FC Snagov – Viitorul Constanța 3-0! Gloria Buzău – CS Otopeni 1-1

25 Sep. 2011, 10:00 LIVE-TEXT
FC Snagov - Viitorul Constanța 3-0!** Gloria Buzău - CS Otopeni 1-1

Cea de-a șasea etapă a Ligii a II-a începe astăzi, de la ora 11:00, se întinde până la ora 14:45, continuă duminică cu încă trei partide și se oprește luni, la 18:45, după derby-ul Oradei, FC Bihor – Luceafărul. Cum primele trei, respectiv patru echipe clasate din cele două serii sunt strâns legate între ele, în privința punctele, este de așteptat ca la finalul rundei liderii și pozițiile pe podium să se schimbe din nou. Dacă despre lupta la promovare este prea devreme să putem vorbi, deoarece mai sunt multe etape, iar surprizele sunt nenumărate, nu rămâne decât să ne susținem favoriții, să-i încurajăm și să sperăm că fotbalul adevărat va fi răsplătit.

Iată programul complet al etapei a VI-a:

Seria I

25 septembrie, ora 12:00
FINAL / GLORIA BUZĂ‚U – CS OTOPENI 1-1
Arbitru: Bogdan Hanceariuc (Iași); Asistenți: Ovidiu Arușoaie (Piatra Neamț) și Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea)

â–ºMin.90+3 Final de meci

â–ºMin.90 Trei minute de prelungire

â–ºMin.84 1-1 Iuhaș egalează din 6 metri, după o lovitură liberă, la care gazdele nu a reușit să îndepărteze mingea din preajma propriei porți

â–ºMin.83 Schimbare la Otopeni. A ieșit Ursu și a intrat Fl. Manea

â–ºMin.80 Celpan și M. Pușcă văd al doilea cartonaș galben și sunt eliminați

â–ºMin.75 1-0 D. Prodan deschide scorul cu un șut de la 12 metri

â–ºMin.67 Schimbare la Gloria. A intrat Poterașu în locul lui R. Tudor

â–ºMin.67 Schimbare la Otopeni. A ieșit Anghel și a intrat M. Ene

â–ºMin.64 Horovei primește cartonaș galben

â–ºMin.62 Schimbare la Gloria. A ieșit Spătaru și a intrat Mihălcescu

â–ºMin.59 Cartonașe galbene pentru D. Prodan și N. Cristea

â–ºMin.48 Schimbare la Gloria. A intrat Prodan și a ieșit Câmpeanu

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.45+1 Pauză

â–ºMin.44 Ghindeanu este eliminat pentru un fault

â–ºMin.37 Boboc și portarul de rezervă al oaspeților, Oltean, primesc cartonaș galben

â–ºMin.30 Pușcă este avertizat

â–ºMin.13 Celpan primește galben pentru o tragere de tricou

â–ºMin.1 A început partida

Gloria: Sârbu – Filip, C. Puușcă (cpt), Țabără, Boboc – M. Pușcă, Horovei, Spătaru, Corcoveanu – R. Tudor, Ad. Cânpeanu
Rezerve: Zdrâncă, Berceanu, D.Prodan, Mihălcescu, Jercălău, Poterașu, Manea
Antrenor: Mihai Ciobanu

CS Otopeni: Râmniceanu – Odoroabă, Ghindeanu, Perde, Iuhas – Ursu, Dedu, Celpan (cpt), Serediuc – Cristea, Anghel
Rezerve: Oltean, I. Radu, Voinea, Sin, Ene, Lupu, Fl. Manea
Antrenor: Tudorel Dumitru

25 septembrie, ora 11:00
FINAL / FC SNAGOV – VIITORUL CONSTANȚA 3-0
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești); Asistenți: Dragoș Mihai Iliescu și Daniel Mitruți (ambii din Craiova)

â–ºMin.90+3 Final de meci

â–ºMin.87 Bâtfoi primește direct cartonaș roșu

â–ºMin.77 3-0 Dinu înscrie dintr-un penalty scos de R. Iancu

â–ºMin.73 Schimbare la FC Snagov. Iese Cristea, intră Bâtfoi

â–ºMin.72 Ploaie de cartonașe la Snagov. Bereșoae își trece numele pe listă

â–ºMin.70 Cartonaș galben și pentru Larie

â–ºMin.63 Cartonașe galbene pentru Cristocea și Bratu

â–ºMin.63 Ninu vede al doilea galben și este eliminat

â–ºMin.61 Schimbare la FC Viitorul. Iese Albu și intră Simion

â–ºMin.58 Schimbare la FC Snagov. A ieșit Santiago și a intrat Bereșoae

â–ºMin.53 Cartonaș galben pentru Ninu

â–ºMin.52 Schimbare la Viitorul. Iese Turcu, intră Călințaru.

â–ºMin.51 Cristea profită de o neglijență a defensivei constănțene și scapă singur cu portarul, însă trimite alături.

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.46 Schimbare la FC Snagov. A ieșit Batista și a intrat Udrea

â–ºMin.45 Pauză

â–ºMin.44 Ninu centrează în careu și Rusu reia cu capul spre poartă, însă Baruch respinge.

â–ºMin.40 Schimbare la Viitorul. Iese Chițu, intră Crețu.

â–ºMin.39 Cartonașe galbene pentru Dinu și Cristea

â–ºMin.33 2-0 Florea pătrunde pe partea stângă, centrează puternic în fața porții, Costea scapă mingea în pieptul lui Bejan și Cristea e pe fază și realizează dubla

â–ºMin.33 Onicaș primește cartonaș galben

â–ºMin.29 Batista primește cartonaș galben

â–ºMin.28 Lazăr execută un corner și Larie reia din careul mic, însă mingea întâlnește blocajul unui jucător al gazdelor și este apoi reținută de Baruch.

â–ºMin.25 Chițu șutează de la marginea careului puțin pe lângă poarta lui Baruch.

â–ºMin.14 1-0 Pasă de urmărire pe partea stângă, urmărită doar de Florea, care centrează în careul mic, de unde Cristea îi ia fața lui Costea și trimite în poartă

â–ºMin.10 Cristocea execută peste poartă o lovitură liberă de la 25m

â–ºMin.1 Partida a început

FC Snagov: Baruch – M. Dumitru, Yeciu, D. Bratu, M. Florea, L Filip – Santiago Alex, R. Iancu, Batista Pereira – V. Dinu (cpt), C. Cristea
Rezerve: M. Iorga, Bâtfoi, Cr. Efros, A. Teuț, Bereșoae, Ibekwe, Udrea
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Viitorul:
C. Costea – Ninu, I. Larie, Onicaș, L. Turcu, M. Albu, Bejan, V. Cristocea (cpt), Al. Lazăr – V. Rusu, A. Chițu.
Rezerve: Bolboașă, Pantelie, V. Simion, V. Păcuraru, V. Crețu, Benzar, Călințaru
Antrenor: Cătălin Anghel

24 septembrie, ora 12:00
CF BRĂ‚ILA – CS MUNICIPAL STUDENȚESC IAȘI 2-1 FINAL
Arbitru: Florin Marian Constantin; Asistenți: Marinescu Vasile și Florin Stănescu (toți din București)

â–ºmin 85 Pânzaru l-a deschis în adâncime pe Ndigwe care a pătruns în careu și a șutat la colțul lung, în dreapta lui Popa

â–ºmin. 45 Lovitură liberă executată de Necoară, Bosoi prelungește cu capul la colțul lung si restabilește egalitatea

â–ºmin. 22, 0-1: Tudor a executat o lovitură liberă de la 17 m, Budur rămâne fără reacție

CF Brăila: Budur – Bosoi (cpt.), C. Marin, Ivan, Neacșu – G. Ion, Voicu, Ndigwe, Pungă – Borbely, Pălimaru
Rezerve: Leu – Pânzaru, Moise, Dăniță, Vlaicu, V. Stan, Necoară
Antrenor: Viorel Ion

Iași: C. Popa – Boeștean, Mitrea, R. Tincu, Bădic – D. Orac, Straton, C. Tudor (cpt.), Vladu – Onofraș, Ciucur
Rezerve: Bălan – Vătavu, Nalați, Aldea, Ghiceanu, Gorovei, Marincovici
Antrenor: Ionuț Popa

24 septembrie, ora 11:00
DUNĂ‚REA GALAȚI – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI 1-2 FINAL
Arbitru: Georgian Ionescu (Buzău); Asistenți: Iulian Cătălin Brînză (Botoșani) și Ciprian Iovu (Botoșani)

â–º min.76, 1-2 Zaharia reușește dubla , reluând în plasă balonul în urma unui șut a lui Chițu li o respingere în față a portarului Măstăcan

â–º min. 73, 1-1 Chelaru a pătruns în careu, l-a driblat pe portarul celor din Năvodari și a restabilit egalitatea

â–º min 63, 0-1: Zaharia deschide scorul în urma unei pase ideale oferite de Chițu

Dunărea Gl: Măstăcan – Cristescu, M. Marin, Cucu, D. Popescu (cpt.) – Cioinac, Bostan, Al. Cristea – V. Munteanu, Bârlădeanu, Cârjan
Rezerve: Pârvu – L. Radu, Căldăraru, V. Ion, Eni, Enache, Chelaru
Antrenor: Viorel Tănase

Săgeata: Gordin – Mișelăricu, Goșa, Fl. Popa, Costachi – N. Crețu, Vezan, Vaștag, Ochiroșii – Chițu, Zaharia
Rezerve: Olteanu – Nanu, Petean, Jianu, Șamata, Șicu, Toșca
Antrenor: Constantin Gache

FARUL CONSTANȚA – VICTORIA BRĂ‚NEȘTI 2-1 FINAL
Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi) și Florin Liviu Burlacu (Urziceni)

â–º Min. 40: 2-1 L. Ștefan marchează cu o lovitură de cap din 6 metri după o centrare primită de la Sascău

â–º Min. 12: 1-1 Pătulea egalează cu un șut de la marginea careului de 6 metri

â–º Min.10: 0-1 Vasilescu trece ușor de Liviu Ștefan și înscrie cu un șut plasat

Farul: M. Toma – I. Călin, Stegaru, L. Ștefan (cpt.), V. Sandu – Nițescu, Sascău, R. Stăncioiu, Ivanovici – Pătulea, Șt. Ciobanu
Rezerve: Cernea – Posteucă, Paraschiv, L. Dobre, Neagoe, Ștefoi, Ghe. Badea
Antrenor: Marian Pană

Brănești: A. Bordeanu – Fulea, Marincău, Lorincz, Isac – Ispir, D. Todoran, Cărpinișan, Nicodim – B. Oprea (cpt.), A. Vasilescu
Rezerve: G. Savu – Aug. Chiriță, Cl. Herea, Boghițoi, Telescu, G. Voicu, V. Alexandru
Antrenor: Ciprian Urican

DINAMO II BUCUREȘTI – FC BOTOȘANI 0-0 FINAL
Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești); Asistenți: Adrian Ionescu și Gabriel Ion Cătană (ambii din Târgoviște)

â–º

Dinamo II: Pena – Stanca, Nițu, Crișan, Burnea – Cazacu, Bucșă (cpt.), Al. Albert, Scărlătescu – R. Stănescu, V. Bucă
Rezerve: G. Ciucă – Cip. Mișu, A. Câmpean, Mihăescu, R. Găman, Lupașcu, Al. Vasile
Antrenor: Flavius Stoican

Botoșani: Curileac – Văscan, Poverlovici, Atudorei, Acsinte (cpt.) – Chișu, Rudac, Vașvari, V. Bordeanu – M. Matei, Juninho
Rezerve: Prisacă – Patache, Cip. Dinu, L. Matiș, Diouf, Boroștean, Vrabie
Antrenor: Marius Popescu


DELTA TULCEA – ASTRA II GIURGIU 4-0
FINAL
Arbitru: Sorin Andrei Antonie (București); Asistenți: Ciprian Petre Geambazu (Bușteni) și George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel)

â–ºMin. 90+1 4-0 R. Radu șutează violent de pe la 25 de metri stabilind scorul final

â–ºMin 70 3-0 Florea transformă un penalty, obținut de Cîju.

â–ºMin 63 2-0 Florea înscrie cu un șut din unghi.

â–º Min. 21 1-0 Henry deschide scorul cu un șut peste portar din 7-8 metri după ce a primit o pasă din adâncime de la D. Munteanu

Delta: Stoicescu (cpt.) – Cîrjă, Soporan, D. Munteanu, D. Sânmărtean – C. Neagu, Coconașu, Postelnicu, Tobă – Henry, Florea
Rezerve: I. Olteanu, Mansur, Grigorov, Scarlat, Oae, Cîju, R. Radu
Antrenor: Cristian Dulca

Astra: Gavrilaș – C. Gheorghe (cpt.), Șanțmare, Prunescu, S. Constantin – William, Ologu, Vădrariu, V. Dinu I – B. Rusu, Tiago Adan
Rezerve: G. Popa, G. Marcu, Bănaru, Tigoianu, Ochia, C. Gafița
Antrenor: Imilian Șerbănică

CALLATIS MANGALIA – FCM BACĂ‚U 1-3
FINAL
Arbitru: Adrian Stănescu (Popești Leordeni); Asistenți: Mircea Mihail Grigoriu (București) și Florin Alexandru Vișan (Galați)

â–º Min. 78 1-3 Boghian este faultat în careu de către portarul Dragne. E. Baciu transformă penaltyul acordat

â–º Min 60 1-2 Șt. Iordache a profitat de o neînțelegere a fundașilor băcăuani și a reușit să reducă din scor.

â–º Min. 40 0-2 Portarul Dragne a degajat în Apostu și mingea a intrat în poartă.

â–º min. 27 0-1 Vraciu șutează din 8 metri, mingea atinge bara și intră în poartă

Callatis: Dragne – Huzuneanu, Floricel (cpt.), Damian, Miron – Bardu, Cojenel, Bolat, Kamara – B. Ungureanu, Șt. Iordache
Rezerve: V. Neagu, Ciortea, Ad. Crăciun, Cogali, Calagi, Sofronie, Samson
Antrenor: Marin Barbu

Bacău: Stamatin – Mihălăchioaie, Ursu, Luncanu, Întuneric – Doboș, E. Baciu, Șt. Apostol, Apostu – Vraciu, Boghian (cpt.)
Rezerve: Roca, Taban, Hurdubei, V. Pavel, Curiliuc, Bursuc, Lipovanu
Antrenor: Gheorghe Poenaru

Seria II

24 septembrie, ora 13:00
CSM RÂMNICU VÂLCEA – CHINDIA TÂRGOVIȘTE 1-0 FINAL
Arbitru: Claudiu Gabriel Baboia (București); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu și Monica Rigo (ambii din Cluj-Napoca)

â–ºMin.90+3 Final de meci

â–ºMin.90+2 I.Șerban încearcă un șut din afara careului, dar Tufiși reține

â–ºMin.85 Roșca are probleme medicale și a solicitat intervenția echipajului ambulanței

â–ºMin.80 Vătăjelu ratează incredibil din 6 metri desprinderea vâlcenilor

â–ºMin.78 Schimbare la CSM. A ieșit Pribac și a intrat Văduva

â–ºMin.69 Schimbare la Chindia. A ieșit R. Dobre și a intrat I. Șerban

â–ºMin.66 1-0 Gogoșoiu a luat pe cont propriu o acțiune și a șutat imparabil de la 17 metri

â–ºMin.60 Schimbare la Chindia. A ieșit Băluță și a intrat I. Radu

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin. 16 Mitu șutează puternic, Perianu respinge în corner.

â–ºMin. 15 Anton primește cartonașul galben

â–ºMin. 4 Gogoșoiu are șansa deschiderii scorului, însă trimite razant cu poarta adversă.

CSM RM. Vâlcea: Tufiși – G. Zaharia, Plecanciuc, Dandea, Vătăjelu – Oct. Vasile, Roșca, I. Popescu, M. Mitu (cpt.), Pribac – Gogoșoiu
Rezerve: R. Chiriță – Tomozei, Kalai, Fl. Pârvu, G. Ene, Văduva, Ad. Stoica
Antrenor: Laurențiu Tudor

Chindia: Perianu – Pătru, S. Mladen, Morariu, Carnariu – Cherchez, Honciu, C. Anton, R. Dobre – Băluță, Verdeș (cpt.)
Rezerve: Omuț – I. Șerban, Gavrilă, Negoescu, Dreșca, C. Dinu, I. Radu
Antrenor: Silviu Dumitrescu

24 septembrie, ora 11:00
JUVENTUS BUCUREȘTI – FC ARGEȘ PITEȘTI 1-2 FINAL
Arbitru: Ciprian Amarandei (Vaslui); Asistenți: Daniel Hulubei (Vaslui) și Lucian Sârbu (Focșani)

â–ºMin 90+4: 1-2 Walace primește o minge de la Cârstoiu și îl învinge pe portarul gazdelor, aducând victoria echipei sale.

â–º min. 90 eliminat M. Ion + al doilea galben

â–ºmin. 88 Tene îi pasează perfect lui Florică care scapă singur cu portarul și egalează în finalul partidei: 1-1

â–º min 65: O. Ionescu este eliminat direct

â–º min 32: Marin îi pasează perfect lui Tene, care scapă singur cu portarul, care îl lobează pe portar. Stadionul explodează de bucurie, dar tușierul avea fanionul ridicat pentru ofsaid

â–ºMin.28 o bâlbâială în careu este fructificată de Cârstea cu o foarfecă din careul de 6 metri: 0-1

Juventus: Sardescu – F. Amet, C. Păun, Bârsănel, C. Tache – C. Daia – G. Tene, M. Stoica, Fl. Zaharia (cpt.) – Istinie, Al. Marin
Rezerve: Anghelache – Ianuși, Bustea, I. Florea, I. Florică, V. Rotaru, Stănică
Antrenor: Constantin Schumacher

FC Argeș: Croitoru – C. Tudor, Oct. Ionescu, Wallace, Briceag – Al. Răuță, Cârstoiu, C. Năstăsie (cpt.), M. Ion – R. Cârstea, Ivănică
Rezerve: Rusandu – G. Negoiță, M. Botea, Cr. Andrei, R. Stănescu, Manole, A. Popa
Antrenor: Viorel Dumitrescu

ARIEȘUL TURDA – MUREȘUL DEVA 0-1 FINAL
Arbitru: Sorin Tarcea (Timișoara); Asistenți: Flavius Damaschin (Timișoara) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița)

â–º Min 40: Tilincă se accidentează și este înlocuit de Robert Cristian.

â–º Min 32: 0-1 I. Șerban centrează de pe dreapta, iar Petrescu reia cu capul la colțul scurt și înscrie.

Arieșul: Paul – Târcă, Bier, Timar, Tegzeș – A. David, Străuț, J. Vaida, C. Bucur- Tilincă, Hadăr.
Rezerve: Pampea – Cr. Pop, R. Cristian, Boroștean, Barbuloviciu, Felippe, Jefferson.
Antrenor: George Ciorceri.

Mureșul: Lipitor – Petresc, Ambruș, I. Șerban, Miheț – Al. Dan, C. Crișan, M. Petrescu, Dragu – Melcea, Cr. Deaconescu.
Rezerve: Coman – Geaca, Pistol, Drăgan, Ungur, Văidean, Bogman.
Antrenor: Costică Olariu.

ALRO SLATINA – FC MARAMUREȘ UNIVERSITAR BAIA MARE 0-1 FINAL
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) și Vasile Dan Popescu (Buzău)

â–º min 90+4: Achim șutează de pe dreapta la colțul scurt, Marinescu reține

â–º min 90+2: Marinescu bâlbăie o minge în careu în fața unui adversar, dar revine și reține balonul

â–º min 90: Poiană primește o minge în careu pe stânga, dar Quist intervine și rezolvă faza. Arbitrul arată 5 minute de prelungire

â–º min 87: Ambulanța intră pe teren după ce Vodiță cade la mijlocul terenului și rămâne întins pe gazon. Alro evoluează în nouă jucători, deoarece au fost efectuate toate cele trei schimbări

â–º min 86: Sergiu Popescu șutează de la 20 de metri, mingea deviată de Urs iese în corner

â–º min 84: Precup execută un corner de pe dreapta, Bota reține

â–º min 82: Surugiu execută o lovitură liberă de la 20 de metri lateral dreapta, Precup reia defectuos din 6 metri de lângă un adversar

â–º min 80: Schimbare la FC Maramureș. Iese Nicoară, intră Urs

â–º min 77: Ocazie pentru Alro. Precup pătrunde în careu și cere penalty după un duel cu doi adversari, arbitrul lasă jocul să continue, mingea ajunge la Stoianof, al cărui șut de la 7 metri lateral stânga este apărat de Bota. Precup vede galben pentru proteste

â–º min 75: Ocazie pentru FC Maramureș. Achim șutează de la 12 metri lateral dreapta, Marinescu reușește să rețină

â–º min 72: Stoianof urmărește un balon pe partea stângă, Bota iese și ratează intervenția, dar Faye îndepărtează pericolul

â–º min 70: Grosu trimite o minge în adâncime pentru Stoianof, care este semnalizat în ofsaid

â–º min 67: Duruș trimite o centrare de pe stânga, Vodiță respinge cu capul

â–º min 65: Pop centrează de pe stânga de lângă linia de fund, Vișa respinge în corner

â–º min 63: Vișa șutează de la 16 metri, mingea se duce pe lângă bară

â–º min 61: Schimbare la Alro. Iese Eduard Stoica, intră Surugiu

â–º min 59: Alro rămâne în zece jucători. Crăciun vede cartonașul roșu după un fault asupra lui Hodor, care este transportat la spital. Acesta este înlocuit de Toma

â–º min 57: Schimbare la FC Maramureș. Iese Filip, intră Pop

â–º min 55: Stoica execută lovitura liberă de la 25 de metri, mingea deviată de zid iese în corner. Stoica execută lovitura de colț, Bota iese pe sub balon, dar Sergiu Popescu nu reușește să reia spre poartă

â–º min 54: Hodor vede cartonașul galben pentru un fault asupra lui Stoianof

â–º min 52: Ocazie mare pentru Alro. Sergiu Popescu pasează pe stânga pentru Precup, al cărui șul la colțul scurt lovește bara și iese în afara terenului

â–º min 51: Precup execută un corner de pe partea stângă, arbitrul dictează fault la portar, după care Crăciun reia pe spate în plasă

â–º min 49: Ocazie pentru Alro. Precup execută o lovitură de colț de pe stânga, Vișa reia cu capul din 6 metri la colțul lung, pe lângă poartă

â–º min 47: Pasăre trimite un șut de la 25 de metri lateral dreapta, Bota reține

â–º min 46: Schimbări la Alro. Ies Ene și Crețu, intră Crăciun și Stoianof

â–º min 46: A început repriza a doua

â–º min 45: Poiană trimite o pasă în care pe partea dreaptă pentru Achim, care scapă balonul în afara terenului

â–º min 43: Precup execută o lovitură de colț de pe stânga la colțul lung, Bota iese și deviază balonul

â–º min 41: Precup execută un corner de pe stânga, defensiva oaspeților respinge balonul

â–º min 39: Sergiu Popescu centrează de pe dreapta, defensiva oaspeților respinge în corner. Eduard Stoica execută lovitura de colț de pe dreapta, Bota reține

â–º min 37: Filip centrează de pe stânga pentru Achim, care, talonat de Vișa, nu reușește să reia spre poartă de la 8 metri

â–º min 34: Ocazie mare pentru Alro. După ce Faye primește galben pentru un fault în colțul careului, lovitura liberă executată de Stoica lovește transversala și cade în fața porții

â–º min 32: Stoica execută o lovitură liberă de la 22 de metri lateral dreata, Bota boxează în 6 metri

â–º min 30: GOL FC Maramureș! 0-1! Achim trimite o centrare în careu de pe dreapta pentru Petrică, care îsnscrie cu un șut de la 8 metri, la colțul scurt

â–º min 28: Poiană trimite o centrare în careu pentru Petrică, semnalizat în ofsaid

â–º min 26: Oltean execută o lovitură liberă de la 30 de metri, mingea se duce mult peste transversală

â–º min 24: Ocazie pentru FC Maramureș. Roman șutează de la 20 de metri, Marinescu respinge în corner de sub transversală

â–º min 22: Poiană ia o acțiune pe cont propriu pe partea dreaptă, Grosu îl blochează în momentul centrării și respinge în corner

â–º min 20: Sergiu Popescu șutează din afara careului, departe de poartă

â–º min 18: Precup trimite o pasă în careu pe stânga, mingea iese în afara terenului

â–º min 15: Poiană trimite o pasă la întâlnire pentru Filip, Marinescu iese și intervine în colțul careului mic

â–º min 13: Precup execută departe de poartă o lovitură liberă de la 25 metri lateral stânga

â–º min 11: După un corner de pe stânga, Poiană șutează de la 20 de metri, Marinescu reține

â–º min 9: Duruș execută un corner de pe stânga, Vișa deviază periculos balonul cu capul pentru propria poartă, mingea se duce pe lângă bară. Lovitura de colț este executată de Poiană, Marinescu boxează în 6 metri

â–º min 7: Precup este lansat pe dreapta, Bota iese și reține

â–º min 6: Sergiu Popescu trimite o minge în adâncime pentru Ene, Bota iese în afara careului și respinge balonul

â–º min 5: Marinescu încearcă un dribling în fața unui adversar și este aproape să piardă balonul, dar pănă la urmă degajează în afara terenului

â–º min 4: Ocazie pentru Alro. Sergiu Popescu primește o minge în careu pe dreapta și șutează la poartă, Bota reușește să respingă

â–º min 2: Oltean trimite o centrare de pe partea dreaptă, mingea se duce prin spatele porții

â–º min 1: A început partida

Alro Slatina: Marinescu – Pasăre, Vișa, Grosu, Vodiță – Sergiu Popescu, Quist, Precup, Eduard Stoica – Ene, Crețu
Rezerve: Mecea – Voicu, Răducu, Surugiu, Crăciun, Stoianof, Coman
Antrenor: Corneliu Papură

FC Maramureș: Bota – Oltean, Hodor, Faye, Duruș – Poiană, Nicoară, Fl. Achim, A. Roman – S. Filip, Dragoș Petrică
Rezerve: Lovasz, Istrofor, Toma, Pop, Brata, Urs, Siecoban
Antrenor: Romulus Buia

FC OLT – FC UTA ARAD 2-2 FINAL
Arbitru: Floarea Cristina Babadac (Alexandria); Asistenți: Carmen Neagu (Oradea) și Gabriela Dănănae (București)

â–º min 90+2: Cozea bate lung o lovitură de la marginea terenului, Smaranda iese și reține

â–º min 90+1: Pavel trimite un șut de la 20 de metri, mult peste poartă

â–º min 90: Arbitrul arată 3 minute de prelungire

â–º min 87: Purece trimite o centrare de pe partea stângă, Bugiu iese și boxează balonul, iar gazdele resping

â–º min 85: Dragalina trimite o minge în marginea careului pentru Andrei david, Tolmbaye respinge din fața acestuia

â–º min 83: Dragalina execută o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, Smaranda boxează balonul

â–º min 81: Ocazie pentru FC Olt.Andrei David execută o lovitură liberă de la 40 de metri, mingea se duce puțin peste transversală

â–º min 80: Ocazie pentru FC Olt. După o pătrundere a lui Huțanu pe partea dreaptă, acesta driblează doi adversari și șutează din 10 metri, Smaranda reține

â–º min 78: Ocazie pentru UTA. Hidișan trimite un șut de la 16 metri, Bugiu respinge în bară, iar mingea ajunge în corner. Lovitura fiyă rămâne fără rezultat

â–º min 75: Ocazie mare pentru UTA. Drăghici centrează în fața porții, Bugiu respinge, mingea ajunge la Gâlcă care reia peste portar, însă Lengyel reușește să respingă de pe linia porții

â–º min 73: Alin Mihai trimite un șut de la 16 metri, Smaranda reține în doi timpi

â–º min 72: Huțanu trimite o centrare de pe linia de fund, Cozea reia spre poartă, însă defensiva oaspeților rezistă

â–º min 71: Cozea trimite un șut din marginea careului, Smaranda reține

â–º min 70: Ocazie mare pentru FC Olt. Andrei David execută din nou lovitura, mingea se duce peste transversală

â–º min 67: Cozea execută o lovitură liberă de la 18 metri, însă zidul nu păstrează distamța, iar lovitura se repetă.

â–º min 66: Dragalina trimite un șut puternic de la 25 de metri, Smaranda reține

â–º min 65: Gâlcă trimite un șut de la 20 de metri lateral dreapta, mingea se duce peste poartă

â–º min 63: Schimbare la UTA. Iese Varga, intră Pascariu

â–º min 62: Dragalina trimite un șut de la 25 de metri, mingea se duce pe lângă poartă

â–º min 61: Andrei David execută o lovitură liberă de la 22 de metri lateral stânga, mingea se duce peste poartă

â–º min 60: Dragalina execută o lovitură liberă de la 25 de metri, Ignea reia pe spate, iar mingea ajunge în afara terenului. Cornerul rămâne fără rezultat

â–º min 58: Lengyel primește cartonaș galben pentru un fault la jumătatea terenului asupra lui Drăghici

â–º min 57: Tolmbaye vede galben după un fault asupra lui Huțanu

â–º min 56: Ocazie pentru UTA. Drăghici trimite o centrare în careu, Nicolae reia din voleu, Bugiu are un reflex salvator

â–º min 55: Andrei david primește o minge în careu, Pocuca respinge

â–º min 53: Ignea trimite un șut de la 25 de metri, mingea se duce pe lângă poartă

â–º min 51: Jocul este întrerupt pentru a i se acorda îngrijiri portarului Smaranda, după un duel cu Huțanu

â–º min 50.:Ignea îl lansează în adâncime pe Drăghici, Bugiu iese și reține

â–º min 48: Andrei David trimite un lung de linie pentru Huțanu, mingea iese în afara terenului

â–º min 47: Gâlcă trimite o centrare de p partea dreaptă, Drăghici reia din interiorul careului mult pe lângă poartă

â–º min 46: Schimbari la FC Olt. Ies portarul Bordea și Bancu, intră Bugiu și Andrei David

â–º min 46: A început repriza a doua

â–º min 45: Oaspeții beneficiază din nou de o lovitură liberă. Purece execută o lovitură liberă de la 20 de metri, Dan Ignat respinge cu capul

â–º min 43: Gol UTA. 2-2. Ignea execută o lovitură liberă de la 16 metri, Bordea nu are reacție

â–º min 41: Schimbare la UTA. Iese Chindriș, accidentat, intră Nicolae

â–º min 39: GOLLLL FC Olt. 2-1Dragalina execută un corner de pe stânga, Lengyel reia cu capul, Smaranda respinge, iar Alin Mihai trimite în poartă din 3 metri

â–º min 37: Purece trimite o centrare de pe partea stângă, Bordea reține

â–º min 35: Huțanu trimite o minge în adâncime pentru Alin Mihai, tușierul ridică fanionul

â–º min 33: Huțanu scapă pe contraatac, dar este faultat de Purece. Lovitura liberă de la 30 de metri, executată de Bogdanovici este respinsă de defensiva oaspeților

â–º min 31: Gâlcă vede galben pentru că îl împiedică pe Bordea să repună balonul

â–º min 30: Hidișan execută o lovitură liberă de la 23 de metri, Bordea reține

â–º min 28: Dragalina trimite o minge pe culoar, printre doi adeversari pentru Alin Mihai, acesta cade în marginea careului. Lovitura liberă este executată de Dragalina, mingea ajunge la Cozea care reia spre poartă, însă defensiva oaspeților reușește să respingă

â–º min 26: Drăghici primește cartonaș galen pentru o intrare dură asupra lui Pavel

â–º min 23: Dragalina execută o lovitură liberă de la 35 de metri lateral dreapta, Gâlcă respinge cu capul

â–º min 22: Huțanu trimite o centrare de pe dreapta, Smaranda iese și reține

â–º min 21: Dragalina protejează o minge și scoate la 16 metri pentru Dan Ignat care șutează peste poartă

â–º min 20: Hidișan execută o lovitură liberă scurt pentru Siminic care centrează în careu, Preda respinge cu capul

â–º min 18: Schimbare la UTA. Iese Bălan, accidentat, intră Gâlcă

â–º min 17: Drăghici primește o minge pe partea dreaptă, în marginea careului, Lengyel îndepărtează pericolul

â–º min 14: Dragalina primește o minge în adâncime, încearcă trecerea pe lângă Varga, însă este deposedat

â–º min 13: Hidișan execută o lovitură liberă de la 35 de metri, mingea se duce mult peste poartă

â–º min 12: Lengyel execută o lovitură liberă de la jumătatea terenului, Smaranda reține

â–º min 10: Drăghici primește o minge în adâncime, însă Preda îl tatonează iar gazdele recuperează balonul

â–º min 7: Pavel trimite un șut de la 25 de metri, mingea se duce pe lângă poartă

â–º min 5: Siminic trimite o centrare de pe partea stângă, Lengyel respinge cu capul

â–ºmin 4: Gol. UTA. Balan trimite un șut din 16 metri, Bordea respinge în fața, însă Drăghici din 3 metri reia la colțul scurt

â–ºmin 3: GOOOOLLLL FC Olt.1-0. Cozea trimite o centrare de pe stânga, Huțanu reia cu capul la colțul lung

â–ºmin 2: Ocazie mare pentru Fc Olt. Huțanu recuperează o minge în marginea careului, pătrunde și încearcă un mob, mingea loveste transversala

â–ºmin 1 : A început partida

FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Cr. Preda, Lengyel, Bancu – Dan Ignat, Pavel, Cozea, Huțanu – Dragalina, Alin Mihai
Rezerve: Bugiu – Mormolea, Alin Ignat, Andrei David, Giurcă, Burian, Vâlcică
Antrenor: Dan Oprescu

UTA Arad: Smaranda – Bălan, Pocuca, Varga, Siminic – Chindriș, Ignea – Hidișan, Ali Tolmbaye, Purece – Drăghici
Rezerve: Remo Amadio – Gligor, Pascariu, Gâlcă, Nicolae, Miron, Claudiu Drăgan
Antrenor: Roland Nagy

GLORIA BISTRIȚA – UNIREA ALBA IULIA 1-0 FINAL
Arbitru: Teodora Albon (Cluj-Napoca); Asistenți: Petruța Iugulescu (Târgoviște) și Blîndu Mihaela Popescu (Târgu Jiu)

â–ºmin.70, 1-0: o combinație ideală pe axul central, mingea ajunge la noul intrat Keita care înscrie de la 18 de metri

Gloria: Irimia – Peteleu, Năstase (cpt), Tudose, Cafasso – Mărginean, Predescu, Feher, Velcovici – P. Anton – Voinea
Rezerve: Botoșer – Keita, D. Stan, Curtuiuș, David Reano, Marcos Jose, Cr. Constantin
Antrenor: Nicolae Manea.

Unirea: Pascal (cpt.)- Potopea, Bumbac, Camara, Giurgiu – Petcuț, Pleniceanu, M. Oprea, Cornea – Tănasă, Pecarov.
Rezerve: Lasc – Schuller, Oară, Militaru, Sg. Costea, Bucurică, Ciofu.
Antrenor: Stelian Gherman.

25 septembrie, ora 11:00
FC TIMIȘOARA – GAZ METAN SEVERIN
Arbitru: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Constantin Mihai Cantemir (Voila) și Bogdan Ioan Dragoș (Făgăraș)

â–º

26 septembrie, ora 17:00

FC BIHOR ORADEA – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA
Arbitru: Florin Mihai Marcu; Asistenți: Octavian Șovre și Dorin Mudura (toți din Oradea)

â–º

25 Sep. 2011, 10:00 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă