Hușana Huși este la o aruncătură de băț de prinderea unui loc în play-off-ul de promovare al Seriei 1 din Liga 3. E chiar pe locul 4 când mai e o etapă din sezonul regular, dar cu toate acestea problemele în cadrul echipei sunt mari. Oficialii și jucătorii încep să vorbească despre aceste detalii.
De luni bune n-au mai fost plătiți jucătorii, dar cu toate acestea sunt extrem de aproape să califice Hușana Huși în play-off. Situația de la formația din Liga 3 aduce aminte de situația de la Dunărea Călărași din sezonul trecut, când Cristian Pustai a fost aproape să o ducă în Liga 1 în urma barajului cu FC Voluntari.
În cea mai recentă etapă din Liga 3, a 17-a, Hușana Huși a trecut cu 1-0 de Șomuz Fălticeni, în urma golului marcat de Jose Cozma în minutul 28. După reușită, dar și la finalul partidei, mai mulți jucători au ridicat tricourile de joc, iar pe dedesubt aveau altele, cu mesaje care atrăgeau atenția asupra problemelor financiare.
”Promisiunea, mai ceva ca jurământul. Voi, în fața noastră, v-ați pierdut cuvântul” sau ”Famiy first” (n.r. – familia pe primul plan) sunt câteva dintre mesajele jucătorilor de la Hușana Huși.
Chiar și la interviurile de la final jucătorii au remarcat situația cu care se confruntă. De cel puțin patru luni nu s-au mai plătit salariile, iar portarul Ovidiu Manole are o situație și mai dificilă. Are salarii și bonusuri de doi ani de luat, iar acum e ajutat de părinți să se poată descurca.
Căpitanul Alexandru Marin: ”E o situație foarte grea. Nu mă așteptam să fie așa mari probleme cu banii. Sunt băieți care nu sunt plătiți de patru luni. Eu am venit mai târziu, dar am două luni de neplată. Avem familii, avem copii, sunt momente grele. Trebuie să ne ajute cineva, să ne bage banii, pentru că e foarte greu.
Sper să luăm ceva, să vină cineva să ne dea banii, pentru că altfel te motivezi și altfel te pregătești”.
Portarul Ovidiu Manole: ”Patru salarii am de luat, dar am prime de luat și din anii trecuți, și salarii din anii trecuți. E greu! Stau cu părinții, mă ajută, dar nu vor putea să mă ajute la nesfârșit. Sper să se rezolve! Cel puțin două salarii sper să intre.
Sperăm să se țină de cuvânt domnul primar, promisiuni au tot fost, ba luni, ba joi, ba săptămâna următoare, dar nu s-a rezolvat nimic. Sperăm să se rezolve”.
Potrivit Sport Actual, Hușana Huși nu are buget de salarii, iar două proiecte de finanțare depuse către autoritățile locale au fost retrase apoi, în mod surprinzător. Mai multe aspecte despre situația clubului a adus la cunoștință și Costel Baicu, fost director sportiv, care a declarat că nu revine la echipă până când situația nu se reglează.
”Saptamana patimilor versus CLASAMENTUL!!!!!
O pot numi asa dar, sunt deja saptamani trecute de patimi, de eforturi din partea acestor baieti extraordinari care au inghitit si inca inghit, indiferenta si durerea adusa de omul rau, ca asa ne este rasa.
Probabil asa se face performanta la Husi, dupa ani de seceta si de NIMIC in acest oras, am ridicat capul dar, nu e bine, nu e bine pentru ca noi ne-am invatat cu nimic, cu „lasa-ma sa te las”, cu lucruri mici sau deloc……cu rautate si dorinta de a distruge.
Inca rezistam, dar cum????
In timp ce refugiatii primesc orice, ai nostri mor de foame, ai nostri nu se pot uita in ochii copiilor lor cand ajung acasa in wekend, pt ca iar i-au dezamagit, vorba capitanului „iar ma duc la copil acasa fara o bomboana”…..nu am nimic cu refugiatii, trebuie ajutati dar baietii astia, mai au vreo sansa in acest oras pentru care lupta?!?!?
De la inceputul anului, din prima zi de pregatire, acesti baieti si-au dorit si isi doresc sa duca numele husului in istorie, joaca cu numele Husana pe ei, si joaca pentru oamenii si copiii orasului, care ieri la stadion s-au dus cu fulare, steaguri, cu parinti de mana sa se bucure, sa fie fericiti!!!!
Si daaaaa, i-au bucurat enorm, au plecat acasa cu o imagine ce le va ramane toata viata in minte iar unul din juniorii clubului nostru, ii spunea tatalui sau „tata vreau sa ajung si eu la echipa mare ca Alex Dumitru”…..asta e REALIZARE DOMNILOR, acest copil a uitat de tableta, de telefon, de jucarii, poate a uitat de carne dar, ARE VISE DOMNILOR, date de clubul asta mic (clubul asta mic, a dus numele orasului in presa Nationala si televiziuni Nationale de 6-7 ori in anul 2021, si este singurul care a facut asta…!!!!!!)
Alti copii la finalul jocului, au adus o minge de joc de pe teren si s-au rugat in continuu sa le-o dea lor acasa, cu semnaturile baietilor de la echipa mare pe ea…..cei din club( putini ramasi) se uitau unii la altii si se aude dintr-un colt „mai avem 8-9 mingi dl Presedinte, le-o dam”…..iar el, Presedintele Dobrea cu fata schimbata de suparari, cu ochii bagati in cap de probleme si ganduri, cu ochii plansi de ceea ce au reusit baietii, se uita in pamant si zice ” nu conteaza, da-le o copiilor semnata de baieti”…….ASTA E HUSANA DOMNILOR CARE INCA VA INTREBATI CE SE MAI INTAMPLA PRIN HUSI!!!!!
Dragii mei, se pare ca la Husi nu se vrea, la Husi abia asteptam sa arunce unul o prostie si distrugem fara ezitare tot.
Este adevarat ca se pregatesc actele pt intrarea Primariei si Consiliului Local Husi in actionariatul clubului, dar pana in vara dragii mei, NU VA MAI FI ECHIPA!!!
Acest club este la un pas sa scrie istorie, este la un pas sa se califice pt prima oara in play-off ul de promovare in Liga 2, oare de ce tocmai acum ati lovit in el???????
Doua proiecte de finantare depuse la Primarie au fost retrase, din motive…..neintelese dar stiind clar ca se vor intarzia lucrurile si nu va fi liniste.Mie nu-mi trebuie filozofie, pentru mine motivul e unul singur, distrugere….aceeasi distrugere care a dus tara asta de rapa, care ne-a dus la sapa de lemn, care ne-a invatat ca trebuie sa stam la mila unuia sau altuia pt lucruri NORMALE.
Va mai spun ceva, nu ma distrugeti pe mine (am sa plang acasa langa familie, de-acolo de unde le-am luat banii de paine ca sa cumpar apa la baieti), nu-l distrugeti pe Dobrea (lipsa lui o sa va demonstreze ce a facut pt fotbalul husian….va spun eu, incomensurabil), dar o sa distrugeti VISELE COPIILOR DE MAI SUS, si ca ei sunt cateva sute de copii.
Am sa-mi mentin pozitia de a parasi clubul, calitatea mea fiind voluntara si neremunerata, in semn de solidaritate cu acesti baieti extraordinari, si nu ma voi intoarce decat atunci cand le veti onora promisiunile…..daca ma gandesc bine, nici nu-i important sa fiu eu la club asa ca aveti aceasta saptamana in fata, sa veniti la stadion, sa-i priviti in ochi si sa-i sustineti pt FINALA FOTBALULUI HUSIAN DE SAMBATA, sa va onorati promisiunile si sa le aratati ca, #HusanaNuMoare, asa cum a cantat frumoasa galerie #BrigadaDintreVii un meci intreg.
Puteti sa ma injurati daca va deranjez, sunt invatat, doar ati mai facut-o, puteti sa ma detestati ca imi permit, dar puteti sa si ganditi daca am dreptate, sa va reveniti in oameni mari cu principii sanatoase, care sa-si doreasca fotbal la Husi.
Nu uitati, Hușana este cel mai important nume din fotbalul husian si poate din sportul husian……e greu sa construiesti dar e usor sa distrugi, doar ca parerile de rau vor fi mari si viitorul sumbru pt toti!!!!
La final, vreau sa multumesc husenilor plecati la munca in strainatate si in tara, care din munca lor, au strans si au oferit o prima la baieti……multumim Bogdan, Sorin, Emil, Sebastian, Vasile …..sunteti mari si ma inclin in fata voastra!!!!” , este mesajul needitat postat de Baicu pe pagina personală de Facebook.
Hușana Huși ocupă, cum spuneam, locul 4 în Seria 1 a Ligii 3, ultimul care duce în play-off la finalul sezonului regular. Are 25 de puncte, cu unul mai mult față de locul 5, CSM Ceahlăul, și e la două puncte de poziția a treia, Bucovina Rădăuți.
Șanse la locul 4 mai are și locul 6, Șomuz Fălticeni, 24 de puncte.
În ultima rundă a sezonului regular, a 18-a, Hușana Huși va întâlni, în deplasare, ocupanta locului 8, Știința Miroslava.
Foto și video: Hușana Huși
https://liga2.prosport.ro/liga-3/banel-nicolita-a-gasit-ajutor-la-autoritatile-locale-iar-cs-faurei-nu-se-desfiinteaza-si-continua-in-liga-3-am-mentalitate-de-invingator-nu-mi-place-sa-pierd-19224091
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-si-liga-3-trimit-14-fotbalisti-nationalelor-romaniei-u21-si-u20-florin-bratu-a-convocat-patru-nume-din-divizia-a-doua-19223883
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-dunarea-calarasi-a-retrogradat-matematic-din-liga-2-urmand-o-pe-dacia-unirea-braila-situatia-actuala-din-play-out-ul-ligii-2-19223811