Ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 2 are loc la Oradea, astăzi, de la ora 11:30, la stadionul ”Iuliu Bodola”. Se întâlnesc FC Bihor Oradea și CS Afumați, două promovate în liga secundă în vara anului 2024 și care s-au menținut fără mari probleme în campionat.
Înainte de debutul rundei, FC Bihor ocupa locul 2, cu 22 de puncte, iar CS Afumaţi se afla pe poziția a 12-a, au 14 puncte. În acest moment, înainte de desfășurarea jocului, bihorenii au coborât pe locul 4, iar ilfovenii și-au menținut locul în clasament.
FC Bihor se află în acest moment într-un punct pe care nu l-a mai traversat în acest sezon. Vine după două jocuri consecutive în care nu s-a impus, adică după 1-1 acasă cu FC Voluntari, primul semieșec înregistrat pe teren propriu, și un 0-2 la CSM Slatina, a doua înfrângere stagională.
În schimb, CS Afumați vine după o serie trei meciuri fără victorie: 1-2 cu Concordia, 0-0 la CS Dinamo și 2-3 cu ACSM Reșița.
Dacă FC Bihor are cinci meciuri disputate acasă în acest sezon și are patru victorii și o remiză, fiind pe un loc 5 în clasamentul special al jocurilor de pe teren propriu, în schimb, CS Afumați are patru partide disputate în deplasare, are două victorii și două remize, iar în clasamentul special al meciurilor de ”afară” se află tot pe locul 5.
Ioan Hora 8′ – penalty, Dragoș Tescan 37′ / Alexandru Iamandache 26′
FC Bihor: Mocan – Seb. Cucu, Kereki, A. Popa, Ban – I. Filip (cpt.)(Tud. Călin 46′) – Tescan, Enceanu, Cocian, Stahl – Hora
Rezerve: Buss Liam – I. Albu, Andr. Gal, Gunie, Chirițoiu, Tincău, Gitye, Beglarkhanov
Antrenor: Erik Lincar
CS Afumați: Y. Stanciu – Nicola (Gallo 65′), Diomande, Robicek, A. Lazăr – Zaina (cpt.), Kaplan – Iamandache, M. Ioniță, Al. Enache – Kouban Mbanga (Gheoroae 36′)
Rezerve: I. Drăghici – Rz. Lazăr, Bamba, Pitulac, Atanase, Andr. Dima, Zimța
Antrenor: Vasile Neagu
Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor). Arbitru: Mircea Salomir (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Barna Tamas Biro (Cernat – Covasna) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe – Covasna). Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare – Maramureş). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi). Delegat joc: Vasile Rad (Arad).
♦
♦Min 70 Minge trimisă din stânga în fața careului gazdelor, iar Gheoroae șutează din alergare, din 17-18 metri, puțin pe lângă poartă, în dreapta
♦Min 68 ||| Ioan Hora îi pune o talpă pe picior, din spate, după ce Kaplan a pasat. Arbitrul şi-a amintit că are artonaşe în buzunar şi îl ”îngălbenește” pe atacantul Bihorului
♦Min 65 ⇐⇒ La CS Afumaţi, iese Alexandru Nicola şi intră Valerio Gallo
♦Min 61 Ban îi pune o talpă de toată frumuseţea lui Niola, sub privirile asistentului Ciuraru, însă nici de această nu se scoate cartonaşul galben
♦Min 57 Călin îl ia pe sus pe Enache, însă arbitrul trece cu vederea şi această intervenţie dură
♦Min 54 Alexandru Nicola îl faultează din spate pe Stahl, sub privirile arbitrului. E fault de galben, e al doilea pentru Nicola, însă arbitrul decide să-l ierte de eliminare
♦Min 53 ||| Arsenie Mocan primește cartonașul galben după o ieșire din careu, în care a degajat o minge și apoi l-a călcat pe picior pe Gheoroae în momentul în care a pus talpa jos. Din lovitura liberă de la 18 metri lateral dreapta, ilfovenii trimit spre bara a doua, iar Kaplan trimite afară
♦Min 46 S-a reluat jocul. În tribune sunt mai mulți spectatori față de debutul jocului.
♦Min 46 ⇐⇒ La FC Bihor, intră Tudor Călin în locul căpitanului Ioan Filip. Bandorala ajunge pe brațul lui Ioan Hora
♦Cu reușita sa de astăzi, Dragoș Tescan (26 ani) a ajuns și el la cota 5 în acest sezon, egalându-l pe Ioan Hora, marcator și el contra Afumațiului. Spre deosebire de Hora, Tescan are 9 jocuri în Liga 2 în acest sezon și a mai marcat câte o dată în partidele cu CSC Dumbrăvița (3-2), Ceahlăul (3-0), FC Bacău (2-0) și FC Voluntari (1-1).
♦Alexandru Iamandache (26 de ani) este la al 6-lea gol marcat pentru CS Afumați în acest sezon de Liga 2, în 11 meciuri. A mai însris câte o dată în partidele cu CS Gloria Bistrița (1-1), CSM Slatina (2-0), Poli Iași (2-0), CS Tunari (2-0) și ACSM Reșița (2-3). Este golgheterul echipei, urmat de Kehinde Fatai, cu 3 goluri date în chiar primul meci al sezonului!
♦Min 45+2 Pauză la Oradea, unde FC Bihor are 2-1 împotriva CS Afumați, iar la acest rezultat revine pe locul 2 în Liga 2. Au marcat Ioan Hora (8), din penalty, și Dragoș Tescan (37), respectiv Alexandru Iamandache (26), dar este și 3-1 la mingi trimite în bară, la reluările lui Cocian (14, vinclul drept), Enceanu (38, transversală) și Hora (43, bara dreaptă), respectiv Iamandache (4, bara dreaptă).
♦Min 45 + Prima repriză e prelungită cu două minute. Bihorul continuă să domine
♦Min 43 Centrare dintr-un corner din stânga, Hora se înalță în 7-8 metri, trimite cu capul, cu pământul, Stanciu plonjează, dar nu ajunge mingea, iar aceasta lovește bara din dreapta, sare în fața liniei, de unde Lazăr degajează
♦Min 39 ||| Alexandru Nicola primește cartonașul galben pentru un fault la mijlocul terenului
♦Min 38 Oaspeții sunt groggy, Bihorul ajunge imediat în careul advers, Stanciu respinge la Hora o centrare din stânga, atacantul scoate mingea în centrul careului pentru Enceanu, iar acesta șutează cu dreptul, din 12 metri, în transversală
♦Min 37 2-1 Centrare din stânga a lui Enceanu, Diomande și Hora trec pe sub minge la săritura de cap la prima bară, balonul îl sare pe Lazăr, ajunge la Dragoș Tescan, care preia în 6 metri și finalizează printre Lazăr și Stanciu
♦Min 36 ⇐⇒ Ștefan Gheoroae intră în locul lui Kouban Mbanga, accidentat
♦Min 31 Stahl avansează în stânga și centrează din lateralul careului, din fața lui Robicek, în fața porții. Tescan ajunge acolo după ce l-a pus la pământ pe Lazăr, preia la 6 metri, îl are în fața sa doar pe portar, poate șuta, însă preferă un dribling în fața lui Stanciu, ieșit să-l blocheze. Tescan își face minge pe stângul și trage slab spre colțul lung, în stânga și cade ca secerat. Arbitrul lasă jocul să continue, iar Lazăr respinge mingea din fața barei din stânga, unde trimisese Tescan. Tescan a simulat ca și cum portarul i-a dat peste picior, însă arbitrul nu i-a arătat cartonașul galben meritat
♦Min 28 ||| Angelo Cocian primește cartonașul galben pentru o intrare prin alunecare în care l-a atins pe Zaina, care putea evita contactul dacă ar fi vrut asta
♦Min 26 1-1 Fază de contraatac în dreapta. Enache avansează până în lateralul careului, centrează pe jos în fața porții, minge trece printre jucătorii aflați la 5 metri, printre care portarul Mocan, Enceanu și Ioniță, Cucu nu intervine, balonul ajunge la Alexandru Iamandache și acesta finalizează simplu din 9-10 metri cu latul, în poarta goală
♦Min 26 Enceanu trimite pe poartă din careu, însă Stanciu e pe poziții și reține
♦Min 24 Enache bate cu dreptul o lovitură liberă din fața colțului stânga al careului. Mingea s-a dus peste zid, puțin pe lângă prima bară, însă fără emoții pentru Mocan
♦Min 20 Hora bate direct pe poartă o lovitură liberă din lateral stânga, din fața colțului careului. Stanciu a reținut în doi timpi.
♦Ioan Hora (37 de ani) este la al 11-lea meci în acest sezon de Liga 2 pentru FC Bihor și la al 5-lea gol. A mai marcat contra CSM Olimpia (4-1), CSC Dumbrăvița (3-2), Steaua (4-2) și Ceahlăul (3-0). El devine golgheterul echipei în acest sezon, cu 5 goluri, urmat de Albert Stahl, Angelo Cocian și Dragoș Tescan, toți cu câte 4 goluri.
♦Min 14 Cocian e lăsat să avanseze pe centru, trage cu dreptul de la circa 25 de metri și nimerește încheietura barelor, în dreapta. Mingea revine în joc și Hora nu e pe fază să profite și să trimită în poartă
♦Min 8 1-0 Ioan Hora bate penalty-ul pe jos, în stânga, Stanciu sare în partea opusă și FC Bihor deshide scorul după o decizie a arbitrului în favoarea sa
♦Min 7 Stahl și Nicola avansează în dreapta spre careul oaspeților, din lateral vine și Alin Lazăr, care îl flanchează pe jucătorul Bihorului, iar acesta pică și arbitrul acordă penalty. Dacă a existat un contact, infim, s-a produs în fața careului, însă impresia este că decizia arbitrului este una greșită, un penalty foarte ușor acordat. Fluierul său a venit și cu întârziere, nu promt.
♦Min 4 Centrare dintr-un corner din stânga, Iamandache urcă în dreapta și reia din plonjon, cu piciorul drept, din 4-5 metri, în prima bară, iar din ea ricoșează în afara terenului. Prima ocazie importantă a jocului
♦Min 1 A început partida de la Oradea, cu puțin public în tribune. Vremea este înnorată, este frig și bate vântul.