Lectorul Urican ajută antrenorii cu materiale de specialitate

25 May. 2012, 13:15 Special
Lectorul Urican ajută antrenorii cu materiale de specialitate

Fostul antrenor al Victoriei Brănești, Ciprian Urican este de ceva vreme lector în Comisia Tehnică a Școlii Federale de Antrenori a Federatiei Romane de Fotbal. Pe lângă activitatea depusă la noul său loc de muncă, tehnicianul s-a implicat foarte mult în ultimul an în dezvoltarea unei baze de materiale de specialitate utilă atât celor care vor să se apucă de antrenorat, cât și celor care au ani buni de meserie în spate.

În acest sens, un prim pas a fost făcut prin publicarea cărții „GOOOL – 183 moduri de a inscrie” care, de altfel, a fost unul din factorii care au contribuit la numirea sa ca lector la școala federală condusă actualmente de Dan Apolzan. Mai mult, din martie 2012, fostul secund al lui Ilie Stan în perioada cât acesta a condus Victoria Brănești, a lansat și un site de specialitate care poate fi accesat la adresa coaches-ahead.ro. Aici veți găsi secrete despre antrenori, cărți de specialitate, programe de antrenament care tehnicienii le pot adapta la echipele pe care le antrenează, materiale necesare desfășurării activității de instruire, exerciții tehnico-tactice, teoria sistemelor de joc, articole interesante, dar posibilitatea de a participă la cursuri și seminarii de specialitate.

Siteul s-a bucurat de un real succes de la lansare și până azi, datorită informațiile oferite, astfel că de săptămâna viitoare se va lansa și o versiune în engleză. Până atunci, printre cele mai recente materiale apărute pe siteul lui Urican, veți putea găsi articole despre Metodologia de pregatire a echipei de tineret Hellas Verona sau scheme de antrenament referitoare la exerciții de finalizare sau jocul în zonă.

Sursa: Ligile Inferioare

25 May. 2012, 13:15 Special
Pe aceeași temă