muscelul Câmpulung Elite
În temeiul art. 52/1/a cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, antrenorul Dulcea Adrian Pavel, se sancționează cu Avertisment”, a fost hotărârea.
”Să ieși de pe teren, să renunți la luptă, să găsești scuze sau să ai frustrări că ești învins de o echipă formată din jucători de 18-19 ani și cu un marcator de 15 ani și jumătate este LIPSĂ DE RESPECT, FAIRPLAY sau poate chiar mai mult…
Fotbalul este pasiune, distracție, plăcere, spectacol, nu o unealtă în mâinile unor păpușari nepriceputi și amatori notorii!
Felicitări CS Unirea Bascov pentru victorie și pentru atitudinea de profesioniști avută pe tot parcursul jocului și la finalul acestuia!”, a fost reacția antrenorului Adrian Dulcea la adresa celor de la ACS Muscelul Câmpulung Elite.
Nu putem spune decât că Adrian Dulcea are perfectă dreptate, iar luarea în considerare a plângerii celor de la ACS Muscelul Câmpulung Elite și sancționarea cu avertisment a antrenorului nu face decât să-i dea o palmă acestuia și să-l pună la colț pentru că a îndrăznit să își exprime gândurile pertinente. Cu altă ocazie, Dulcea poate nu va mai îndrăzni să spună realitatea, de frica pumnului în gură pe care îl aplică din ce în ce mai des FRF și comisiile sale!
Să nu uităm și în ce mod, în vara trecută, o accepta FRF pe ACS Muscelul Câmpulung Elite în Liga 3. CS Rucăr, din postura de campioană a județului Argeș, obținea promovarea în Liga 3 la baraj, iar echipa se muta la Câmpulung, își schimba sediul social, devenea o cu totul altă echipă, iar forul condus de Răzvan Burleanu o accepta în competiție și pe care, acum, o sancționează cu 45.600 lei, cu toate că în articolele din regulamentul pe baza căruia a luat decizia nu se specifică nimic de penalitate sportivă. 45.600 lei amendă pentru o echipă care în acest sezon a scăzut salariile jucătorilor la 300 de lei pe lună, iar cei care nu au fost de acord au fost puși să se antreneze de trei ori pe zi, prima ședință de pregătire fiind stabilită la ora 6:30, cu prezența de la ora 6:00, iar FRF nu a văzut nimic în neregulă atunci.
Foto: Unirea Bascov
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-ramnicu-sarat-are-bugetul-garantat-in-cazul-in-care-promoveaza-in-liga-2-primarul-a-prezentat-noul-sponsor-al-clubului-unul-care-este-implicat-si-la-o-echipa-importanta-din-pri-19266202
https://liga2.prosport.ro/liga-3/costin-lazar-a-demisionat-de-la-cetatea-turnu-magurele-19266190
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-muscelul-campulung-elite-explicatii-dupa-ce-s-a-retras-de-pe-teren-in-meciul-cu-unirea-bascov-era-o-atmosfera-foarte-rea-arbitrul-aratat-cu-degetul-nu-numai-pentru-maniera-sa-19265130
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-start-in-play-off-si-play-out-12-meciuri-au-loc-acum-19264854
https://liga2.prosport.ro/liga-3/stadionul-municipal-campulung-poate-fi-modernizat-19264300
https://liga2.prosport.ro/liga-3/decizii-halucinante-la-campulung-unii-jucatori-au-semnat-contracte-de-300-de-lei-pe-luna-iar-altii-sunt-pusi-sa-se-antreneze-de-trei-ori-pe-zi-incepand-cu-ora-630-cum-explica-conducatorul-clubulu-19253117