Andrei Ciutac, președintele clubului Foresta Suceava, a anunțat că echipa de Liga 3 este gata să intre în șomaj tehnic. Din cauza situației în care se găsește fotbalul românesc, clubul are și va avea probleme financiare, astfel că s-a decis să se apeleze la ajutorul acordat prin intermediul Ordonanței de Guvern, ceea ce înseamnă că remunerațiile se plafonează la 75 la sută din salariul mediu brut.
În acest moment, se mai așteaptă detaliile finale cu privire la modul în care trebuie să acționeze conducerea, iar jucătorii și ceilalți angajați vor fi informați în scurt timp.
”Așteptăm să se publice normele de aplicare ale acelei ordonanțe. Deocamdată, statutul sportivilor din România încă nu este clarificat. Nici FRF nu știe deocomdată care este situația clară. Până acum, cluburile ar fi trebuit să le suspende contractele, după care să-i trimită în șomaj tehnic. De fapt, la contractele de activitate sportivă nu s-ar putea acorda șomaj tehnic, pentru că, potrivit reglementărilor, cluburile nu plătesc asigurările pentru somaj.
Deocamdată, le voi trimite angajaților notificări asupra suspendării contractelor pentru această perioadă a stării de urgență și așteptăm să se reglementeze procedurile pentru a putea primi acea indemnizație de la stat”, a declarat Ciutac, citat de Obiectiv de Suceava.
Ordonanța de Guvern prin intermediul căruia s-a transmis faptul că echipele de fotbal primesc sprijin pentru plata salariilor ar trebui, cel puțin teoretic, să scoată multe formații dintr-o situație complicată financiar. În această categorie intră, cu precădere, cele din diviziile inferioare. Acordarea a 75 la sută din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 ajută conducerea Forestei să acopere integral remurerațiile sportivilor, e de părere președintele clubului sucevean.
Foresta Suceava este pregătită de Petre Grigoraș și este implicată în lupta pentru promovare. Moldovenii sunt pe locul 2 în Seria 1 a Ligii 3, la 7 puncte de primul loc, Aerostar Bacău, după 16 etape. Foresta a început anul cu o înfrângere, 1-3 în deplasare cu Sporting Liești (locul 10), în singurul meci oficial desfășurat în 2020, înainte ca sezonul să fie suspendat din cauza coronavirusului.
Foto: Foresta Suceava