Sunt ape tulpuri la Cluj-Napoca după doar trei etape trecute din noul sezon al Ligii 2, ediție în care Universitatea și-a propus pentru al treilea an la rând să promoveze în Liga 1. Două înfrângeri înregistrate în ultimele două etape (0-1 acasă cu ASU Poli și 1-2 la SCM Gloria Buzău) au încins spiritele și au dus la demisia antrenorului Adrian Falub, iar în spațiul public se vorbește și de o nouă conducere la clubul ardelean.
Directorul executiv Daniel Stanciu, cel care a gândit campania de achiziții din această vară la ”U” Cluj pentru noul sezon, nu are deloc liniște în această perioadă.
Andrei Cordoș (32 de ani), fost jucător la ”U” Cluj și retras din fotbal după ce ultima dată a jucat în Lituania, susține în mod public că are un proiect, alături de alți doi jucători emblematici ai clubului alb-negru, Octavian Abrudan și Gabriel Giurgiu, de a prelua conducerea formației din Liga 2. În plan nu este inclus și Daniel Stanciu.
”Avem un proiect la care lucrăm, eu și cu încă doi foști colegi de-ai mei, Octavian Abrudan și Gabi Giurgiu. Vă pot garanta că au fost discuții încă de când eram eu în Lituania, încă dinainte să fie Daniel Stanciu la Universitatea Cluj.
În primul rând, ne-am decis la proiectul acesta după ce, din păcate, am ratat promovarea în anul centenarului. Pentru noi a fost o dezamăgire enormă. Și atunci am zis că merită să încercăm să continuăm ceea ce nu am putut ca și jucători. Să încercăm să aducem U Cluj în Liga 1. Din această cauză, proiectul nostru ar consta într-o conducere în trei: Octavian Abrudan președinte, Gabi Giurgiu vicepreședinte, iar eu, la rândul meu, director sportiv. În primul rând, eu ar trebui să mă ocup de relațiile cu antrenorul și cu jucătorii pe care ni i-am dori să-i aducem, dar întotdeauna aceste decizii ar veni luate în trei. De asta ne-am și gândit la această conducere. Ne dorim să fie totul foarte transparent și atunci este cea mai bună decizie pe care am fi putut-o lua”, a spus Cordoș la ProSport LIVE.
Fundașul originar din Câmpia Turzii a evoluat pentru noul ”U” Cluj până în momentul în care s-a ratat promovarea în Liga 1 la barajul cu FC Hermannstadt, în vara lui 2019. Apoi s-a despărțit de echipa clujeană, la fel ca Abrudan și Giurgiu, și era decis să își încheie cartiera de fotbalist. A primit însă o ofertă din Lituania, de la Zalgiris, și a acceptat-o, însă nu și-a dus contractul de un sezon și jumătate la final, din iarnă devenind liber și revenind la decizia de a se retrage.
Întrebat dacă ar fi ca mâine să fi numit conducător la ”U ”Cluj, care ar fi primul lucru pe care l-ar schimba astfel încât să se redreseze situația, Cordoș a spus că nu ar vedea o colaborare între echipa sa managerială și Daniel Stanciu.
”V-aș spune mai multe, dar nu știu dacă este normal. Am un respect deosebit față de Adrian Falub și nu cred că este momentul să dezbat chestia asta acum. Avem foarte multe chestii de pus la punct. Eu, inclusiv, momentan, am avut o discuție amicală cu un antrenor foarte bun, dar, deocamdată, vom vedea ce va fi pe viitor. Îți dai seama că dacă îți spun și îl fură Daniel Stanciu, ce fac după aia?
Nu pot să vă garantez rămânerea în club a lui Daniel Stanciu, pentru că, așa cum am spus, tot proiectul nostru a fost bine stabilit de la început și în momentul de față nu vedem cum am putea colabora sau cum am putea avea aceleași idei, să le punem în practică. Știm că Daniel Stanciu are, de fapt, și el, la rândul lui, o idee foarte bună și, mă rog, are o experiență mai mare decât a noastră. Și atunci cred că nu ar fi benefică pentru Universitatea Cluj. Dar niciodată nu se știe. Suntem deschiși. Noi ne dorim foarte mult să ajutăm U Cluj. Nu ne interesează cu cine sau cine va fi acolo. Important este să vedem Universitatea Cluj acolo unde îi este locul”, a spus Andrei Cordoș.
https://www.youtube.com/watch?v=3Vn-2_lMyMM
Despre actualul ”proiect” creat în această vară de Daniel Stanciu pentru noul sezon de Liga 2, Cordoș susține că are o părere foarte bună, dar precizează la Cluj nu se poate avea răbdare și se vrea rezultate imediate.
”Am o părere foarte bună despre ceea ce au încercat să facă. Însă, așa cum știm cu toții, din păcate, rezultatele au întârziat să apară. Cred că lumea, în momentul de față, nu prea mai are răbdare la Cluj. Să sperăm că cei din conducere și împreună cu antrenorul Adrian Falub (n.r. – declarația a fost oferită înainte ca Falub să demisioneze), pe care eu îl respect foarte mult, au un plan și știu foarte bine ce au de făcut pentru a redresa, pentru a ajunge unde își doresc ei și unde ne dorim cu toții, să aducem echipa asta în Liga 1”, a spus Cordoș la ProSport LIVE.
Crezi cu tărie în proiectul acesta pe care îl aveți cu ”U” Cluj? A fost altă întrebare adresată lui Andrei Cordoș, care, prin răspunsul oferit, și-a dat singur peste picioare.
”Da, deși nu știu când se va pune în aplicare sau dacă se va pune în aplicare. Noi avem răbdare. Am expus proiectul nostru, ne dorim foarte mult, dar asta nu înseamnă că așteptăm să se întâmple ceva rău la ”U” Cluj. Nu, dimpotrivă. Haideți să facem să fie bine acum. Nu trebuie schimbat nimic. Dar cum facem asta?”, a mai spus fostul fundaș trecut pe la ASA Târgu Mureș, FC Vaslui, Dinamo, Pandurii, FC Botoșani sau Luceafărul Oradea.
https://www.youtube.com/watch?v=clie5_p4EX4
Trebuie precizat și faptul că Andrei Cordoș este fiul lui Alexandru Cordoș, președinte interimar al Organizației PSD Cluj și candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
”U” Cluj este un club susținut din bani publici și are susținerea primarului Emil Boc. Acesta candidează pentru un nou mandat din partea PNL.
Asocierea dintre PNL și PSD este puțin probabilă, astfel că declarațiile și planurile lui Andrei Cordoș la ”U” Cluj pot fi interpretate și ca presiuni politice.
Clubul Universitatea Cluj a avut și un comunicat în privința zvonurilor posibilei schimbări a managementului. A anunțat că nu există intenția îndepărtării directorului Daniel Stanciu, proiectul acestuia fiind unul pe ”termen lung”. În fotbalul românesc însă, planurile se schimbă de la o zi la alta.
”Avand in vedere informatiile publicate sambata in presa online, FC Universitatea Cluj face urmatoarele precizari:
Nu exista nicio intentie legata de „indepartarea” directorului executiv Daniel Stanciu. Acesta este implicat intr-un proiect de management pe termen lung pe care doreste sa il duca la capat.
De asemenea, nu exista nicio discutie legata de instalarea unei noi conduceri la club. Echipa are asigurate toate conditiile, sportive si financiare, pentru a performa. In aceasta vara, managementul clubului impreuna cu sponsorii si partenerii au facut eforturi importante, in conditiile speciale generate de pandemie, pentru a mentine FC Universitatea Cluj intr-o zona confortabila din punct de vedere financiar.
Nu in cele din urma, subliniem ca FC Universitatea Cluj i-a incurajat mereu pe sportivii a caror cariera a fost marcata de culorile alb-negre sa isi continue activitatea in cadrul clubului, la finalul carierei de fotbalist. Unii dintre ei se afla si astazi in staff-ul Universitatii, altii au ales un alt drum in viata, dar usa clubului ramane mereu deschisa.
Incepand cu 2016, proiectul care a adus “U” Cluj “de la marginea gropii” pana in antecamera Ligii 1 s-a bazat pe persoane care lucreaza in club in regim de voluntariat si care au investit timp, energie, dar si sume importante de bani pentru ca FC Universitatea Cluj sa existe in continuare si pe terenul de fotbal, nu doar in cartile de istorie, si sa isi poata propune, an de an, revenirea in elita. Ii asteptam, asadar, pe toti cei care pot contribui cu expertiza, cunostintele si capitalul lor la succesul FC Universitatea Cluj sa se alature proiectului si sa se implice activ in viata clubului”, sună comunicatul ”U” Cluj.
Președinte la Universitatea Cluj, deci mai sus de Daniel Stanciu, este Radu Constantea, consilier local PNL.
În acest moment, ”U” Cluj ocupă locul 14 din 21 în clasamentul Ligii 2 după 3 etape desfășurate în noul sezon, în care a înregistrat o victorie (1-0 la Aerostar Bacău) și două eșecuri (0-1 acasă cu ASU Poli și 1-2 la SCM Gloria Buzău).
”U” Cluj a rămas de ieri fără antrenorul Adrian Falub, care a demisionat, iar în această perioadă este în tratative pentru numirea unui nou ”principal”. Costel Enache pare a fi în pole position.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-nume-grele-in-cursa-pentru-u-cluj-trei-antrenori-pe-lista-lui-daniel-stanciu-pentru-a-l-inlocuit-pe-demisionarul-adrian-falub-19148110
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ce-se-intampla-cu-adrian-falub-decizia-in-aceasta-seara-antrenorul-decis-sa-o-paraseasca-pe-u-cluj-19148019