„Nu mai joacă Carabageac să ne temem de Vâlcea”

Anghel Marius-Octavian 18 Nov. 2010, 16:56 Seria 2

Nu mai puțin de patru jucători care în perioada recentă au
evoluat pentru Vâlcea vor juca sâmbătă pentru actuala lor echipă,
ALRO Slatina, chiar în Zăvoi.

Marius Pasăre, Sergiu Popescu, Bogdan Vișa și Mircea Voicu au
lăsat o impresie frumoasă în Zăvoi, cu ei pe teren, CSM Râmnicu
Vâlcea luptând în sezoanele trecute pentru promovare. Acum la ALRO,
cei patru speră ca echipa slătineană să câștige sâmbătă, în Zăvoi
și să rămână în zona fruntașă a clasamentului.

Implicați în iarna trecută la Vâlcea în protestul întregii
echipe pentru neplata salariilor, Pasăre, Popescu și Vișa au plecat
în cele din urmă liberi de contract din Zăvoi, conducerea clubului
reunțând prea ușor la ei, așa cum a făcut în ultimul timp și la
alți jucători valoroși. De altfel, în sezonul trecut, Pasăre (în
tur) și S.Popescu (retur) au fost căpitanii echipei vâlcene.

Fundașul dreapta Marius Pasăre crede că Vâlcea nu mai are un
jucător determinant, care să facă diferența pe teren.
„Nu ne temem de Vâlcea, ne-ar fi fost frică doar dacă
mai erau acolo jucători precum era în trecut Carabageac sau mai
recent Câju. Dacă nu exista turul sezonului trecut, aș fi putut
spune că am petrecut o perioadă perfectă la Vâlcea, chiar dacă de
două ori am fost la un pas de promovare. Nu am nicio revanșă de
luat, am plecat pentru că ne se mai putea sta doar pe ochi frumoși,
am și eu familie. La final, oamenii au fost înțelegători, ne-au dat
actele, la fel am fost și noi. Aici, la Slatina, oamenii apreciază
rezultatele echipei, chiar dacă am pierdut în ultimele două
meciuri, cu Mioveni și Bihor, puncte prețioase în prelungirile
partidelor. La Vâlcea, trebuie să recuperăm cele trei puncte
pierdute în ultimele două jocuri”
spune Pasăre.

Lăsat în returul sezonului trecut pe tușă într-un mod stupid de
către conducerea CSM-ului, stoperul Bogdan Vișa a plecat din Zăvoi
la Slatina chiar după începutul acestui sezon, renunțând la banii
care îi avea de primit pentru a primi transferul. „Nu e
vorba de nicio răzbunare, vreau doar să câștige echipa la care
activez acum. Aș fi putut spune că a fost frumos la Vâlcea, dacă nu
existau problemele din sezonul trecut. Mă simt foarte bine la
Slatina, nu ne gândim deocamdată la promovare, obiectivul nostru
este evitarea retrogradării și formarea unei echipe competitive,
care în sezonul următor să atace intrarea în Liga I. Din foștii mei
colegi, mai joacă acum la CSM doar Tufiși, Dandea, Kutlacik și
Vasile. Vrem să câștigăm la Vâlcea”
a declarat
Vișa.

Nici Sergiu Popescu nu are multe motive să fie nostalgic după
perioada petrecută în Zăvoi. „Am petrecut doi ani
frumoși la Vâlcea, din cei trei cât am stat acolo. Nu avem de luat
nicio revanșă, ci doar trei puncte. Nu am de ce să fiu nostalgic,
deși am stat trei ani la Vâlcea, nu prea am prieteni
acolo”
a completat și mijlocașul dreapta Sergiu
Popescu.

Derbyul Olteniei din Seria B2, CSM Rm. Vâlcea-ALRO Slatina se va
disputa sâmbătă(ora 11.00) în Zăvoi, intrarea fanilor fiind
gratuită.

Articol scris de Adi
Georgescu

Anghel Marius-Octavian 18 Nov. 2010, 16:56 Seria 2
Pe aceeași temă