SPECIAL | Fanii echipei ASU Politehnica au stat sub cerul liber, la stadion, înainte de ultimul meci din 2018. Alpinistul Horia Colibășanu, prezent la acțiunea caritabilă: „Cred că toată societatea ar trebui să doarmă o noapte afară”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 08 Dec. 2018, 10:01 Special
  • Chiar înainte de ultimul meci din 2018, fanii echipei ASU Politehnica au reușit să strângă, la stadionul Știința din Timișoara, zeci de timișoreni la acțiunea „O noapte sub cerul liber”. Cei care au participat la evenimentul desfășurat azi noapte au putut să trăiască exact ce simte o persoană fără adăpost, care doarme iarna în plină stradă. Acțiunea a avut și o componentă caritabilă, dar și invitați interesanți, precum echipa națională homeless, dar și alpinistul Horia Colibășanu.

 

De la ora 22:00, vineri, participanții s-au adunat la stadionul Știința, în jurul unui foc de tabără, chiar în spatele uneia dintre porțile unde astăzi, de la ora 14:00, Ionuț Plămadă și compania vor încerca să dea goluri în meciul cu Energeticianul, în etapa a 21-a a Ligii 2. „Planul” era ca cei prezenți să doarmă în saci de dormit, iar câteva persoane s-au culcat deja de la începutul evenimentului. Majoritatea au rămas însă în jurul focului, pentru socializare. Toată noaptea, au răsunat melodiile celor de la „Subcarpați”, iar organizatorii au pregătit ceaiuri calde, dar și o tocană de legume la ceaun. De asemenea, participanții puteau mânca și cârnați proaspeți.

Prezenți în noaptea de dinaintea meciului cu Energeticianul, fanii au spus că se pregăteau și de coregrafia pentru meci.

Horia Colibășanu, invitatul de onoare

Alpinistul Horia Colibpșanu, cel care a escaladat de mai multe ori munții Himalaya, a fost prezent și a adus filmări din expedițiile sale, pentru a fi proiectate la eveniment. Timișoreanul crede că orice om ar trebui să doarmă o dată ca cei fără adăpost.

„Am fost chemat de Sebastian de la Druckeria (n.r. – Novovic, președintele Druckeri), e un eveniment organizat de ei și e dedicat oamenilor fără adăpost. Vara, probabil, le este mai ok, dar iarna cred că o duc destul de rău. Eu îi mai văd aici iarna, în baloanele de la fotbal, mai intră să se încălzeacă. În general, cei care fac sport și mai ies pe vânt și frig îi înțeleg. Dar cred că toată societatea ar trebui să fie așa și să doarmă măcar din când în când o noapte afară, să vadă cum e. E greu. Toți suntem răspunzători atunci când vedem la știri că un omul străzii a murit de frig. Trebuie să ne gândim la asta și să încercăm să-i ajutăm. Acțiunea din seara aceasta face un pic pentru ei, adună niște bani pentru Centrul de noapte, care are cheltuieli foarte mari”, a spus alpinistul.

Colibășanu și-a adus minte de vremurile când experimenta muntele la început. „Sper să nu fiu printre cei care dezertează, dar nu se știe. Dacă începe vântul nu vrem să avem un record de oameni care au înghețat. Eu zic că voi fi aici toată noaptea cu cei care vor rezista. Nu cred că va fi foarte greu. Eu am un sac de dormit bun, spre diferență de oameni străzii. Țin minte că acum 20 de ani, când nu aveam echipament, nopțile la munte erau foarte grele. Prietenii care mergeau să viziteze Canada îmi spuneau: «Știi, oameni străzii au saci de dormit North Face de -20 de grade». Sincer să fiu, puțin îi invidiam pentru că nu-mi permiteam un asemenea sac. Dar adevărul e că nu ai ce invidia la o asemenea situație. Cel mai bine e să fii în casă. Am un sac mai gros și mai greu. În Himalaya merg cu un sac mai ușor. Acolo e diferit, cea mai mare problemă nu e frigul, ci lipsa oxigenului”, a mai spus Colibășanu.

Naționala homeless, printre ultrași

Au fost prezenți și cei din naționala homeless. „E o acțiune extraordinară, prin care suporterii Politehnicii Timișoara sunt alături de oamenii care sunt cu probleme. E un lucru fantastic pentru că sunt alături de acești oameni. Lucrez de 20 de ani în domeniul social. Am un program de integrare în societate prin fotbal. Îi duc pe acești oameni la campionate mondial, unde reprezentăm România, le cântă imnul și fac și ei ceva pentru țara asta. 75% din ei se integrează în societate”, a declarat antrenorul echipei, Mihai Rosuș.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Anda DELIU și Emanuel Titus ILIEȘI
 

Anda DELIU, Marius ANGHEL 08 Dec. 2018, 10:01 Special
Pe aceeași temă