Poli Timișoara are, de săptămâna asta, un nou director sportiv, în persoana lui Ioan Mera.
Fotbalistul de 35 de ani, aflat la actuala echipă din ianuarie 2017, a recunoscut că a fost destul de forțat de conducere să se retragă din postura de jucător. Fără a-l nominaliza pe președintele Viorel Șerban sau altă persoarnă, deja fostul fundaș central spune că nu îi place să se lingușească.
Din totalul de 27 de jocuri disputate de Poli Timișoara în sezonul recent încheiat al Ligii 2, incluzând și cele două baraje de menținere, Ioan Mera a evoluat în 22 dintre ele, în totate fiind integralist, și a marcat 2 goluri. Era căpitanul echipei și unul dintre oamenii de bază din lot.
Mera spune că decizia de a se retrage a fost luată de pe o zi pe alta. De altfel, clubul a anunțat acest lucru miercuri seara, cu puțin timp înainte de reunire.
”Sună puțin ciudat. S-a schimbat de pe o zi pe altă toată treaba. Mereu o să dau totul pentru a fi bine pentru Poli Timișoara. Sunt multe de pus la punct. Trebuie să vină mulți jucători, n-au venit. Sper să mă descurc. Să ajut echipa să nu mai fim ca sezonul trecut. Din păcate, o să fie mai multe plecări. Asta e viața. Și eu am un regret așa în suflet, că nu mai joc. E foarte greu să iei o decizie în trei zile, să te lași de fotbal. Dar asta mi-am dorit să fac după ce mă las de fotbal. Am avut două variante, ori să accept postul acesta, ori să plec la altă echipă. Eu cum am venit cu sufletul deschis la Poli Timișoara, îmi era greu să plec la altă echipă. Vrem să facem echipa bună. De aceea e nebunia asta, să dăm afară, să aducem ce trebuie”, a spus Ioan Mera după reunire.
Anul trecut, în septembrie, și Mircea Axente (35 de ani), cel care a devenit apoi impresar, a fost cumva silit să se retragă.
Mera recunoaște că la Poli devine deja o ”practică” să facă asta cu jucătorii experimentați. El a precizat că este foarte important să se înțeleagă că la o echipă de fotbal, cei mai importanți sunt jucătorii, nu șefii.
”Eu cred că mai puteam să joc. Dar mie nu-mi place să dau limbi la nimeni. Niciodată nu am făcut chestia asta. Nu o să mă rog de cineva să mă lase să mai joc. Da, și Axente a fost forțat să se retragă. Eu cred că ne mai putea ajuta. Eu vreau să fiu apropiat de jucători. La noi asta a fost problemă, nu a fost o comunicare bună cu jucătorii. Jucătorii sunt cei mai importanți, nicio persoană din conducere nu este mai important ca jucătorii”, a mai adăugat, critic, Mera.
Alt jucător cu mare experiență din lot, Cristian Scutaru (35 de ani), nu s-a dezechipat la reunirea echipei. Situația sa e incertă și, probabil, există tot gânduri de a-l face să plece. Scutaru nu a jucat în ultimele meciuri ale sezonului, fiindcă a fost exclus din lot.
De altfel, la Poli se petrec multe lucruri deloc onorabile pentru acest brand fotbalistic. Doar pentru că jucătorii mai au contract până la 30 iunie au venit la reunire și fotbaliști la care se dorește să se renunțe, aparent, chiar majoritatea, ceea ce este ridicol. Asta și pentru că, în afara de Silviu Pană (31 de ani, nici el foarte tânăr), clubul nu a fost capabil să facă niciun transfer. Semn că stufoasa conducere a șomat și a ratat iar perioada inter-sezon, atunci când oamenii de fotbal își arată adevărata valoare.
În tot acest context, deși pe făraș, fostul impresar Florin Iacob a intrat la o televiziune care l-a tot promovat în acest an și a mințit că mai este implicat în club, unde mai toată lumea îl înjură! Iacob a fost dat afară de la Poli după jocul tur al barajului de menținere cu FC Brașov, odată cu antrenorul pe care îl impresaria, Nicolae Croitoru.
Foto: Politehnica Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reunire-fara-mari-schimbari-in-lot-si-staff-incomplet-la-poli-timisoara-silviu-pana-a-semnat-cu-timisorenii-dupa-ce-a-fost-dat-afara-de-la-petrolul-a-revenit-si-daniel-benzar-din-vacanta-19235583
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primul-pas-pentru-demolarea-stadionului-dan-paltinisanu-anuntul-facut-de-consiliul-judetean-timis-19235573
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-mera-a-renuntat-la-cariera-de-fotbalist-insa-continua-la-politehnica-timisoara-intr-o-noua-postura-propunerea-a-fost-oarecum-pe-neasteptate-nu-puteam-sa-plec-de-aici-si-apoi-sa-am-un-19235531
https://liga2.prosport.ro/seria-1/e-alexa-fc-brasov-si-a-ales-noul-antrenor-dan-alexa-a-castigat-batalia-indirecta-cu-valentin-suciu-19235608