Atacați la TAS, dar rămâneți în „B”

24 Jun. 2011, 11:46 Special
Atacați la TAS,** dar rămâneți în

Comitetul de Urgență al FRF a conceput textele de regulament
privind licențierea după scandalul din Comitetul Executiv. Conform
acestora, până la decizia TAS, Timișoara, Bistrița și Bihorul rămân
retrogradate.

După halucinanta ședință de luni a Comitetului Executiv, Mircea
Sandu a avut nevoie de două ședințe ale Comitetului de Urgență, în
care se regăsește alături de Dumitru Dragomir și Octavian Goga,
pentru a da o logică noii ordini în ceea ce privește licențierea.
Astfel, Comitetul de Urgență al FRF a stabilit că echipele pot
ataca la TAS deciziile Comisiei de Apel a aparatului de licențiere,
dar că acestea rămân executorii pe plan intern. În traducere
liberă, s-a reconfirmat că Timișoara, Bistrița și Bihorul rămân
retrogradate.

Știința și Poli au
scăpat de Liga a III-a

Din 32 de echipe din Liga a II-a, 20 au mari probleme
financiare, iar FRF s-a gândit să le dea o mână de ajutor și să
anuleze orice decizie a Comisiei de Licențiere. Astfel, Craiova,
Timișoara, despre care se spune că ar putea ajunge direct în Liga a
III-a, vor evolua în eșalonul secund. „Poli și Craiova
sunt în Liga a II-a în momentul de față, dar, dacă procesul de
licențiere nu contează, au asigurat locul în această
divizie.”
, a declarat Viorel Duru pentru
Puterea.

Turul
barajului, la Năvodari

Ieri s-a stabilit, în urma unei trageri la sorți, și ordinea
meciurilor barajului pentru promovare pe care-l vor susține Voința
Sibiu și Săgeata Năvodari. Primul se va disputa la Năvodari, pe 2
iulie, iar cel de-al doilea, pe 6 iulie, la Sibiu.

50
de mii de euro speră să obțină FRF din vânzarea
drepturilor TV ale barajului de promovare în Liga I, dintre Voința
Sibiu și Săgeata Năvodari

Articol scris de Doru
GHEORGHIU

24 Jun. 2011, 11:46 Special
Pe aceeași temă