Fotbaliștii echipei Metalul Reșița și-au spus sâmbăta trecută oful și au protestat la meciul din etapa a 14-a a Ligii 2, în deplasarea de la Olimpia Satu Mare, prin a nu juca. Bănățenii au intrat pe teren cu un banner pe care scria „Fotbaliști 2015 = Sclavi”, iar după trei minute arbitrul a fluierat finalul partidei, astfel că gazdele au câștigat la „masa verde”. Acțiunea jucătorilor din valea Dmanului nu a fost încurajată de nimeni din cadrul clubului reșițean, ci doar de Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN).
Gestul jucătorilor de la Metalul prin care voiau să atragă atenția că nu mai pot continua în astfel de situații deficile, în care nu-și primesc banii de luni bune și nu au condiții decente de pregătire, a atras o serie de reacții pozitive din partea conducătorilor și altor fotbaliști români. Concret, AFAN propune tuturor fotbaliștilor din liga secundă să iasă pe teren la meciurile din acest weekend cu bannere prin care să-și arate solidaritatea cu jucătorii ultimei clasate din Seria a II-a.
Ionuț Popa: „Unii conducători ar trebui interziși în fotbal”
Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a contactat telefonic fotbaliști de la toate divizionarelor secunde întrebându-i dacă vor adera la inițiativa Asociației, menită să-i sprijine în prima fază moral pe fotbaliștii Metalului. În acest sens, se va face un banner cu textul: „Respect Reșița” pe care partenerele de întrecere îl vor afișa la startul partidelor din weekend. „Am fost contactați de AFAN cu privire la acest subiect și ne-am dat acordul ca, în cazul în care ne vor trimite un banner cu textul > să îl afișăm”, a confirmat Claudiu Drăgan, directorul sportiv al UTA-ei.
Și președintele Pâncotei, Pavel Piroș, a confirmat faptul că jucătorii săi vor intra și ei cu același banner la Baia Mare, în timp ce Ionuț Popa a vorbit aplicat despre restanțele bănești din fotbalul românesc. „Sunt de acord cu această acțiune, fotbaliștii ar trebui respectați ca orice alt meseriaș din țara asta. Sigur, în fotbalul românesc al zilelor noastre sunt multe lucruri în neregulă și, pe undeva, jucătorii au început să se obișnuiască cu restanțe de o lună, două, hai trei. Dar, ce depășește această perioadă, dar nici nu oferă condiții de pregătire și joc, ar trebui taxat de toată lumea. Conducători care se pretează la așa ceva și nu-și respectă promisiunile și mai ales contractele cu jucătorii ar trebui interziși în fotbal. Dar, ceva ar trebui făcut și la vârf. Fostul ministru, reputatul atlet, Gabriela Szabo, nu a făcut nimic pentru sport. Să sperăm că noul ministru, tot o femeie din Guvernul de specialiști, va avea o altă abordare. Altfel, viitorul nu e deloc roz”, a punctat antrenorul „șoimilor”.
Arădeanul Rusu, implicat activ în demersul AFAN
Ieșit din circuitul ligii secunde de o lună de zile, Adrian Rusu a rămas sensibil la nevoile foștilor colegi. Fostul fundaș al Pâncotei s-a implicat activ în demersul AFAN, a și redenumit pagina de facebook ce tratează subiectul în: „Stop sclaviei în fotbalul românesc” și a postat și un mesaj aplicat.
„Susțin și încurajez din inimă această inițiativă. Din păcate, situația fotbaliștilor români s-a înrăutățit cu fiecare an care a trecut. Acum 11 ani, fotbaliștii români aveau cărți de muncă. Domnul George Copos a intrat în politică și a promulgat o lege prin care cluburile nu au mai fost obligate să le facă contracte de munca fotbaliștilor. Si de aici a început haosul. Li s-au facut convenții civile, adică cluburile sunt obligate să plătească doar 10% din impozitul de 16%. Restul le revine fotbaliștilor. Dar fără să-i anunțe nimeni. Acest rest de impozit plus dările la sănătate vin după ani de zile, cu penalizari muuulte, deoarece pe fotbaliști nu i-a anunțat nimeni de aceste obligații. Despre faptul că sunt restanțe la toate echipele, deja sunt lucruri știute de toți. Și între timp, s-a scos obligativitatea asigurărilor în caz de accidentări, deci fotbaliștii nu mai primesc nimic pentru operații și tratamente. Apoi au început cluburile să intre în insolvență sau să se desființeze echipele și fotbaliștii s-au văzut puși în situația de a pierde toți banii din contract. Mai nou, Federația le permite cluburilor să rezilieze unilateral contractele, adică să-i dea afară oricând au chef. În concluzie, fotbalistul român a ajuns un sclav pe plantație fără drepturi, doar cu obligații. Fotbalistul român trebuie să-și sacrifice toată tinerețea, toată sănătatea, dar să fie tratat ca un sclav, în schimb. Le sugerez tuturor fotbaliștilor români să se unească într-un sindicat, pentru a-și cere drepturile!!!!!”, a scris fotbalistul care a mai evoluat la UTA, Rapid, FC Brașov și Pandurii Târgu Jiu înainte de a ajunge la Pâncota.
Sursa: Sport Arad