Ungurii sunt tot mai deciși să investească în școli de fotbal pe teritoriul României. Dacă până acum au făcut-o în special în Secuime, la Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, unde au pompat milioane de euro, iar de curând anunțau că vor să deschidă o academie de fotbal și lângă Oradea, în județul Bihor, mai nou, maghiarii doresc să ridice o bază sportivă și la Satu Mare.
Potrivit site-ul local sătmărean PresaSM, Guvernul Ungariei a aprobat, în primă fază, 216 milioane de forinți, echivalentul a aproximativ 700 de mii de euro, pentru a ridica o academie de fotbal în municipiul Satu Mare, pe o suprafață de opt hectare, pe strada Gorunului. Decizia ar fi fost publicată deja în Monitorul Oficial al maghiarilor.
Se dorește ca acest centru sportiv să fie finalizat în 22 de luni de la demarare, iar în primul an de la deschidere să poată să susțină participarea a aproximativ 140 de copii.
Guvernul maghiar condus de Viktor Orban a investit în ultimii ani în academii similare de fotbal și în Slovacia, Ucraina și Serbia.
Municipiul Satu Mare nu mai are, în acest moment, echipă de fotbal la nivel național. Olimpia s-a desființat în iarna anului 2017, în timpul campionatului Ligii 2, ediția 2017/2018, din cauza problemelor financiare. În vara lui 2018, la Satu Mare, au apărut două noi echipe: CSM Satu Mare, care acum e lider în Liga a 4-a, Seria B, și Olimpia MCMXXI Satu Mare, care e lider în Liga 5, Seria A.
Județul Satu Mare e reprezentat la nivel național de o singură echipă, Unirea Tășnad, care activează în Liga 3 și ocupă locul 10 din 16 în Seria a 5-a.