Antepenultima etapă programată în acest an 2022 în Liga 2 are majoritatea jocurilor programate astăzi, sâmbătă, 12 noiembrie. După încheierea rundei, cu un meci programat marți, urmează pauza generată de meciurile echipelor naționale, iar în următoarele două săptămâni se joacă ultimele partide din 2022.
Etapa a 14-a a debutat de vineri seară, la Chiajna, unde Steaua a câștigat la limită, scor 1-0, pe final, meciul cu Concordia și s-a distanțat în fruntea clasamentului.
Astăzi sunt stabilite să se dispute șapte partide. Primele șase încep de la ora 11:00, pe stadioane din Timișoara (Știința), Târgu Jiu, Dej, Șelimbăr, Clinceni și Buftea, iar de la ora 12:00 se dispută partida dintre FC Brașov și Poli Iași.
Duminică se joacă Dinamo – CSC Dumbrăvița, la Giurgiu, de la ora 11:00, iar marți, de la ora 20:30, se dispută SC Oțelul – Minaur Baia Mare.
Victoria Stelei contra Concordiei i-a asigurat primul loc în clasament echipei antrenate de Daniel Oprița cel puțin încă două etape. ”Militarii” au 32 de puncte, în timp ce Concordia a rămas cu 17.
Unirea Slobozia și Unirea Dej, ambele cu câte 25 puncte, o urmează în clasament pe Steaua, iar în Top 6 mai sunt, în acest moment, Poli Iași (24 puncte), FK Miercurea Ciuc și Gloria Buzău, ambele cu câte 22 de puncte. 22 de puncte are și SC Oțelul Galați, situată pe locul 7.
Înainte de desfășurarea etapei a 14-a, Poli Timișoara se află pe ultimul loc în clasament, cu 8 puncte, preluând ”lanterna roșie” după multe etape în care pe această poziție s-a aflat Metaloglobus București (10 puncte). Acestea două se întâlnesc chiar astăzi. Unirea Constanța, cu 12 puncte, este imediat deasupra acestora două.
Desfășurarea LIVE-TEXT a tuturor meciurilor din campionatul Liga 2 o poți urmări doar pe Liga2.ro, singurul site național care promovează fotbalul din ligile inferioare.
sâmbătă, 12 noiembrie 2022, ora 12:00
Stadion: Tineretului (Braşov).
Arbitru central: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba). Arbitri asistenți: Erchian Ionus (Medgidia) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Observator de arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat de joc: Radu Bitea (Oradea).
FC Brașov: Micu – M. Burlacu (Saim Tudor 89′), Fustar (cpt.), Tud. Oltean (Mitrov 80′), Lascu (Mbombo 80′), Spătaru (Lambrinoc 89′), R. Lazăr, Diogo Izata, Dumbravă, Chică-Roșă, Angelov
Rezerve: Mikulic – Kirilenko, Jovanovic, Vas. Constantin, Joao Amorim
Antrenor: Dan Alexa
Poli Iași: Jankov – Martac, V. Lică, Fl. Plămadă (cpt.), Ștefanovici, Vașvari, Marchioni (Fosu-Mensah 69′, Tincu 89′), A. Roman, Ant. Dumitru, Harrison (Tomczyk 69′), Hlistei (Kouadio 89′)
Rezerve: Brînză – Finica, Fr. Cristea, Del Priore, Al. Anton
Antrenor: Leo Grozavu
♦Final de joc cu rezultat de egalitate între FC Brașov și Poli Iași. 2-2 înregistrat in extremis. FC brașov rămâne neînvinsă pe teren propriu. Leo Grozavu merge la mijlocul terenului și îl ceartă pe arbitrul central!
♦Min 90+4 La fel izbucnește și Dan Alexa, care pătrunde pe gazon și se bucură cu gestul largi după golul lui Chică-Roșă, alături de jucători. Arbitrul îi acordă al doilea cartonaș galben în acest meci, primul văzându-l pentru proteste cu mult timp în urmă, și este eliminat. Alexa va fi suspendat pentru a doua oară în acest sezon
♦Min 90+4 2-2 Mitrov avansează în stânga și pasează în centru pentru Adi Chică-Roșă, care nu întoarce mingea pentru Mitrov, fentează în dreapta, îl fixează pe Jankov și șutează cu dreptul de la circa 23 de metri. Jankov plonjează și respinge în dreapta mingea șutată puternic, în plasă. Atacantul înscrie abia al doilea său gol în acest sezon în tricoul Brașovului, iar spectatorii izbucnesc
♦Min 85 Ștefan Ștefanovici intră prin alunecare și faultează din spate în flancul drept de atac al gazdelor, arbitrul îi acordă cartonașul galben. Ștefanovici mai avea un galben primit în minutul 64, dar nu iese afară, ci se duce în defensivă. Arbitrul notează galbenul, constată că i-a mai dat unul lui Ștefanovici și i-l arată și pe cel roșu, cu ceva întârziere
♦Min 76 Centrare din corner din stânga, Angelov reia cu capul din 6 metri, din cădere, Jankov scoate balonul de la rădăcina barei
♦Min 74 1-2 Acțiune a lui Martac pe dreapta, îi pasează în centru lui Gabriel Vașvari, care e liber, își face mingea pentru șut, trage de la circa 25 de metri, nu foarte tare, însă mingea atinge pământul în fața lui Micu și îl pune în dificultate pe portar. Acesta încearcă o respingere în stânga sa, însă mingea îi trece printre mâini și o scapă în poartă
♦Min 61 Angelov șutează din fața careului, mingea atinge pământul în fața portarului, iar Jankov reușește să respingă în lateral. Minge foarte grea
♦Min 55 1-1 Spătaru pătrunde în careu pe stânga, trece printre apărătorii Iașiului ca prin șvaițer, centrează în partea opusă, Rareș Lazăr pune capul din 6 metri, din fața lui Marchioni, trimite pe centru, iar Jankov deviază insuficient pentru a evita golul
♦Min 50 Centrare din stânga pe colțul lung, Jankov e depășit, mingea e reluată cu capul din 5 metri, dintr-o poziție grea, lovește bara și iese în aut de poartă
♦Min 28 0-1 Gabriel Vașvari bate penalty-ul cu lejeritat, pe jos, lângă rădăcina barei din dreapta. Portarul a sărit în partea opusă
♦Min 27 Antonio Dumitru pătrunde în careu pe dreapta, ridică mingea peste Tudor Oltean, se lovește inevitabil de fundaș, plonjează în careu și arbitrul dictează lovitură de pedeapsă. Oltean a ridicat cam sus brațul și s-a folosit de el pentru a-și bloca adversarul, însă Dumitru a căzut mult prea ușor, din acest motiv părând mai mult o simulare decât fault
sâmbătă, 12 noiembrie 2022, ora 11:00
Stadion: Ştiinţa (Baza) (Timişoara – Timiş).
Arbitru central: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Victor Hurducas (Iclod – Cluj). Observator de arbitri: Dan Monea (Aiud – Alba). Delegat de joc: Viorel Lolea (Reşiţa).
Poli Timișoara: Murariu – Mada (D. Olariu 71′), Bocșan (cpt.), Germinio, Taub – D. Radu, Sil. Pană (Zaluschi 74′), Ignea, D. Benzar (Oanea 65′) – Rz. Milea (Celani 46′), P. Popescu (Karatasios 74′)
Rezeve neutilizate: Isvoraru – Tudoran, Bîrnoi, Bakoș
Antrenor: Octavin Benga
Metaloglobus: Gavrilaș (Nedelcovici 46′) – Goge (Pătlăgică 76′), Chatziterzoglou, Caramalău (cpt.), Sava (Rob. Neacșu 66′) – Chiorean, Al. Gheorghe – Liș (Ad. Sîrbu 76′), Huiban, Sin (Zakir 68′) – Zukanovic
Rezerve neutilizate: – Moisie, Grosu, Andr. Răuță, Cazan
Antrenor: Eusebiu Tudor
♦Final de partidă la Timișoara, unde Metaloglobus câștigă derby-ul durerii cu Poli. Politehnica pierde cu 1-2 și rămâne ultima clasată
♦Min 90+2 Huiban pare că trage de timp, cere targa, dar iese șchiopătând pe propriile picioare. Nedelcovici trage de timp la repunere, e și avertizat. Eusebiu Tudor primește și el cartonașul galben. Final cu nervi
♦Min 78 1-2 Adrian Zaluschi bate penalty-ul pe centru și înscrie. Portarul a plonjat în stânga sa
♦Min 77 Oanea șutează din interiorul careului în spatele lui Goge, mingea sare înapoi, Zaluschi o preia în dreapta și avansează în lateral, iar Gheorghe, în încercarea de a respinge, șutează în jucătorul Politehnicii, iar arbitrul vede bine și acordă penalty și cartonaș galben
♦Min 75 0-2 Dragoș Huiban ia mingea, trage în stânga, la semi-înălțime și înscrie, în ciuda plonjonului pe direcție al lui Murariu
Zukanovic s-a ridicat imediat de pe jos când a luat Huiban mingea să bată penalty-ul, nu-l mai durea nimic, și voia să bată el. Huiban s-a opus, iar Zukanovic s-a supărat și a tot gesticulat nervos. După gol, Huiban l-a putat pe Zukanovic și l-a bătut înpăciuitor pe spate
♦Min 74 Centrare din stânga în careul Politehnicii, Germinio respinge din duelul aerian cu Zukanovic, însă arbitrul dictează penalty și cartonaș galben, considerând că fundașul a lovit cu cotul
♦Min 66 Sin bate o lovitură liberă din 18 metri dreapta, pe poartă, Murariu reușește să respingă
♦Min 56 Taub centrează din stânga, marginea careului, aproape de linia de aut, Nedelcovici prinde
♦Min 52 Benga e nervos, gesticulează la echipă să urce mai sus, în atac
♦Min 46 Celani scapă spre poartă, pătrunde în dreapta careului și trage puțin pe lângă. Mingea se scurge paralel cu poarta
♦Min 46 Răzvan Milea e schimbat de Fatjon Celani, care debutează la Poli. George Gavrilaș, accidentat, schimbat de Cristian Nedelcovici
♦Min 43 Altă ocazie bună pentru Poli. Pană bate o lovitură liberă din 25 de metri, mingea ajunge în careul mic, Denis Radu nu reușeste să reia periculos, ci în plasa laterală
♦Min 42 Atac a lui Poli finalizat cu șutul lui Popescu din stânga careului, ce s-a dus puțin pe lângă poartă
♦Min 37 Prima minge trimisă spre spațiul porții de Poli. Benzar reia cu capul din zona de 16 metri, Gavrilaș reține
♦Min 35 Gheorghe șutează din 18 metri, Murariu respinge peste
♦Min 27 Gavrilaș e lovit după ce s-a ciocnit de un adversar și un coleg, ca la popice
♦Min 20 Atac construit de Poli, mingea ajunge în spate la Pană, care reia din 20 de metri cu capul peste
♦Mesaj al galeriei Politehnicii: ”Un club diferit voi l-ați înțeles eronat / Noi îl purtăm spre glorie, voi spre anonimat”
♦Min 11 0-1 Dragoș Huiban înscrie cu un șut din întoarcere, de la 7 metri, în dreapta, după ce a câștigat lupta pentru minge cu Germinio și Ignea. Mingea a fost aruncată lung dintr-un aut din stânga de către Sava, în mijlocul careului
Stadion: Municipal (Dej – Cluj).
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploieşti). Arbitri asistenți: Cristian Voicu (Focşani) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare). Arbitru de rezervă: Valentin Florescu (Sfântu Gheorghe). Observator de arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat de joc: Daniel Sabou (Zalău).
Unirea Dej: Cl. Chindriș – Dav. Maftei, D. Pop, Burdeț (Cătinean 46′), Gîț, Kereki, Ad. Pop, Al. Militaru (Fulga 46′), Cocian, Al. Pop, Blaj (cpt.)
Rezerve: Railean – Buta, Roș, Vl. Bogdan, Andr. Pop, Frăsineanu, Greu
Antrenor: Dragoș Militaru
Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Oteliță, Wiktorski, Marku, Sălceanu, A. Lopez, Gaitan, Val. Munteanu, Dudu, Blejdea, Boiciuc
Rezerve: Wynney – Cr. Ciobanu, Vîrtej, D. Burlacu, Rz. Matiș, Honciu, Al. Munteanu, Sg. Pîrvulescu, Uțiu
Antrenor: Adrian Mihalcea
♦Unirea Dej nu mai are forța să revină încă o dată și pierde pe teren propriu un meci important în lupta pentru play-off. Gloria Buzău s-a impus cu 3-2
♦Min 70 2-3 Roș centrează cu dreaptul din colțul stânga al careului, spre poartă, Alex Pop se interpune bine pe direcție, la prima bară, deviază cu capul din 6 metri și înscrie. Stoian a fost prins pe picior greșit după această deviere
♦Min 48 1-3 Munteanu pasează pe culoar în careu pentru Dudu, acesta pătrunde în dreapta și șutează în blocaj, mingea rămâne aproape și centrează din cădere în fața careului mic. Pablo Gaitan e nemarcat la 7 metri și finalizează simplu, în dreapta
♦Min 37 Militaru trage de la distanță, fără succes
♦Min 26 1-2 Corner de pe partea stângă, Ariel Lopez reia cu capul din 9 metri, mingea lovește transversala și sare în stânga, direct la Alexandru Boiciuc, care e atent, pune capul din 6 metri și înscrie în dreapta
♦Min 14 1-1 Cocian pătrunde în careu pe stânga, e în unghi închis, șutează la poartă, Stoian respinge, mingea ajunge la Adrian Pop, care trage în forță din 10 metri central, cu dreptul, și restabilește egalitatea
♦Min 5 0-1 Minge trimisă lung în față, Alexandru Boiciuc preia pe piept și șutează din 13 metri cu stângul. Mingea lovind și bara din stânga înainte de a intra în plasă
Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj).
Arbitru central: Sergiu Anton (Bucureşti). Arbitri asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa) și Lucian Tănase (Piteşti). Arbitru de rezervă: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova). Observator de arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat de joc: Cristian Petrean (Hunedoara).
Viitorul Pandurii: Krupenschi – Dănescu, Ad. Stoian, Rogac, Băican (Pîrcălabu 46′) – Brînzan – Al. Dulca (P. Mitrică 46′), Răsdan (cpt.)(Andr. Istrate 46′), Țegle, Vl. Toma (Geană 73′) – Dodoi (Vespe 78′)
Rezerve neutilizate: Opric – I. Sîrbu, Banu, , Gîrbiță
Antrenor: Florin Stîngă
Unirea Slobozia: M. Contra – Dorobanțu (Boțogan 58′), I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Prejmerean (Bolohan 86′), Cip. Rus (Cruceru 71′) – Rob. Silaghi (M. Ciobanu 86′), Afalna, Golda (Ben Levy 58′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – Perju, Mih. Lemnaru, Gîrbăcea
Antrenor: Constantin Enache
♦Fluier final la Târgu Jiu, unde Unirea Slobozia surclasează Viitorul Pandurii și se menține pe locul 2
♦Min 83 0-4 Lovitură de colț execută de Antonio Cruceru, mingea este reluată cu capul, la colțul scurt, de Vlad Prejmerean
♦Min 77 Istrate deviază, din 5 metri, balonul primit de la Geantă, și Contra respinge de la firul ierbii
♦Min 67 0-3 Nou-intratul Alin Boțogan centrează de pe partea stângă, portarul Andrei Krupenschi se precipita în momentul în care iese pe centrare și scapă balonul în propria poartă, spre nedumerirea antrenorului Florin Stîngă
♦Min 63 Istrate pătrunde în careu pe partea dreaptă de atac, îi pasează lui Mitrică, însă mijlocașul echipei gorjene trage defectuos, din poziție centrală
♦Min 46 Triplă schimbare la gazde: ies Băican, Dulca și Răsdan, intră Pîrcălabu, Mitrică și Istrate. Banderola de căpitan este preluată, după ieșirea lui Răsdan, de Rogac
♦Min 45 Șutul lui Prejmerean, de la 20 de metri, nu prinde cadrul porții
♦Min 41 Dodoi reia cu capul, din 7 metri, centrarea lui Răsdan, dar portarul Contra, pe fază, reține balonul fără probleme
♦Min 39 0-2 Un alt fost jucător al Viitorului Pandurii, Vlad Prejmerean, majorează avantajul pentru Unirea cu un șut pe jos, din 8 metri, în dreapta portarului, rămas fără reacție. Pasa decisivă i-a aparținut lui Dorobanțu, după o acțiune purtată în partea dreaptă de atac
♦Min 33 Silaghi trimite un șut puternic, de la 19 metri, iar Krupenshi reușește să respingă cu dificultate
♦Min 31 0-1 Fost jucător la Viitorul Pandurii în sezonul trecut, chiar și căpitan, Ciprian Rus profită de indecizia fundașilor gorjeni și deschide scorul cu o scăriță, din 8 metri, peste Krupenschi
♦Min 23 Răsdan execută o lovitură de colț de pe partea stânga de atac, iar Stoian, scăpat din marcaj, reia din 5 metri, cu latul, în plasa laterală
♦Min 11 După o combinației cu Ciprian Rus, Denis Golda încearcă să-l surprindă pe Krupenschi cu un șut din unghi, însă portarul gorjean plonjează și respinge în corner. Lovitura de colț rezultată este finalizată cu capul de Gabriel Lazăr, care reia, din 6 metri, la mica distanță de transversală
Stadion: 1 Mai (Municipal) (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea).
Arbitru central: Andrei Baciu (Botoşani). Arbitri asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitru de rezervă: Claudiu Andrei Filip (Craiova). Observator de arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Arhirii (Cărăruș 65′), Dandea (cpt.), R. Crișan, Riza – Al. Luca, Rob. Boboc (Monea 65′) – Raicea (Oct. Ursu 65′), Ciocâlteu (Buzan 82′), Mir. Manole – Cîrstean (Gele 61′)
Rezerve neutilizate: Silveanu – Natea, Tud. Man, Tătar
Antrenor: Claudiu Niculescu
CSM Slatina: I. Pop – Trașcu, Sălcianu, M. Manea (Palade 74′) – Mitran (Cr. Dinu 68′), Doman (cpt.)(M. Șerban 45′), D. Toma (Alexandre Oliveira 68′), Dav. Oprescu, Pisăru, Leață (Cr. Dinu 74′) – L. Nițu (C-tin. Radu 68′)
Rezerve neutilizate: Preduț – A. Stan, Trancă, Al. Dinu
Antrenor: Daniel Oprescu
♦CS Comunal Șelimbăr obține doar o remiză pe teren propriu împotriva echipei CSM Slatina, la debutul cu Claudiu Niculescu antrenor
♦Min 83 Buzan șutează în plasa laterală de la 10-11 metri lateral stânga
♦Min 51 Mingea șutată de David Oprescu de la peste 25 de metri trece puțin peste transversală
♦Min 44 Ciocâlteu trage din prima în plasa laterală, la colțul scurt, de la 14 metri
♦Min 44 Schimbare la Slatina, Marian Șerban intră în locul lui Cătălin Doman. Doman a părăsit terenul accidentat; căpitanul oaspeților a primit o minge în flancul drept și, încercând să-l fenteze pe Arhirii, s-a prăbușit urlând pe gazon, celălalt căpitan, Alex Dandea, făcând imediat semne spre banca oaspeților să intre medicul pe gazon
♦Min 36 Pop respinge cu piciorul mingea șutată de Cîrstean de la 11-12 metri, lateral dreapta, dintr-un adversar mingea ajunge Crișan, care scoate în stânga, pentru Manole, mijlocașul e blocat de același Pop, în marginea careului mic, apoi tot Crișan trimite șutat în fața porții, unde Raicea îl faultează pe portarul Slatinei, în încercarea de a relua în plasă
♦Min 35 Mingea șutată de Arhirii de la 22 de metri e respinsă de Pop peste transversală
♦Min 15 Raicea șutează din unghi în brațele lui Pop, din flancul drept
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov).
Arbitru central: George Cătălin Roman (Timişoara). Arbitri asistenți: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj). Arbitru de rezervă: Claudiu Gaitin (Timişoara). Observator de arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc: Dorinel Dincă (Călăraşi).
Unirea Constanța: Udrea (cpt.) – R. Gab. Zamfir, Chirițoiu, Rob. Tudor, Al. Enache, Pandele, Ciuciulete, Șuteu, Cană, Arnold, Ad. Niță
Rezerve: Andr. Ștefan – Lăcătuș, Ardelean, Timiș, I. Neacșu, Cireșoiu, Șerbănescu, Malama, L. Mitrică
Antrenor: Dacian Nastai
FK Miercurea Ciuc: Gyenge – R. Takacs, Kelemen (cpt.), Apro, Vita, Jebari, Panos, Gal-Andrezly, El Sawy, Ivanovici, Jelena
Rezerve: Karacsony – Nemanic, M. Kovacs, Csiszer, Bara, L. Kovacs, Vereș, Schieb, Stancic
Antrenor: Francisc Dican
♦FK Miercurea Ciuc câștigă cu cântec la Clinceni, 2-1 cu Unirea Constanța, după ce gazdelor li s-a anulat un gol valabil marcat când scorul era 1-1
♦Min 87 1-2 Centrare Schieb din stânga, în careu, Lorant Kovacs e nemarcat la 8 metri ușor lateral dreapta, pune capul și înscrie la colțul lung, peste Udrea
♦Min 57 Antrenorul Dacian Nastai este eliminat după ce a primit două cartonașe galbene
♦Min 54 Moment penibil la Clinceni, unde mingea e scoasă din poartă după un gol perfect valabil pentru Unirea Constanța! Formația lui Dacian Nastai pleacă pe un contraatac, iar mingea ajunge, în cele din urmă, la Tudor, aflat în careul formației din Miercurea Ciuc. Acesta întoarce un adversar, pe Daniel Vita, se dezechilibrează, scapă mingea de sub control, moment în care intră prin alunecare, pentru că un adversar, Klemen Nemanic, e aproape de intercepție. Tudor e mai rapid, atinge mingea înaintea lui Nemanic, nici vorbă de fault, și împinge balonul către Enache, care trage din prima și marchează de la aproximativ 11 metri. În secunda următoare, ”centralul” George Cătălin Roman (Timişoara) fluieră, deși, atenție, e perfect poziționat în momentul contactului. Imediat după anularea reușitei, când camera este pe el, Roman pare pierdut și nu îi bagă în seamă pe jucătorii Unirii Constanța, care cer explicații. Nici el nu știe ce să le spună
♦Min 50 1-1 Combinație rapidă de pase în fața careului Unirii, mingea e întoarsă de Gal-Andrezly pentru un șut al lui Mickael Panos, care trage din prima, cu latul piciorului drept, de la 20 de metri, lângă bara din dreapta
♦Min 25 Ivanovici trimite plasat, cu dreptul, din colțul stânga al careului, de pe linia de 16 metri, la colțul lung, iar Udrea intervine bine și scoate cu vârfurile degetelor de lângă bara din stânga sa
♦Min 33 1-0 Arnold centrează înalt dintr-un corner de pe dreapta, Andrei Pandele, nemarcat, nici nu sare și reia cu capul din 8 metri lateral stânga, la prima bară. Gyenge este surprins și scapă mingea în plasă. Gol de portar
♦Min 11 Încă un contraatac rapid al Unirii, Niță îi pasează excelent lui Tudor, în stânga, dar mingea trimisă la colțul lung este respinsă cu piciorul de portarul Gyenge, singurul jucător din Liga 2 convocat la naționala U21
♦Min 8 Ocazie importanta pentru Unirea. Contraatac rapid purtat de Niță, primește liber Pandele la 12 metri lateral stânga, dar șutează în plasa laterală
Stadion: CNAF Buftea sintetic (Buftea – Ilfov).
Arbitru central: Ionela Alina Peşu (Craiova). Arbitri asistenți: Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş) și Bianca Florea (Ploieşti). Arbitru de rezervă: Dorin Burloiu (Galaţi). Observator de arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc). Delegat de joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).
Progresul Spartac: Mărgărit – Lixandru (cpt.), Petcu (M. Dumitru 79′), Florică (Ohaci 79′), Leafu, I. Costea, Sil. Matei, Mih. Șandru, Purice, Boiangiu, Visic
Rezerve: Ciontoș – , V. Alexandrescu, Oct. Nedelcu, Andr. Matei, I. Tudorache, Petculescu, Al. Dițu
Antrenor: Andrei Erimia
Ripensia: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Fridrich, Andr. Macrițchii – Stoi (cpt.), Rz. Morariu – Sofran, Zimța, Mogoș – Gavra
Rezerve: Flonta – Țieranu, Tud. Călin, Vidrăsan, Rob. Stoica, Mihart, Piftor, Mih. Ene
Preparator sportiv: Iulian Munteanu / Antrenor principal: Roberto Ivan
♦Progresul Spartac și Ripensia termină meciul la egalitate, scor 1-1
♦Min 78 1-1 Minge trimisă de Zamfirescu, din dreapta, în față, Gavra deviază din prima pentru pătrunderea în careu a lui Alexandru Piftor, acesta încearcă o pasă în centru înapoi la coechipierul său, însă dă direct la un adversar. Fundașul preia larg, spre înapoi, protejează pentru ca portarul să degajeze, însă acolo presează Gavra și Piftor. Mingea șutată de portar îl lovește în coaste pe Alexandru Piftor, în careul mic, în lateral dreapta, iar din acesta se duce direct în poartă
♦Min 12 Fridrich bate o lovitură liberă de la 25-30 de metri central, pe jos, în forță, însă fără probleme pentru Mărgărit
♦Min 9 1-0 Șandru pătrunde în stânga careului, e nemarcat, centrează lejer și perfect în centru, iar Stefan Visic, demarcat excelent, singur, pune capul din 6 metri și înscrie ușor pe lângă Toroc
duminică, 13 noiembrie 2022, ora 11:00
Stadion: ”Marin Anastasovici” (Giurgiu) .
Arbitru central: Mihai Amorăriței (Câmpina). Arbitri asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Răzvan Claudiu Tudor (Craiova). Arbitru de rezervă: Mădălina Gherghi (Buftea). Observator de arbitri: Laurenţiu Vărgatu (Brăila). Delegat de joc: Florentin Barbu (Giurgiu).
♦Min 90 4-1 Dinamo marchează prin Valentin Borcea, tot după un contraatac. Acesta primește o pasă în apropierea centrului terenului, pleacă spre poarta Dumbrăviței, cu doi adversari pe urmele sale, dar nu poate fi oprit, intră în careu și trage fără speranțe pentru Trifon
♦Min 79 3-1 Dinamo rezolvă, în mare parte, partida de la Giurgiu. Tănase greșește la mijlocul terenului, iar gazdele pleacă pe contraatac. Pop ajunge în careul adversarilor, pasează cu călcâiul pentru Neluț Roșu, care îi pune mingea pe tavă lui Valentin Borcea, jucător intrat în minutul 68. Acesta reia simplu, cu latul, sub bară, din opt metri, nemarcat și reface diferența de două goluri
♦Min 67 2-1 Alexandru Martinov marchează după o eroare incredibilă, colectivă, în apărarea lui Dinamo. Este găsit liber, fără vreun adversar pe lângă el, în careul ”câinilor” și îl învinge ușor pe Oncescu, din poziție unu la unu
♦Min 60 2-0 Vasile Buhăescu bate și transformă. Plasează mingea în plasa laterală, în partea stângă. Trifon nu are șanse, chiar dacă ghicește colțul
♦Min 59 Bura-Koț îl agață în careu pe Costin Amzăr și arbitrul acordă lovitură de la 11 metri. Jucătorul lui Dinamo intră în careu, încearcă să întoarcă, dar Bura-Koț îi pune piedică
♦Min 47 1-0 Dinamo deschide scorul la scurt timp după începutul părții secunde. Iulian Roșu punctează cu capul din șase metri, în urma unei centrări din partea dreaptă a lui Bani. Marcatorul se bucură alături de spectatori, Ovidiu Burcă se descătușează înjurând
marți, 15 noiembrie 2022, ora 20:30
Stadion: Oţelul (Galaţi).
Arbitru central: Valentin Naidin (Turnu Măgurele). Arbitri asistenți: Marian Carson (Constanţa) și Doru Nicolae Petre-Ioan (Bucov – Prahova). Arbitru de rezervă: Bogdan Florea (Piatra Neamţ). Observator de arbitri: Ion Negoescu (Târgovişte). Delegat de joc: Marian Lumînare (Bucureşti).
♦Min 37 1-0 Pasă peste apărare, Vasile Jardan preia, fundașii Minaurului au impresia că a fost offside și se opresc, iar moldoveanul șutează din prima, cu dreptul, din 12 metri, și înscrie lângă bara din dreapta. În offside la pasa oferită de Cisotti a fost Bokhashvili, acesta s-a întors cu fața spre poarta lui Costache, însă nu s-a băgat în fază, ci l-a lăsat pe Jardan să vină din spate și să tragă
vineri, 11 noiembrie 2022, ora 18:00
Stadion: Concordia 2 (Chiajna – Ilfov).
Arbitru central: Claudiu Marcu (Constanţa). Arbitri asistenți: Florian Alexandru Vişan (Galaţi) și Iulian Cătălin Brînză (Botoşani). Arbitru de rezervă: Marius Naidin (Piteşti). Observator de arbitri: Ionuț Borcan (Ploieşti). Delegat de joc: Ciprian Anton (Suceava).
♦Min 80 0-1 Tsvetelin Chunchukov marchează! Bulgarul punctează din careu, după un șut centrare din dreapta al lui Bustea. Însă, mingea trimisă de Bustea îl lovește în mână pe Chunchukov, ilfovenii protestează, iar reluările le dau dreptate. E henț la Chunchukov, dar golul e validat
https://liga2.prosport.ro/seria-1/raul-rusescu-transant-dupa-ce-concordia-a-pierdut-cu-steaua-e-momentul-sa-facem-o-analiza-concreta-in-proportie-de-99-la-suta-cred-ca-s-a-ratat-sezonul-ce-spune-despre-revenirea-19253406
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-si-a-strigat-nemultumirile-dupa-esecul-cu-steaua-impotriva-arbitrilor-se-iau-masuri-au-casti-in-urechi-tusierii-dorm-pe-ei-ce-a-vorbit-cu-centralul-19253404
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-castigatoare-la-bufa-bufa-in-fata-concordiei-pe-terenul-dezastruos-de-la-chiajna-oprita-eram-multumit-si-cu-un-egal-antrenorul-propune-o-cale-de-mijloc-19253398
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-pentru-dinamo-clubul-a-primit-interdictie-la-transferuri-din-partea-fifa-e-o-decizie-foarte-ciudata-19253376
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-noul-antrenor-al-echipei-cs-comunal-selimbar-debuteaza-pe-banca-sibienilor-chiar-impotriva-echipei-din-orasul-sau-natal-19252630
https://liga2.prosport.ro/special/opinii/in-primul-rand-buna-seara-asta-i-fotbalul-19253290
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-steaua-deschide-etapa-a-14-a-a-ligii-2-meciul-incepe-de-la-ora-1800-iar-echipa-lui-oprita-are-locul-1-asigurat-19253328