Fotbalul din Timișoara nu trece prin cele mai fericite momente. Dacă în urmă cu câțiva ani Poli juca în preliminariile Ligii Campionilor și Cupei UEFA, împotriva unor echipe precum Șahtior, Stuttgart, respectiv Ajax, Anderlecht sau Manchester City, acum, cea mai importantă formație a orașului din vestul țării e doar pe locul 11 în Liga 2, iar la promovare nici nu se poate visa, având în vedere concurența pe care o are an de an.
Cristian Scutaru (32 de ani) a evoluat și în perioada de glorie a timișorenilor, dar și acum, când s-a alăturat proiectului adoptat de fani, ASU Politehnica Timișoara. Experimentatul fundaș a rememorat cele mai importante momente din urmă cu mai bine de zece ani, când înfrunta adversari care acum au ajuns la un nivel foarte înalt. Printre ei se află și Luis Suarez, atacantul Barcelonei.
„Sunt la echipe de top din Europa (n.r. – despre cei mai importanți jucători pe care i-a înfruntat). Luis Suarez, care juca la Ajax atunci, a fost Lukaku, la vremea aceea juca la Anderlecht. A mai fost și Mandzukic, la Dinamo Zagreb. Am jucat și împotriva unor mijlocași buni, Modric, de exemplu, tot la Dinamo Zagreb atunci. Am jucat și în anii aceia cu City, erau Silva și Tevez, Adebayor, Balotelli”, a declarat Cristian Scutaru în cadrul emisiunii „Tribuna Polisportivă” de la TeleUniversitatea Timișoara.
Cristian Scutaru: „Trebuie să se investească mai muți bani. Să vină și primăria, să sprijine”
Jucătorul care pe 13 aprilie împlinește 33 de ani este convins că echipele românești nu mai fac performanță pe plan internațional, din cauza faptului că oamenii de afaceri nu se mai implică de frica problemelor cu legea. La Timișoara, problema este puțin mai accentuată și consideră că primăria trebuie să se implice mai mult. Abia atunci Poli se va bate la promovare.
„Nu știu de ce am ajuns în această situație acum (n.r. – faptul că Timișoara e în Liga 2). Bănuiesc că nu a fost o colaborare bună între domnul Iancu și conducerea primăriei de la momentul respectiv. Cred că atunci s-a destrămat totul. S-au acumulat datorii.
Trebuie să se investească mai muți bani. Să vină și primăria, să sprijine. Dar nu numai în fotbal, în sport în general. Oamenii de afaceri, mai nou, nu prea se mai bagă. Și în Liga 1, acum cine mai este?! Doar domnul Gigi Becali bagă bani. În rest, mai puțin.
Le e frică să se mai implice, pentru că au văzut problemele care au fost”, e de părere Scutaru.
Cristian Scutaru a fost legitimat la FC Poli Timișoara în perioada 2005-2012, timp în care a prins 75 de meciuri. S-a întors în oraș un an mai târziu, când a fost cedat de Dinamo la ACS Poli Timișoara. De la începutul lui 2018 este legitimat la ASU Politehnica Timișoara, la care are 61 de meciuri în Liga 2 și un gol marcat. Înainte de a face trecerea de la ACS Poli la ASU Poli a evoluat pentru marea rivală UTA.
În prezent, la nivelul primelor trei ligi ale României, Timișoara are trei echipe de fotbal: ASU Politehnica Timișoara (locul 11 din 19 în Liga 2), Ripensia Timișoara (locul 13 Liga 2) și ACS Poli Timișoara (locul 14 în Seria 4 Liga 3, poziție retrogradabilă).
Articol scris de Răzvan STÎNGĂ‚