Lideri identici în seria I: Otopeni și Sportul! Corona e surpriza din seria a II-a!

Mihai Andries 15 Sep. 2012, 10:30 LIVE-TEXT
Lideri identici în seria I: Otopeni și Sportul!** Corona e surpriza din seria a II-a!

Liga a II-a a ajuns deja la etapa a III-a, chiar dacă deja este descompletată după abandonul oficial al Bacăului. Din această cauză, runda trecută am avut parte de un paradox, Buftea trezindu-se că de la 3 puncte și 3-0 golaveraj a ajuns la 0 puncte și 0-4 golaveraj după anularea victoriei la masa verde din prima etapă. După meciurile de ieri, avem un lider solitar în seria I, cel puțin până la disputarea meciului Buftea – Sportul. Este vorba de Otopeni care s-a impus la limită în fața satelitului dinamovist și are acum 9 puncte, față de 6 ale Săgeții, Sportului și Deltei, dar doar studenții mai pot egala formația ilfoveană la finalul acestei runde. În seria cealaltă, Corona are asigurat primul loc până la etapa următoare, victoria din derbyul cu FC Bihor, plasând echipa brașoveană cu 1 punct în plus față de urmăritoare.

Runda a treia a început azi cu meciul Chindia – Săgeata, scor 0-0 și continuă cu CS Mioveni – ACS Poli de la ora 15, pentru ca luni să se încheie cu duelul dintre Buftea și Sportul, programat la ora 17.

În afara tuturor acestor probleme și incertitudini, Liga2.ro rămâne cel mai important site ce se ocupă de fotbalul din ligile inferioare și vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit, cu rezultatele, marcatorii și clasamentele tuturor partidelor.

Iată programul meciurilor celei de-a treia runde:

SERIA I

16 septembrie, ora 11:00

FINAL / CHINDIA TÂRGOVIȘTE – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI 0-0
Arbitru: Dragoș Teodor (Constanța) ; Asistenți:Gabriel Sabin Stroe și Claudiu Florea (ambii din Pitești) .

COMENTARIUL LIVE TEXT

15 septembrie, ora 11:00
FINAL / DINAMO II – CS OTOPENI 0-1
Arbitru: Eduard Ionita (Constanța); Asistenți: Daniel Demetrescu și Alexandru Mihaila (ambii Ramnicu Valcea)

â–ºDinamo II: Manyur – Cazacu, Dobroslavlevici, Ionită, V. Ștefan, Albert, Strătilă, Stănescu, Mușat, Cristea, Radu
Rezerve: Râmniceanu – Mureșan, Burnea, Stan, Bitez, Roman, Balint
Antrenor: Ilie Alexe

â–ºCS Otopeni: Bucuroiu – Pârvu, Pană, Dumitrescu, Vlaicu, Pălimaru, Ghiță, Vătavu, Dedu, Dumitru, Răvoiu
Rezerve: Oltean – Bucă, Roman, Slv. Radu, Marcu, G. Ion, Bardu
Antrenor: Viorel Ion


â–ºmin.59 Dobroslavlevici este eliminat pentru un fault in pozitie de ultim aparator

â–ºmin. 21, 0-1: Pârvu deschide scorul cu un șut de la 30 de metri

FINAL / FARUL CONSTANȚA – DELTA TULCEA 3-0
Arbitru: Marcel Bîrsan ; Asistenți: Vlad Bârleanu și Andrei Simonis (toți din București) .

â–ºFarul: Curca – Bajan, Stegaru, Sandu, Saceanu – Birladeanu, Buzea, Ghenciu – Chitu, Popescu, Matei.
Rezerve: Neagu, Tabara, Nitescu, Stoianof, Popa, Coteanu, Ivanovici
Antrenor: Alin Artimon

â–ºDelta Tulcea: Stoicescu – V. Cretu, Marincau, Miselaricu, Mansur, Caju, Ionescu, Coconasu, Sin, Pantelie, D. Florea.
Rezerve: I. Olteanu, Mitache, AL. Iacob, N. Cretu, Nanu, Postelnicu, C. Neagu
Antrenor: Constantin Gache

â–ºMin 83 – Goool Farul! Sergiu Popescu ii paseaza lui Chitu si acesta inscrie din centrul careului nejenat de nimeni;

â–ºMin 81 – Schimbare la Farul, intra Coteanu in locul lui Bajan;

â–ºMin 80 – Marincau este avertizat cu cartonas galben;

â–ºMin 79 – Iacob este avertizat cu cartonas galben;

â–ºMin 75 – Neagu trimite un lob, balonul loveste transversala;

â–ºMin 71 – Schimbare la Delta, intra Iacob in locul lui Adrian Ionescu;

â–ºmin. 69 2-0 Goool Farul! Sorin Chitu profita de gafa lui Miselaricu, scapa singur si-l invinge pe Olteanu cu o scarita

â–ºMin 68 – Schimbare la Delta, intra Neagu iese Andrei Sin;

â–ºMin 66 – Schimbare la Farul, iese Ghenciu si intra D. Popa;

â–ºMin 65 – Contraatac al Farului, Chitu ii paseaza lui Ghenciu, acesta trage slab si Olteanu retine;

â–ºMin 62 – Robert Bajan este avertizat cu cartonas galben;

â–ºMin 60 – Ocazie mare pentru Delta, sutul lui Daniel Florea este respins de George Curca;

â–ºMin 55 – Corner pentru Delta, centrarea lui Caju este reluata cu capul pe langa de Daniel Florea;

â–ºMin 50 – Ocazie pentru Delta, Cretu incearca sa-l lobeze pe Curca insa portarul Farului este atent;

â–ºMin 47 – Centrarea lui Chitu este respinsa in corner de apararea echipei din Tulcea;

â–ºmin. 43, 1-0: Sergiu Popescu reușește deschiderea scorului după o acțiune personală încheiată cu un șut plasat din mijlocul careului.

â–ºMin 40 – Adrian Ionescu este avertizat cu cartonas galben;

â–ºMin 35 – Stegaru vede cartonas galben;

â–ºMin 30 – Saceanu vede un cartonas galben;

â–ºMin 22 – Schimbare la Farul, iese Matei si intra Ivanovici

â–ºMin 12 – Matei patrunde pe dreapta, centreaza in fata careului, reia Seriu Popescu peste poarta;

â–ºMin 8 – Sutul lui Daniel Florea este respins in fata de George Curca, insa Caju nu reuseste sa reia;

â–ºMin 7 – Lovitura libera pentru Farul de la 16 m, Sorin Chitu trage slab in zid;

â–ºMin 6 – Schimbare la Delta, iese Pantelie si intra portarul de rezerva Olteanu;

â–ºMin 5 – Portarul Stoicescu comite hent in afara careului si este eliminat de arbitrul Birsan;

FINAL / DUNĂ‚REA GALAȚI – FC BOTOȘANI 1-4
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) ; Sebastian Stoianov (Constanța) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila).

â–ºDunărea: Măstăcan – L. Radu, St. Cucu, Ghiocel, Al. Cristea – Negoescu, Chebac – D. Cristescu, I. Enache (cpt.), A. Grosu – Chelaru
Rezerve: Comănescu – Căldăraru, Hristian, L. Chiriac, Ginghină, S. Drăgan, Moroșanu
Antrenor: Valentin Stan

â–ºFC Botoșani: Curileac – Maghici, Poverlovici, C. DInu (cpt.), V. Bordeanu – Mbella, Vașvari, Todoran, P. Păcurar – Vraciu, Boghian
Rezerve: A. Bordeanu, Mărmăneanu, Gherman, Ursu, Taban, Cârjan, Fülop
Antrenor: Cristi Popovici

â–ºMin. 90+1, 1-4: Mărmăneanu înscrie ultimul gol al meciului

â–ºMin. 80: Vraciu este înlocuit cu Fülop

â–ºMin. 75: Boghina este înlocuit cu Cârjan

â–ºMin. 67: Păcurar este înlocuit cu Mărmăneanu

â–ºMin. 58: Negoescu este înlocuit cu Ginghină

â–ºMin. 53: Boghian și Mbella scapă singuri pe flanc, primul vrea să fie altruist și pasează lui Vraciu, care înscrie din ofsaid

â–ºMin. 46: Ghiocel este înlocuit cu Chiriac

â–ºMin. 45: L. Radu iese accidentat și intră Căldăraru

â–ºMin. 30, 1-3: Vașvari transformă un nou penalty pentru Botoșani, după un fault al lui Ghiocel în careul mic

â–ºMin. 25, 1-2: Cucu transformă un penalty obținut de Grosu, care a fost faultat de Maghici

â–ºMin. 10, 0-2: Mbella trage de la 12 metri printre picioarele portarului advers, după ce i-a furat mingea lui Cristea

â–ºMin. 5, 0-1: fault în careu Vraciu de către Chebac care a primit galben și Vașvari transformă penalty-ul

â–º

17 septembrie, ora 17:00

FINAL / CS BUFTEA – SPORTUL STUDENȚESC 1-2
Arbitru: Cristina Bujor (București) ; Asistenți: Paul Dimancea și Gabriel Georgescu (ambii Constanța) .

URMĂ‚RIȚI MECIUL ÎN FORMAT LIVE -TEXT

DECIZIE / CF BRĂ‚ILA – CALLATIS MANGALIA NU SE DISPUTĂ‚
â–ºEchipa oaspete s-a retras din campionat

DECIZIE / UNIREA SLOBOZIA – FCM BACĂ‚U NU SE DISPUTĂ‚
â–ºEchipa oaspete s-a retras din campionat


SERIA II

15 septembrie, ora 12:30

FINAL / CORONA BRAȘOVFC BIHOR 3-2
Arbitru: Florin Dan Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Nicolae Megheșan (Târnăveni) și Gabriel Bârjac (Zalău).


â–ºCorona:
Marc – Martac, Forika, Damian, Avram – Stanga, Stere, V. Munteanu, Leonte – Coman, Chirciu
Rezerve:Târziu – H. Popa, Ene, Fizeșan, Marcăș, Pastor, S. Marin
Antrenor: Daniel Bona

â–ºFC Bihor: Popescu – Pop, Petrache, Tanc, Diarra – Florean, Coroian, Popa, Sorian – Markus, Hadar
Rezerve: – Selagea, Voiculeț
Antrenor: Gheorghe Ghiț

â–ºMIn. 85 Ultima schimbare a meciului, la gazde intră Pastor și iese Stângă

â–ºMIn. 79 Tânc este eliminat pentru al doilea galben

â–ºMIn. 78, 3-2 lovitură liberă bătută până în careu, Marcăș preia pe piept, se întoarce și pasează în centru de unde Vlad Munteanu înscrie

â–ºMIn. 76 centrare foarte bună a lui Marcăș și Forika trimite cu capul pe lângă

â–ºMIn. 75, 2-2 același Voiculeț egalează, la o recentrare cu capul a lui Tânc la care fundașii gazdă s-au încurcat între ei

â–ºMIn. 71 Dublă schimbare, la gazde Chirciu cu Marcăș, la oaspeți Coroian cu Sulea

â–ºMIn. 67, 2-1 noul intrat Voiculeț scapă printre fundașii centrali care fac târziu pasul la ofsaid și înscrie pe lângă Marc

â–ºMIn. 63 Ene îi ia locul lui Coman

â–ºMIn. 57 Dublă schimbare la oaspeți: M. Popa este schimbat cu Selagea, iar Voiculeț îi ia locul lui Hadăr

â–ºMin.56, 2-0: lovitură de cap spectaculoasă a lui Coman fără speranțe pentru Popescu

â–ºMin.52: Chirciu trimite mingea în bară

â–ºMin.50: ocazie imensă pentru bihoreni, corner de pe stânga, cap Tânc și Martac respinge din fața porții goale

â–ºMin.36: reluare slabă a lui Stângă din centrul careului

â–ºMin.18, 1-0: centrare de pe stânga și Coman reia spectaculos peste portar

15 septembrie, ora 11:00
FINAL / CSM RM. VÂLCEA – FCM TÂRGU MUREȘ 1-2
Arbitru: Florin Costin Dan (Oltenița); Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Adrian Popescu (Craiova) .

â–ºVâlcea: Toma – Vasile, I. Popescu, Plecanciuc, Vătăjelu – Pârvu, Daouda, Nicolae – Neagoe, N’Kongue, Traore
Rezerve: Tufiși – A. Ionescu, M. Vlad, C. Stoica, Văduva, Prodan
Antrenor: Constantin Schumacher

â–ºFCM: Abraham – S. Stancu, M.Deaconescu, E. Nicu, Szilagyi – Hanca, Precup, Pădurețu, Sfârlea – Huiban, Cristea
Rezerve: Ilovan, Șaim, Apostu, Pascariu, Vagner, Petriș
Antrenor: Daniel Isăilă

â–ºmin 88, iese Cristea, intră Șaim

â–ºMinutul 76, a doua schimbare la oaspeți, iese Sfârlea, intră Vagner

â–ºMin 67, prima schimbare la Tg.Mureș, iese Pădurețu, intră Dâlbea

â–ºMin 67, Abraham scoate cu greu capul lui Neagoe

â–º Min 64, Pârvu și Cristea sunt la un pas de încăierare și primesc fiecare galben

â–º Min 59, ocazie mare pentru vâlceni, NKongue trage din 6 metri într-un adversar

â–º Min 52, Toma dă emoții la fiecare centrare, iese pe sub minge, dar Cristea nu profită

â–ºMin 51, Atacantul mureșenilor, Cristea scapă singur cu Toma, dar trage mult peste poartă

â–º Min 47, 1-2, Văduva înscrie cu un șut plasat din 12 metri

â–ºMin 46, Schumacher face deja a treia schimbare pentru CSM, iese Traore, intră C.Stoica

â–º Minutul 34, dublă schimbare la CSM, ies Daouda și Vasile, intră Văduva și Eremia, suporterii vâlceni vociferează la adresa antrenorului Schumacher

â–ºMin 27, 0-2: centrare de pe stânga, Toma nu iese din nou și C.Cristea înscrie cu capul din câțiva metri

â–º Min.24, 0-1: Lovitură liberă de pe stânga executată în fața porții, Toma nu iese și Precup înscrie din 2 metri

â–ºMin 16, ratare antologică a lui C.Cristea, care, singur cu poarta goală, luftează din 2 metri

FINAL / DAMILA MĂ‚CIUCA VOINȚA SIBIU 2-0
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Gero Szabo și Monica Rigo (ambii din Cluj-Napoca).

â–ºDamila: Botaș – Iordache, I. Stoica (cpt.), Ed. Stoica, Melcea, Lircă, B. Geantă, Samson, Codin, Ad. Popa, M. Posteucă
Rezerve: Niculescu – Alin Stoica, Rogozan, Bucuroaia, Ad. Bălan, Militaru, Voinea
Antrenor: Erik Lincar

â–ºVoința: Sg. Dani – Lungu, Heil, Apostol, Burlacu, Popovici, Beza (cpt.), Străuț, Tătar, Dudiță, Cigan
Rezerve: D. Popescu – Armenean, Neguț, Hoprich, Petrescu, Cruceru, Bucur
Antrenor: Ioan Luca

â–ºMin. 90+2 Voinea scapă spre poartă, dar se află în ofsaid

â–ºMin. 86 Sibienii rămân în 10 după ce un jucător se accidentează

â–ºMin. 80 Rogozan intră în teren în locul lui Popa

â–ºMin. 79 Lircă trimite în bară din lovitură liberă

â–ºMin. 78 Dudiță este schimbat cu Bucur

â–ºMin. 76, 2-0: Iordache îl lansează pe Voinea care mărește diferența pe tabelă

â–ºMin. 71 Samson este schimbat cu Alin SToica

â–ºMin. 65 Codin trimite în bară de la 35 de metri din bară

â–ºMin. 62 Tătar este schimbat cu Cruceru

â–ºMin. 60 Codin primește galben pentru un atac cu talpa

â–ºMin. 58 schimbare, iese Geantă, intră Voinea

â–ºMin. 55 Dudiță driblează trei jucători în careu și centrează în fața porții, dar Petrescu nu reușește să înscrie

â–ºMin. 54 Popa centrează de pe dreapta, Geantă nu poate înscrie din 2 metri, Dani respingând

â–ºMin. 53 Petrescu intră în locul lui Popovici

â–ºMin. 45+1, 1-0: lovitură liberă de pe dreapta, trage Eduard Stoica mingea ajunge până la Codin și acesta înscrie din careul de 6 metri

â–ºMin. 41 Popovici scapă pe contraatac, dar Samson îl blochează

â–ºMin. 33 Dudiță șutează puternic, dar Botaș respinge

â–ºMin. 26 Ed. Stoica lovitură liberă, minge respinsă la același jucător care șutează periculos, dar Dani prinde

â–ºMin. 23 Ad. Popa driblează pe dreapta, pasă la Codin care nu mai poate continua faza

â–ºMin. 16 sut Dudiță de la 30 de metri din lovitură liberă prinsă de Botaș

â–ºMin. 6 incursiune Adrian Popa sut prins de portar

FINAL / FC OLT – FC MARAMUREȘ UNIVERSITAR BAIA MARE 3-0
Arbitru: George Rădulescu (București); Asistenți: Dan Lucian Ilieș (Brașov) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraș)


â–ºFC Olt:
Bordea – Bancu, Quist, Cosic (cpt.), Giurcă, Pribac, Ene, Andrei David, Crușoveanu,Velcovici, Săndulescu
Rezerve: Bugiu, Șerban, Vigariu, Polgar, Crăciun, Sălăjan, Marin
Antrenor: Dan Oprescu

â–ºFC Maramureș: Olaru, Duruș,Hodor, Toma(cpt.), De Rosa, Chivoiu, Faye, Giurgiu, Feraru, Tănasă
Rezerve:Danciu, Urs, Maris, Istrofor, Deac, Liutec
Antrenor: Romulus Buia

â–ºmin 90: Feraru este avertizat cu cartonaș galben pentru simulare

â–ºmin 89: De Rosa centrează de pe stânga, Velcovici respinge cu capul din careu

â–ºmin 88: Crăciun poartă o acțiune pe dreaptă, însă este deposedat în marginea careului

â–ºmin 87: Crușoveanu s-a accidentat, primește îngrijiri medicale

â–ºmin 86: Sălăjan primește o minge printre trei adversari, pătrunde în careu, jucătorul cade, însă arbitrul face semn ca jocul să continue

â–ºmin 85: Gollll FC Olt. 3-0. Polgar îl deschide pe dreapta pe Crăciun, care întoarce un adversar în careu și trimite în plasă, la colțul lung

â–ºmin 83: De Rosa trimite o centrare de pe dreapta, mingea se duce pe lângă poartă

â–ºmin 82: Chivoiu trimite un șut din zonă centrală, de la 20 de metri, departe de poartă

â–ºmin 81: Velcovici îi trimite în adâncime lui Bancu, care reia din 10 metri, Olaru respinge

â–ºmin 80: Schimbare la FC Olt. Ise Săndulescu, intră Crăciun

â–ºmin 76: Polgar obține o lovitură liberă de pe linia de 16 metri, lateral dreapta. Velcovici execută, Toma respinge de la colțul scurt, acordând cornerul.Velcovici execută, Cosic reia cu capul, portarul reține în doi timpi

â–ºmin 75: Istrofor trimite un șut de la 35 de metri, departe de poartă

â–ºmin 72: Jucătorul celor de la FC Maramureș, Liutec, este urcat în ambulanță și trimis la spital

â–ºmin 71: Polgar primește galben pentru un fault asupra lui Achim, în jumătatea de teren a adversarilor

â–ºmin 70: Mariș centrează de pe dreapta, Achim reia cu capul, la colțul scurt, Bordea reține

â–ºmin 68: Toma îl deschide pe xdreapta pe Mariș, Bancu se apără bine, iar Bordea repune din 6 metri

â–ºmin 67: Schimbare la FC Maramureș: Iese Liutec, accidentat, intră Mariș.Jucătorul primește în continuare îngrijiri medicale

â–ºmin 66: Ciocnire violentă între Polgar și un adversar. Jucătorii primesc îngrijiri medicale

â–ºmin 65: Ocazie pentru FC Olt.Bancu îl lansează pe contraatac pe Ene, atacantul driblează portarul și ajunge pe lina de fund cu balonul, goalkeeper-ul celor de la FC Maramureș, îl atacă și îl deposedează

â–ºmin 63: Schimbare la FC Maramureș. Iese Faye, intră Istrofor

â–ºmin 62: Ocazie pentru FC Olt. Ene îl deschide pe stânga pe Velcovici, care pătrunde în careu și șutează puternic, mingea trece pe lângă poarta apărată de Olaru

â–ºmin 61: După o centarre de pe dreapta, Tănasă încearcă o nouă reluare din foarfecă, mingea se duce pe lângă poartă

â–ºmin 60: Crușoveanu trimite o minge în adâncime pentru Polgar, Olaru iese din poartă, ajunge cu balonul în marginea terenului, iar în cele din urmă îndepărtează pericolul

â–ºmin 59: Săndulescu îl deschide pe Ene pe stânga, atacantul scoate pentru Sălăjan, trimite din marginea careului peste poartă

â–ºmin 57: Schimbare la FC Olt. Iese Pribac, intră Polgar

â–ºmin 56: Schimbare la FC Maramureș. Iese Feraru, intră Liutec

â–ºmin 55: Ocazie pentru FC Maramureș.Achim trimite o centrare de pe dreapta, Tănasă reia din fpoarfecă, Bordea reține în doi timpi

â–ºmin 54: Giurgiu încearcă o centrare de pe dreapta, Bancu îl blochează.

â–ºmin 52: Ocazie pentru FC Olt. Ene prelungește cu capul o minge pentru Sălăjan, care din 10 metri, șutează la colțul lung, Olaru agață balonul cu piciorul

â–ºmin 50: Bancu centrează în careu, de pe stânga, Olaru reține din fața lui Pribac

â–ºmin 49: Velcovici pasează în careu, pentru Ene,Toma deviază balonul în corner

â–ºmin 48: Sălăjan recuperează o minge, pătrunde în careu și șutează la colțul scurt, Olaru reține fără probleme

â–ºmin 47: Cosic trimite un lung de line pentru Ene, atacanul nu mai ajunge balonul

â–ºmin 46: Schimbare la FC Olt. Iese Andrei David, intră Sălăjan

â–ºmin 46: Se reia partida de la scorul de 2-0 pentru FC Olt Slatina

â–ºmin 45: Arbitrul arată un minut de prelungire

â–ºmin 43:2-0. Golll FC Olt. Penalty obținut de Ene. Tot el transformă cu siguranță

â–ºmin 42: Golll FC Olt.1-0. Atac prelungit al celor de la FC Olt, mingea ajunge la Bancu, care întoarce un adversar și șutează plasat la colțul lung din 10 metri

â–ºmin 41: Acțiune personală a lui Bancu în zonpă centrală, întoarce doi adversari în marginea careului, însă nu mai are forță pentru șut, iar portarul reține cu usurință

â–ºmin 40: Velcovici recuperează un balon, scapă pe contraatac, pasează pentru Ene, demarcat în careu, atacanul nu mai ajunge pasa prea lungă

â–ºmin 37: De Rosa execută o lovitură liberă de pe dreapta, Ene respinge cu capul din careu, gazdele pleacă pe contraatac, arbitrul dictează un fault în atac la Andrei David

â–ºmin 36: Velcovici încearcă o pasă pe culuar pentru Andrei David, Hodor intervine și îl deposedează

â–ºmin 35: Săndulescu trimite o minge pentru Ene, atacantul este semnalizat în ofsaid

â–ºmin 34: Duruș trece de Velcovici, pătrunde în zonă centrală, Cosic intervine și îndepărtează pericolul

â–ºmin 33: Giurcă îl deschide pe stânga pe Velcovici, care este semnalizat în ofsaid

â–ºmin 32: Ocazie pentru FC Olt. Cosic îl angajează în adâncime pe Andrei David, care din 5 metri, șutează în portar

â–ºmin 31: Giurgiu trimite un șut de la 30 de metri, pe lângă poartă

â–ºmin 29: Ocazie pentru FC Olt.Velcovici execută o loviturî liberă de pe dreapta, Sănulescu, în trei metri, ratează întâlnirea cu balonul, care se scurge pe lângă bară

â–ºmin 27: Două ocazii mari pentru FC Olt. Bancu pasează pentru Ene, care pătrunde și șutează din 5 metri, la colțul scurt, Olaru respinge cu piciorul, mingea revine la Velcovici, care centrează în careu pentru David, acesta reia cu capul din 10 metri, portarul băimărenilor are o intervenție salvatoare

â–ºmin 25: Chivoiu trimite un șut puternic de la 30 de metri, mingea se duce peste poartă

â–ºmin 22: Quist îl deschide pe dreapta pe Pribac, care asează balonul pentru Giurcă, șutul său de la 35 de metri, trece peste poartă

â–ºmin 21: Acțiune în zonă centrală între Quist, Ene și David, însă ultimul este blocat de Toma

â–ºmin 17: Duruș centrează de pe stânga, Bordea reține

â–ºmin 15: Quist îl deschide pe stânga pe Velcovici, care centrează în careu, Duruș respinge

â–ºmin 14: Cosic trimite o minge în adâncime pentru Ene, care este semnalizat în ofsaid

â–ºmin 12: Quist îl deschide pe dreapta pe Pribac, acesta scoate pentru șutul lui Qusit, a cărui reluare se duce mult peste poartă

â–ºmin 10: Bancu poartă o acțiune în zonă centrală, însă este blocat, în marginea careului de Achim

â–ºmin 7: Velcovici poartă o acțiune pe stânga, pierde balonul, oaspeții pleacă pe contraatac, Cosic îndepărtează pericolul

â–ºmin 4: Ene îl deschide pe stânga pe Velcovici, pătrunde în careu, driblează doi adversari, îi pasează lui Ene, care ezită să șuteze și este deposedat

â–ºmin 2: Ene obține un corner după o pasă în adâncime a lui Giurcă. Execută Pribac, Olaru reține

FINAL / UNIREA ALBA IULIA – UTA 1-0
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău); Asistenți: Stelian Slabu și Bogdan Daniel Hârlab (ambii din Brașov)


â–ºUnirea: Tiut – Potopea, Schuler, Bumbac, Bucurica, Cl. Oară, Fl. Istrate, M. Oprea (cpt.), M. Petrescu, Sl. Muresan, Mindrusca
Rezerve: Clipici, Fulea, Rondak, Man, Moga, Cotolan, Contor

Antrenor: Stelian Gherman

â–ºUTA: Amadio – Calvin, G. Neagu, Gligor (cpt.), D. Matei, Siminic, Lazea, Marginean, Hiago, Sg. Pop, Weller
Rezerve: Smaranda, C. Ene, C. Miron, Buono, C. Bucur, Birza, Laso
Antrenor: Adrian Falub

â–ºMin.9, 1-0: Petrescu șutează din careu și deschide scorul

16 septembrie, ora 15:00
FINAL / CS MIOVENI – ACS POLI 2-2
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău) ; Asistenți: Ciprian Florin Danșa (Oradea) și Ovidiu Timar (Marghita)
.

URMĂ‚REȘTE MECIUL LIVE-TEXT PE LIGA2.RO

DECIZIE / LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – POLITEHNICA TIMIȘOARA
Echipa oaspete a fost exclusă din campionat.
FC ARGEȘ PITEȘTI stă.



Mihai Andries 15 Sep. 2012, 10:30 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă