FC Farul intră în această după-amiază în cantonament pentru
meciul cu CF Brăila, care a fost programat sâmbătă, 16 aprilie, de
la ora 11, în etapa a 22-a a Ligii a II-a la fotbal.
Tehnicienii Farului, Gică Butoiu și Ion Barbu, îi au la dispoziție
pentru sâmbătă pe trei dintre absenții meciului din etapa trecută,
de la Galați, Liviu Ștefan, Ciobanu (care au lipsit din pricina
cartonașelor) și Pașcovici, care s-a refăcut după accidentare, iar
ieri a lucrat normal. Ionuț Lupu, afectat, marți, de o durere de
ureche, s-a antrenat și el ieri.
În schimb, Vajou și Alin Abuzătoaie rămân în continuare pe tușă,
estimându-se că vor începe să se pregătească la capacitate maximă
de săptămâna viitoare.
„Disputa cu CF Brăila e foarte importantă pentru Farul.
Trebuie neapărat să câștigăm, pentru a nu intra în zona nisipurilor
mișcătoare, de unde va fi foarte greu de ieșit apoi”,
a declarat mijlocașul farist Florin Buzea.
Președintelui clubului, Marian Diaconescu, îi pare rău că Farul a
pierdut la Galați, săptămâna trecută. „Păcat de
înfrângere. Primele 50 de minute au fost cele mai bune ale noastre
din acest retur. Linia de mijloc a jucat foarte bine. Mi-au plăcut
atât Giannini Munteanu, care a trecut fundaș central după ieșirea
lui Buzea, cât și Păduraru. Remarc și debutul lui Sescioreanu (17
ani), care nu a greșit cât a jucat”, a arătat
Diaconescu.
„Nu e o
partidă specială”
În creștere de formă în acest retur, „lanterna roșie” CF Brăila are
gânduri mari pentru partida cu Farul. În cele cinci meciuri de până
acum, brăilenii au înregistrat două victorii (2-0 cu FC Snagov și
3-0 cu Steaua II), un egal și două înfrângeri la limită,
lansându-se în cursa pentru realizarea baremului de puncte.
La echipa pregătită de Daniel Timofte joacă și doi foști fariști,
Ionel Boghițoi și Dan Ignat.
„Pentru mine, va fi un meci normal, nu am nicio
problemă că am plecat supărat de la Farul. Era o partidă specială
doar dacă evoluam la Farul împotriva unei alte formații. Farul mi-a
rămas în suflet, pot să spun că e iubirea vieții mele, dar asta e,
viața te duce pe alte drumuri. Acum revin la Constanța ca adversar
și vreau un rezultat cât mai bun cu CF Brăila, un egal sau chiar o
victorie. Dacă batem sâmbătă, iar una – două dintre
contracandidatele noastre se împiedică, am putea spera chiar și la
evitarea retrogradării”, a declarat Boghițoi.
Sursa: Cuget Liber