Ioviță a cunoscut cele mai mari satisfacții la Buzău

Deși este gălățean de origine, cele
mai frumoase momente din cariera sa de fotbalist s-au consumat la
Gloria Buzău. Este mijlocașul Valentin Ioviță (27 ani), care și
acum regretă că în 2008 a părăsit gruparea din Crâng pentru a
îmbrăca tricoul Oțelului. Jucătorul a luat contact cu sportul rege
la Salbero Galați, după care a ajuns în Germania la echipa de
tineret a lui VfL Bochum unde a jucat în sezonul 2000-2001.

După aceea a fost adus de Viorel
Ion la Gloria Buzău, când aceasta era în Divizia C. A mai trecut pe
la Sportul Studențesc și Dunărea Galați, revenind apoi la formația
din Crâng si trăind o nouă promovare, de această dată în primul
eșalon. Acum este masterand în fotbal și atletism, dar se ocupă de
afaceri. Își dorește însă să joace din nou, după ce în iarnă și-a
reziliat contractul cu C.F. Brăila pe cale amiabilă.

„Perioada petrecută
la Gloria, cea mai frumoasă din cariera mea’

Ți-ai găsit
echipa?
Nu ascund faptul că, la un moment dat, chiar intenționam să mă las
de fotbal. Am avut câteva oferte, dar mai aștept. Probabil că mulți
se duc cu gândul la bani, dar nu asta mă interesează, ci să joc,
deoarece am microbul în sânge și vreau să demonstrez că pot mult.
Acum sunt în tratative cu niște echipe din eșaloanele inferioare,
dar cu pretenții.

Ai responsabilități
mari acum, mai ales că anul trecut ai devenit
tătic.
Sigur că da. Trebuie să joc și pe postul de babysitter, când soția
mea este plecată. Avem o fetiță de opt luni, Daria Alexia, care
pentru mine și Lavinia, cu care m-am căsătorit în 2009, reprezintă
cea mai mare realizare din viață.

Cum a fost perioada
petrecută la Gloria?
Cea mai frumoasă din cariera mea. Am reușit două promovări cu
Gloria, iar la revenirea acesteia în Liga I, am marcat primul gol
echipei chiar în meciul cu Dinamo. A fost ceva extraordinar pentru
mine, însă, păcat că nu am furnizat o surpriză. Importante au fost
și golurile înscrise în partidele cu U.T.A., Cluj, Vaslui și
Mioveni. Trebuie să precizez că îi datorez foarte mult lui
„Vioară”, care a avut încredere în mine, ajutându-mă mereu.

Ce ți-a mai plăcut la
Buzău?
Publicul. Este un bun cunoscător al fenomenului și ne iubea tare
mult. Spectatorii veneau în număr mare la meciuri și știau să ne
susțină și la bine și la greu, iar ăsta era un lucru foarte
important pentru echipă.

A fost însă ceva care
te-a deranjat?
Despărțirea prea ușoară a Gloriei de antrenorul Ion Viorel, care a
făcut enorm pentru echipa din Crâng, reușind ca după o absență de
două decenii s-o readucă pe prima scenă fotbalistică a țării.
Merita să mai stea macar un an pentru tot ce a realizat. Eu așa
consider și cred că și alții regretă plecarea lui „Vioară”.

Ioviță, ce regreți cel
mai mult?
Faptul că am plecat de la Gloria. Atunci însă se ivise
oportunitatea să joc la Oțelul Galați și m-am transferat. Era o
echipă cu pretenții la cupele europene, exista stabilitate
financiară la club, lucruri de care am ținut cont când am luat
decizia. Nu însă întotdeauna în viață lucrurile îți ies așa cum
vrei. După aceea mi-a părut tare rău, dar faptul era consumat.

Acel meci memorabil cu
Steaua?
Sigur că m-am bucurat enorm pentru acel egal prețios. {tiu că după
meci au început să circule tot felul de povești, inclusiv că am
avut un conflict cu Bunică. A fost cea mai mare minciună că aș fi
sărit la bataie. Puteam eu să fac asta, având în vedere și fizicul
lui Bunică? Nici vorbă de bătaie. Mai mult, chiar Romică m-a dus
acasă cu mașina după acea partidă.

La un pas
de moarte

Unii te consideră
încrezut?
Posibil, însă nu sunt îngâmfat. Li se pare unora. Nu cred că am
deranjat pe cineva. Dacă ai personalitate însă, lumea te ia drept
un tip fițos, plin de el sau cu nasul pe sus, cum se zice. Au
existat și momente în care spectatorii m-au înjurat și atunci ce
era să fac?

În urmă cu mulți ani,
ai fost la un pas de moarte.
Asta se întâmplă pe vremea când jucam la Sportul Studențesc și
mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață. Bineînțeles și
doctorului Turculeț, de la Spitalul de Urgență „Floreasca”. A fost
o întâmplare de care nu aș vrea să îmi amintesc.

Totuși…
Eram cu Marius Cosoreanu, prietena lui și o altă fată și ne plimbam
undeva prin zona Dorobanți. La un moment dat, au apărut doi țigani,
care au atacat-o pe una dintre fete, să-i fure telefonul mobil.
Atunci eu am încercat să intervin. Unul dintre agresori însă a
venit din spate și mi-a înfipt cuțitul între rinichi și plămânul
stâng, după care m-am prăbușit imediat la pământ într-o baltă de
sânge. A oprit cineva cu mașina și m-a transportat la spital, unde
am fost operat, rămânând internat vreo trei luni. Dată fiind
situația respectivă am crezut că am terminat-o cu fotbalul. Din
fericire, după mai mult de jumătate de an, am revenit pe gazon.
Poate că nu trebuia să mă bag, însă la momentul acela așa am
considerat.

„Acum mă
ocup de afaceri”

Ești absolvent al
Facultății de Educație Fizică și Sport „Dunărea de Jos” Galați.
Profesezi?
Deocamdată nu. Acum mă ocup de afaceri în cadrul firmei Pi BUNNI,
împreună cu soția și socrul meu, Ionel Borcea. Avem restaurant,
hotel, agenție de turism, firmă de catering, așa că este de muncă.
Dacă alergi, trebuie să meargă treaba și eu mă declar mulțumit.

Va deveni Oțelul
campioană?
Eu cred că va rezista până la final, pentru a-și adjudeca titlul și
ar fi ceva extraordinar. Este liniște la echipă, seriozitate,
muncă, un antrenor care știe să își coordoneze jucătorii și, nu în
ultimul rând, un conducător bun ca Marius Stan. Aceasta reprezintă
rețeta succeselor de până acum. Bineînțeles că va fi greu, pentru
că celelalte contracandidate nu vor sta degeaba. Probabil că vor
exista, ca și altă dată, în fotbalul românesc și unele meciuri ce
se vor juca în afara gazonului.

Articol scris de Adi
Soare