Într-un mod paradoxal, Adrian Popa a considerat la finalul partidei dintre Concordia Chiajna și Steaua, scor 0-1, că echipa lui a fost mai bună, deși lucrurile au stat invers, iar formația din Ilfov a avut ocaziile mari, putea primi cel puțin o lovitură de la 11 metri și merita cel puțin un punct.
Steaua a marcat în urma unui henț nesancționat, însă mijlocașul a remarcat doar detaliile pozitive din jocul echipei sale. În plus, a dat vina și pe terenul de joc, acesta arătând destul de rău, cu multe porțiuni în care iarba lipsea, dar starea gazonului a fost afectată și de ploaia care a căzut în ziua partidei.
Adrian Popa vede un lucru bun în faptul că Steaua rămâne concentrată până la final și în multe partide din acest sezon a reușit să marcheze după minutul 75, așa cum s-a întâmplat și cu Concordia Chiajna, când golul lui Tsvetelin Chunchukov a venit în minutul 80.
”O victorie foarte importantă pentru noi, confirmăm victoria cu Unirea Dej, rămânem sus, la cel puțin patru puncte de locul 2. E o victorie pe un teren greu, fără iarbă, un meci de luptă.
Am luptat, consider că am meritat victoria, am avut ocaziile mai clare și nu putem decât să ne bucurăm. E important că ne-am adaptat la condițiile de joc și am luat trei puncte.
La pauză am încercat să reglăm mici chestii care nu au mers în prima repriză. (N.r. – Despre faptul că Steaua marchează des pe finalurile partidelor) Stăm foarte bine, avem răbdare, meciul ține 90 de minute. Am reușit să marcăm după minutul 75 destul de des, asta denotă că suntem bine fizic și psihic și avem putere să luptăm până la final.
(N.r. – Despre hențul de la golul lui Chunchukov) Nu știu, nu am văzut, a degajat în el (n.r. – vrea să spună în mână) din trei metri, în nămolul acela nu știu ce s-a întâmplat. Au cerut fault (n.r. – că jucătorii Concordiei Chiajna au cerut fault), n-am văzut”, a spus Adrian Popa la microfonul DigiSport.
Steaua va încheia și această rundă a 14-a pe locul 1 în Liga 2, iar ca o analiză a partidelor de până acum, Adrian Popa consideră că poziția ocupată e cea meritată.
”Dacă ne uităm la ce am arătat până acum, consider că arătăm ca o echipă de locul 1. Suntem favoriți la promovare, dar degeaba suntem acolo dacă nu și demonstrăm. Până acum, consider că am demonstrat pe teren.
E normal să avem și sincope sau un accident, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Câștigăm și când nu ne iese jocul combinativ”, a mai spus Adrian Popa.
Steaua va rămâne pe locul 1 în Liga 2 și după această etapă a 14-a. Are 32 de puncte acumulate în urma a 10 victorii, două egaluri și două înfrângeri, fiind la patru și șapte puncte de locurile 2 și 3, Unirea Slobozia și Unirea Dej.
Concordia Chiajna este pe locul 12 în clasament, cu 17 puncte, la un punct de locurile 11 și 10, CS Comunal Șelimbăr și Dinamo.
În runda a 15-a, Steaua va întâlni FC Brașov acasă, iar Concordia Chiajna va merge pe terenul echipei Gloria Buzău.
Foto: George Ilinca / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-si-a-strigat-nemultumirile-dupa-esecul-cu-steaua-impotriva-arbitrilor-se-iau-masuri-au-casti-in-urechi-tusierii-dorm-pe-ei-ce-a-vorbit-cu-centralul-19253404
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-14-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-printre-care-si-derby-ul-suferintei-dintre-poli-timisoara-si-metaloglobus-19253418
https://liga2.prosport.ro/seria-1/raul-rusescu-transant-dupa-ce-concordia-a-pierdut-cu-steaua-e-momentul-sa-facem-o-analiza-concreta-in-proportie-de-99-la-suta-cred-ca-s-a-ratat-sezonul-ce-spune-despre-revenirea-19253406
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-castigatoare-la-bufa-bufa-in-fata-concordiei-pe-terenul-dezastruos-de-la-chiajna-oprita-eram-multumit-si-cu-un-egal-antrenorul-propune-o-cale-de-mijloc-19253398