Unul dintre ultimii oameni de legătură între vechea Ripensia și cea nouă mai are o singură dorință

Ioan Vulcănescu, unul dintre ultimii oameni de legătură între vechea Ripensia și cea nouă, face și acum mișcare, la 84 de ani. El mai are o singură dorință: să vadă din nou echipa galben-roșie în prima ligă

A fost campion național cu juniorii Ripensiei, cu puțin timp înainte de desființarea echipei și este membru fondator al echipei Ripensia, readusă la viață după 64 de ani. Mâine, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, Ioan Vulcănescu își va vedea din nou echipa de suflet înfruntând o divizionară A, „U” Cluj, în șaisprezecimile Cupei României.

Niciunul dintre componenții marii echipe Ripensia Timișoara (cvadruplă campioană în anii 30) nu mai este printre noi. Bănățenii au avut însă o generație foarte bună de juniori, care au devenit campioni cu puțin timp înainte ca „Ripi” să fie desființată. În acea echipă juca, la mijlocul terenului, Ioan Vulcănescu, omul care urmărește aproape toate meciurile actualei Ripensia (liga a cincea). „Am mai rămas doi veterani în Timișoara, eu și Petrică Lupu, care este mai bătrân decât mine cu un an. Noi doi facem parte din membrii fondatori ai clubului de azi. În afară de noi, mai e Nicolin, care trăiește la Reșița, și mai sunt doi, unul la București și unul la Arad”, spune fostul junior al legendarei echipe din Timișoara.

Obligați să poarte însemnele partidului pe tricou

Finala din 1948 au jucat‑o în Capitală, în deschiderea meciului România – Bulgaria, câștigând cu 5-2 împotriva Concordiei Ploiești. Vulcănescu povestește cum a trăit apusul uneia dintre puținele echipe semiprofesioniste din România acelor vremuri: „Președintele de onoare al Ripensiei în 1948 era consulul Olandei. Restul celor din conducere erau industriași. Cum comuniștii le-au luat fabricile și averile, fabrica de lanțuri, abatorul și fabrica de salam, ei au plecat cu toții din țară. Nu a mai fost finanțare, plus că noul sistem a spus să dispară această echipă profesionistă. În finala de juniori ne-au obligat să jucăm sub denumirea UTM – Uniunea Tinereturului Muncitoresc. A fost singurul meci în care am evoluat cu inscripția asta pe tricouri. După aceea, Ripensia nu a mai existat”.

„Vreau să-i văd din nou mari. Să se grăbească!”

Ioan Vulcănescu s-a născut în 1929, la București, dar s-a mutat cu familia în Timișoara, când avea cinci ani. A privit din tribună, copil fiind, marile victorii ale lui „Ripi”, inclusiv acel 3-0 cu AC Milan, din Cupa Europei Centrale (1938).

„Există o similitudine perfectă între felul de organizare al Ripensiei adevărate și al Ripensiei noi, care vrea să calce pe urmele celei dintâi. Și aș vrea să se grăbească, pentru că eu nu mai am mult de așteptat. Am 84 de ani”, spune, zâmbind, omul care, după terminarea junioratului, a făcut facultatea în București, la Institutul de Mine. A mai jucat fotbal la Alba Iulia, dar a revenit în Timișoara, unde trăiește și acum și unde încă mai face sport! Până la 79 de ani, a participat la mai multe turnee de old boys, juca fotbal și tenis cu piciorul săptămânal. Acum, la 84 de ani, joacă tenis de câmp cu trei prieteni de-ai săi, care au aproape aceeași vârstă. În sufrageria apartamentului său, ne-a prezentat trofeele câștigate la minifotbal, după ce a trecut de 70 de ani. La un moment dat, ducând mâna spre inimă, a spus: „Să știți că și eu am o sârmă aici și, cu toate astea, tot fac sport. Dacă n-aș face, aș muri”.

Ghete cu lemn, zgura și cumplitul șiret al mingii

Era mult mai greu să joci fotbal în anii 30-40, își amintește fostul junior al lui „Ripi”. „Purtai în vârful ghetelor o bucată de lemn. Bombeul era din lemn. Ă‚la nu cedează piciorului și oboseai mai repede. Aveai crampoane foarte înalte, pentru că era terenul foarte rău. Gazon nu exista, jucam pe zgură. Era foarte dureros când cădeai. La început, a fost pământ și mergea, totuși, bine mingea, dar pe ploaie era groaznic. Mingile erau mult mai mari și grele. Și când dădeai cu capul și nimereai șiretul acela, te bătea Dumnezeu! Erau condiții foarte grele, dar era plăcerea mare”, povestește Vulcănescu.
Fostul fotbalist va fi prezent mâine la reeditarea primei finale din istoria Cupei României. Ripensia va întâlni „U” Cluj în șaisprezecimile competiției. „Sunt subiectiv: trebuie să câștigăm. Dar, dacă iei calitățile fiecărui individ și ale ansamblului, favoriți sunt clujenii. Însă eu sunt mulțumit pentru că am ajuns până la meciul cu UTA. E mare lucru ca o echipă care a luat ființă anul trecut să ajungă până aici”, a conchis Ioan Vulcănescu.

„Marksteiner mi-a stricat bicicleta”

Vulcănescu a avut ocazia de a-i urmări pe viu, la meciuri și la antrenamente, pe marii jucători ai Ripensiei. Unul dintre ei i-a produs nu doar bucurii, ci și pagube. „Se termina antrenamentul, dar ei rămâneau pe teren, pentru că aveau diverse pariuri. Odată, Marksteiner (n.r. – golgheterul României în 1939) mi-a stricat bicicleta. A tras tare la poartă, nu erau plase în timpul antrenamentelor, mingea a trecut de portar și mi-a strâmbat ghidonul”, își amintește râzând fostul junior al Ripensiei.

Eu eram un țânc de 16 ani și mi s-au făcut ghetele la comandă, la pantofarul Albu, care era renumit în oraș. Aveau inserție de aluminiu, o placă subțire de aluminiu, ca să nu simți crampoa­nele
Ioan Vulcănescu, fost junior Ripensia Timișoara

Dacă nu s-ar fi desființat Ripensia și ar fi rămas sistemul acela, eu nu cred că aș fi făcut facultatea. Dar am ales școala
Ioan Vulcănescu, fost junior Ripensia Timișoara

Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂTARU