Vremea îi face probleme FK Csikszeredei în Antalya. Primul amical din Turcia i-a fost anulat

Marius ANGHEL 27 Jan. 2021, 19:38 Liga 2
Vremea îi face probleme FK Csikszeredei în Antalya. Primul amical din Turcia i-a fost anulat

FK Csikszereda a ratat primul amical pe care și-l programase în cantonamentul din Antalya, acolo unde a mers de duminica trecută pentru a scăpa de gerul de la Miercurea Ciuc și a se antrena în Turcia la temperaturi superioare celor din România. Numai că vremea dă bătăi de cap ciucanilor și în Turcia.

Astăzi, 27 ianuarie, echipa antrenată de Valentin Suciu trebuia să întâlnească la ora 13:30 formația clasată pe locul 8 din 20 după 19 etape în prima ligă din Serbia. Cum toată ziua a plouat, ba chiar au fost și rafale de vânt extrem de intense, jocul dintre FK Csikszereda și FK Backa Topola nu s-a putut desfășura.

Partida a fost anulată, asta și pentru că sârbii părăsesc mâine cantonamentul pentru a se întoarce în țară.

FK Csikszereda și-a stabilit încă cinci amicale în Turcia

Ciucanii rămân pentru moment doar cu două jocuri de pregătire disputate în România, 6-2 cu Șomuz Fălticeni și 4-2 cu Corona Brașov, însă și-au definitivat programul amicalelor în Turcia.

Dacă vremea îi va permite, FK Csikszereda va juca vineri cu FK Obolon’ Kiev (locul 9 în Liga 2 din Ucraina), iar teste are stabilite și cu Dinamo Moscova II (locul 3 în Grupa 2 din Liga 3 a Rusiei), la 31 ianuarie, Șahtar Donețk U21 și Borac Banja Luka (locul 5 în Liga 1 din Bosnia și Herțegovina), ambele la data de 3 februarie, și cu FK Zeta (locul 6 în Liga 1 din Muntenegru), la 6 februarie.

Cum afara a plouat și a fost furtună, jucătorii echipei din Miercurea Ciuc s-au antrenat în hotelul în care sunt cazață în Antalya.

Foto: István Kozán (Székelyhon)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-csikszereda-a-ajuns-in-cantonamentul-din-antalya-la-brat-cu-metaloglobus-din-romania-pe-perioada-de-pandemie-doar-fcsb-a-mers-in-pregatire-in-turcia-19166413

https://liga2.prosport.ro/seria-1/90-de-straini-in-prima-parte-a-ligii-2-petrolul-a-utilizat-cei-mai-multi-doua-echipe-n-au-avut-niciunul-56-sunt-debutanti-29-au-marcat-19166324

https://liga2.prosport.ro/seria-1/date-istorice-legate-de-participantele-esalonului-secund-csm-resita-e-cea-mai-familiarizata-cu-liga-2-u-cluj-farul-si-petrolul-sunt-in-top-la-sezoane-si-puncte-acumulate-19165084

Marius ANGHEL 27 Jan. 2021, 19:38 Liga 2
Pe aceeași temă