Ceea ce se anunța una dintre surprizele ligii secunde tinde să se transforme în dezastru, la Baia Mare. FCM a promovat din Liga 3 și a terminat anul pe primul loc în seria secundă a Ligii 2. Părea un vis frumos pentru băimăreni, care se gândeau deja la prima ligă. În spatele acestor performanțe se ascundeau probleme mari financiare. Banii s-au terminat încă din luna septembrie. De atunci, jucătorii n-au mai văzut niciun salariu și situația s-a complicat serios în acest an.
Fără bani de sărbători, jucătorii au aflat că cei 700.000 de lei alocați din bugetul Primăriei Baia Mare nu pot ajunge în contul echipei, pentru că clubul acumulase deja datorii de 300.000 de lei către bugetul de stat. Legea nu permite unei societăți cu datorii la stat să primească bani din bugetul local și astfel s-a ajuns la un blocaj financiar. Din această cauză, oficialii echipei au decis să amâne și reunirea lotului.
Se încearcă găsirea de fonduri care să acopere datoriile la stat și să poată fi deblocați banii de la Primărie pentru a se plăti măcar două din cele patru salarii restante. Antrenorul Dorin Toma nu vede, în acest moment, cum și-ar putea organiza pregătirea de iarnă fără bani. „Reunirea se amână. Vă vom comunica data la care va fi stabilită”, a fost mesajul primit de jucători. „Nu puteam să chem jucătorii când noi avem restanțe mari și nu avem un program stabilit concret. Sper ca cei din conducere să facă în așa fel încât să rezolve problema pentru ca echipa să se pregătească în liniște”, a explicat antrenorul Dorin Toma la radio Sport Total FM.
„Nu puteam sta fără bani. Avem și noi familii, copiii…”
În aceste condiții, majoritatea jucătorilor își vor depune memorii să plece de la echipă, pe data de 15 ianuarie, când vor ajunge la al patrulea salariu neachitat. Primul care a plecat deja a fost golgheterul Sergiu Arnăutu, care a semnat cu Luceafărul Oradea, din Liga a 3-a.
„Am primit doar două salarii din șase la Baia Mare. Am decis să renunț la celelalte pentru a deveni liber și a pleca. E o situație foarte dificilă. Mi-aș fi dorit să rămân. Am pus suflet la această echipă, dar nu poți să stai fără bani. Avem și noi familii, copii… Măcar un salariu, de sărbători, dacă primeam aș mai fi stat. Nu văd nicio ieșire din această situație a lor. De aceea am și plecat. Probabil o să facă tot posibilul să deblocheze acei bani, dar apoi nu se știe dacă vor mai primi ceva de la Primărie și probabil că mai mult de un salariu tot nu vor putea da până la vară. Am avut și oferte din Liga a 2-a, dar am decis să vin aici pentru că am întâlnit oameni foarte serioși, care vor să construiască deja echipă pentru sezonul viitor de Liga a 2-a. Banii vin de la un patron, deci nu depindem de Primărie și asta e bine”, a povestit Sergiu Arnăutu, autor a șapte goluri în acest sezon pentru FCM Baia Mare.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN