Niciun gol primit în 21 de meciuri!

13 May. 2009, 18:31 Special
Niciun gol primit în 21 de meciuri!

Sunt micuți, dar cu aspirații la fotbalul mare. Banii, nici nu contează. Fotbalul este mai mult decât o pasiune, iar dragostea pentru el îi fac să viseze că într-o zi vor fi la fel de celebrii ca Hagi, Mutu sau Chivu. Pusă pe treabă, grupa de juniori născuți în 1996 al FC Bihor deține un record de invidiat în campionatul rezervat lor: 126 de goluri marcate și zero primite în 21 de meciuri disputate. Cifrele vorbesc de la sine despre marea lor pasiune, fotbalul.

Au 13 ani, și o zi obișnuită din viața lor înseamnă școală, antrenamente, casă, școală. Joaca cu prietenii de cartier, sau vecinii de bloc este un lux, dar ce mai contează, sunt pe primul loc în clasament și toată lumea vorbește despre grupul pe care-l formează. Deși au o vârstă fragedă, știu că doar prin sacrificii pot ajunge sus. Își analizează atent fiecare antrenament. Aproape că nu ședință tehnică în care să nu dezbată ceea ce au greșit, sau ceea ce au făcut bine. O fac pe un ton moderat, nu așa cum văd deseori la televizor la mai marii fotbalului. Tac și la antrenamente, unde nu crâcnesc în fața antrenorului Călin Cheregi, un profesor exigent, dar și înțelegător. Copii preferă să vorbească pe teren, și au făcut-o până acum în, campionatul județean, într-o „gramatică a fotbalului” perfectă. Nu se mulțumesc însă doar cu atât, vor să arate acest lucru și la turneul zonal, unde sunt deja calificați.

„Când am preluat grupa am rămas impresionat de potențialul acestor copii, dar mai ales de atitudinea și dorința lor de a se perfecționa continuu. Cheia succesului, nu pot să spune că are o formulă aparte. Au ajuns aici doar prin munca lor, și prin sacrificiile pe care le fac zi de zi. Nu este ușor să vii direct de la școală la antrenamente, iar apoi să mergi acasă pentru a te pregăti pentru a doua zi de școală. Multe echipe și-ar dori unitatea acest grup. Sunt ca frații, atât pot să spun”, și-a caracterizat prof. Călin Cheregi elevii.  

Campionii Bihorului, cei care în urmă cu doi ani au câștigat Memorialul „Gheorghe Ola” și au devenit campioni naționali sunt: Ionuț Pop, Csinadia Zsolt, Raul Gui – portari; Bogdan Pantea; Raul Buhaș, George Mangra, Șerban Mărcuț, Răzvan Hălmăgean, Szabo Csaba, Laviniu Dărăban, Denis Bodea, Andrew Dornauer, Valentin Petricău, Adrian Petrică, Sebastian Fildan, Bogdan Sebeșan, Paul Țărău, Sergiu Mune, Florentin David, Raul Kovacs, Ionuț Groza, George Morna, Sebastian Borșa, Marius Babo, Ionuț Ban, Bogdan Filimon și Sergiu Sălăjan.

 

Articol scris de Nicolae Mihalcea

13 May. 2009, 18:31 Special
Pe aceeași temă