Ciobanu și Muscalu, asteptați „să dea cu bățul”

Ciobanu și Muscalu,** asteptați

Lista de achiziții a Conpetului – una consistentă în această iarnă – este pe cale de a-și adăuga ultimele transferuri, antrenorul Florin Pârvu reușind să strângă destui jucători pentru care echipa din Strejnic poate reprezenta o provocare, o rampă de (re)lansare.

Fotbaliști interesanți la un moment dat, dar care nu au reușit să se impună la ultimele echipe și tineri de perspectivă, cam așa arată „noul Conpet”, cu care Florin Pârvu speră să câștige „pariul” pe care-l reprezintă returul acestui sezon.

În „categoria” jucătorilor care pot fi „recuperați” se numără fundașul central Sorin Ciobanu și atacantul Alberto Muscalu. Primul vine după o perioadă în care nu a jucat nicăieri, fiind în litigiu cu Sportul Studențesc, cu care s-a judecat o perioadă, astfel că, după debutul în Liga I, „vârful” carierei sale de până acum, pentru Ciobanu a trecut mai bine de un an de când nu a mai evoluat în meciuri oficiale (Sportul – Dunărea Galați, în decembrie 2012 este ultima sa apariție)!

Al doilea – atacantul Muscalu – s-a remarcat printr-un talent nativ care „sare în ochi”, dar, experiențele sale, pe la echipele pe unde a trecut, în ultimul timp, nu depășesc jumătățile de campionat, în ultimul an calendaristic, jucătorul trecând de la Tunari la Astra 2 Ciorani, apoi la Gloria Buzău, în tur, iar acum a „aterizat” la Conpet! Desigur, dacă va semna cu echipa din Strejnic, jucătorul aflându-se, săptămâna trecută, „într-o căutare permanentă”!

„Eu sper ca acești doi jucători să semneze cu Conpet, se vede că au calități, care pot fi lucrate, dacă ei își doresc să facă fotbal serios. Conducerea clubului a discutat cu amândoi, sper să mă pot baza pe ei” – spune Pârvu, care îi va vedea pentru prima dată la lucru miercuri, de la ora 14,00, în amicalul cu Intersport.

Până atunci, de astăzi, jucătorii se reunesc la Strejnic, Pârvu urmând să reanalizeze săptămâna aceasta efectivul de jucători, pentru a căuta să rezolve și ultimele probleme în vederea formării unui lot competitiv. Mai ales că, vineri, jucătorii și-au primit și drepturile financiare pe luna ianuarie, managerul general Lucian Rădulescu rezovlând această problemă.

Articol scris de Marian DIMA

Pe aceeași temă