Astra a trecut de Petrolul și se gândește la finala Cupei României. Eugen Neagoe: ”Ne dorim să ajungem acolo.” Problemele financiare încep să se rezolve

Andrei PASCU 03 Mar. 2021, 23:44 Cupa României

Astra și-a păstrat statutul de favorită și a trecut ușor de Petrolul, în sferturile Cupei României. S-a impus cu 3-0 pe ”Ilie Oană”, prin golurile lui George Merloi, minutul 50, Sulejman Krpic, minutul 61, și Sebastien Wuthrich, minutul 81.

Eugen Neagoe: ”Dacă am ajuns până aici, ne dorim să ajungem în finală” 

Acum, antrenorul Eugen Neagoe visează la finala Cupei României. Chiar dacă Astra nu și-a aflat până acum adversara din penultimul act, Neagoe are încredere că echipa lui poate ajunge să se bată pentru trofeu.

Făcând o scurtă retrospectivă a perioadei în care el a condus echipa, Eugen Neagoe a afirmat că e mulțumit de evoluția Astrei, iar totul e încununat, momentan, cu această calificare în semifinalele cupei.

”Ne-am dorit să mergem mai departe. Acum suntem în semifinale. Dacă am ajuns până aici, ne dorim să ajungem în finală. Acum, rămâne de văzut cu cine vom pica în semifinale, dar vom face tot ce ține de noi să ajungem în finală. Nu știu dacă trece cu vederea tot ce s-a întâmplat de la începutul campionatului rezultatul de azi, dar eu am venit în etapa a 10-a. Am avut un parcurs destul de bun.

Ok, am pierdut trei jocuri pe care nu trebuia să le pierdem, pentru că am încredere în jucători, sunt valoroși, s-a văzut și în această seară că am schimbat foarte mulți față de ultima partidă contra celor de la Clinceni, și aproape nu s-a cunoscut”, a precizat Eugen Neagoe la finalul meciului, la microfonul DigiSport.

Eugen Neagoe: ”Am un lot de 21 de jucători foarte valoroși” 

Eugen Neagoe a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi, precizând că e mulțumit de valoarea acestora și că toți sunt de un nivel foarte apropiat. Acesta este un argument al antrenorului, când vine vorba de accederea în finala Cupei României.

”Sincer, am un lot de 21 de jucători foarte valoroși. Indiferent cine intră în primul 11 nu avem problemă. Sunt de valori apropiate. Chiar dacă în seara asta ne-au lipsit cei doi fundași centrali de bază, Găman, care a acuzat oboseală, și Grahovac, care încă are probleme cu acea mască, ne-am descurcat bine. Sunt jucători pe care noi am încercat să îi odihnim, ceilalți erau mult mai proaspeți. Am început cu ei și nu am avut probleme.

Au tratat cu mare responsabilitate meciul și ne dorim foarte tare să mergem mai departe. De la toți jucătorii sunt așteptări foarte mari. Merloi e un jucător foarte talentat, am așteptări foarte mari de la el, dar și de la portarul Popa și de la alții. Sper că ne vor ajuta și pe viitor, că vor ajunge fotbaliști foarte importanți”, a continuat Neagoe.

La Astra se rezolvă problemele cu banii 

Problemele financiare de la Astra încep să se rezolve, potrivit antrenorului. Au fost achitate toate restanțele pe anul trecut, iar în acest moment jucătorii mai au de primit bani doar pe o lună. Neagoe i-a dedicat victoria patronului Ioan Niculae, trimis în spatele gratiilor recent.

”S-au plătit banii pe 2020, avem doar o lună restanțe acum. Sunt jucători veniți recent care au primit banii și pe ianuarie. Practic, cei care au ajuns acum la echipă nu au restanțe, doar jucătorii vechi au o lună de restanțe, lucru care se va remedia luna următoare. Am mare încredere în conducerea noastră. Vreau să îi dedic această calificare domnului Niculae și soției dumnealui, pentru că sunt lângă noi, ne ajută.

Oamenii, ce ne-au promis s-au ținut de cuvânt. Noi încercăm, ca prin ceea ce facem în fiecare zi, să le aducem și o mulțumire, pentru că patronul trece printr-o perioadă mai grea”, a încheiat Eugen Neagoe.

În semifinalele Cupei României s-au mai calificat Universitatea Craiova, după 1-0 cu Chindia Târgoviște, și Viitorul Pandurii, după 3-1 cu Universitatea Cluj. Ultima semifinalistă se decide joi, în partida dintre Dunărea Călărași și Dinamo.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/sferturi-cupa-romaniei-petrolul-astra-se-joaca-de-la-ora-2030-fostele-echipe-ale-ploiestiului-se-intalnesc-pe-ilie-oana-19172331

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ioan-filip-discurs-orientat-catre-arbitraj-dupa-ce-u-cluj-a-parasit-cupa-romaniei-greselile-au-influentat-meciul-ce-s-ar-fi-intamplat-la-eliminarea-lui-luchin-19172452

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/costel-enache-mult-mai-calm-la-finalul-meciului-u-cluj-viitorul-pandurii-dupa-ce-in-timpul-sau-a-avut-reactii-uluitoare-de-nervozitate-ar-fi-o-josnicie-din-partea-mea-19172427

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/sferturi-cupa-romaniei-u-cluj-viitorul-pandurii-se-joaca-de-la-ora-1730-pe-cluj-arena-in-urma-cu-doua-saptamani-la-targu-jiu-ardelenii-castigau-in-campionat-19172286

 

 

Andrei PASCU 03 Mar. 2021, 23:44 Cupa României
Pe aceeași temă