Viitorul Pandurii, învinsă de Viitorul Dăești într-un meci amical. Călin Cojocaru a testat un fundaș finlandez

Marius ANGHEL, Adrian MUJEA 08 Mar. 2023, 13:33 Liga 2

La trei zile distanță de la meciul din campionat cu CSM Slatina, pierdut pe teren propriu cu scorul de 0-1, în penultima etapă a sezonului regular de Liga 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a disputat un amical.

Marți, Călin Cojocaru și-a utilizat, cu o excepție, jucătorii nefolosiți sâmbătă, printre care și pe fiul său, Raul Cojocaru, adus în lot odată cu instalarea sa în funcția de director tehnic, fiindcă cea de antrenor principal încă este ocupată de Florin Stîngă, aflat în litigiu cu clubul.

Rezervele gorjenilor au pierdut cu scorul de 1-3 cu Viitorul Dăești, echipă aflată la ultimul test înainte de reluarea campionatului Ligii 3.

Viitorul Pandurii a pierdut al doilea amical cu Viitorul Dăești

Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în acest început de an, tot într-un meci amical. În data de 11 februarie, Viitorul Pandurii, atunci utilizând și alți jucători, câștiga cu 2-1 testul cu Viitorul Dăești, disputat pe terenul sintetic de lângă stadionul ”Municipal – 1 Mai” din Râmnicu Vâlcea.

Acum, clasata pe locul 13 în Liga 2 și cea aflată pe poziția a 5-a în Seria a 6-a a Ligii 3 au jucat un nou amical pe același teren.

Chiar înaintea pauzei, Wilfred a deschis scorul, după o pasă venită de la Saleh. Gorjenii au egalat rapid, în minutul 50, prin Andrei Istrate, jucător împrumutat de la FCSB, care a beneficiat de o pasă de la Geană. Nicula a readus Dăeștiul în avantaj în minutul 55, pentru ca în minutul 77, olandezul Fumuyala să stabilească scorul final, 3-1 pentru vâlceni.

Călin Cojocaru l-a testat pe finlandezul Jonas Sapienza

În acest joc, gorjenii l-au utilizat și pe Jonas Sapienza, un fundaș central finlandez de 24 de ani care în cariera sa a evoluat pentru Espoon PS, Grankulla IFK, FC Kiffen 08 (toate trei din Finlanda), Ytterhogdals IK (Suedia), SCS Ebersdorf (Germania) și AB Argir (Insulele Feroe). Pentru aceasta din urmă a jucat în 9 meciuri în 2022, iar din noiembrie 2022 este liber de contract.

Cojocaru l-a folosit în acest amical, dintre cei utilizați sâmbătă în meciul oficial cu CSM Slatina, doar pe Alex Băican.

Viitorul Dăești: Lungu – Nwabueze, Cr. Munteanu, Diaconescu, Prunaru – Rob. Grecu, Wilfred, L. Iordache, Garcia – Pahama, Saleh
Au mai jucat: Păușescu, Ct. Pîrvulescu, Ghiță, Popolan, Nicula, Cioinac, Fl. Pîrvu, Mih. Costea, Oct. Vasile, Fumuyala, Franck, Duțu
Antrenor: Cristian Munteanu

Viitorul Pandurii: Geantă – Dănescu (cpt.), R. Cojocaru, Jonas Sapienza, Rogac, Băican – Geană, P. Banu, Chelariu – Andr. Istrate, Rasoveanu.
Au mai jucat: Krupenschi – Al. Micle, Buțurcă, Vespe
Director tehnic: Călin Cojocaru

Cele două cluburi au stabilit să mai joace încă un amical, de această dată la Târgu Jiu, în data de 14 martie, de la ora 14:00.

Viitorul Pandurii joacă la FK Miercurea Ciuc în ultima etapă a sezonului regular

Viitorul Pandurii a început anul modest, cu o remiză la București, 0-0 cu Metaloglobus, și un eșec pe teren propriu, 0-1 cu CSM Slatina, astfel că nu a înscris niciun gol și, mai rău, se menține în partea a doua a clasamentului cu o rundă înainte de finalul sezonului regular și va evolua în play-out pentru menținerea în Liga 2.

În etapa a 19-a, trupa gorjeană va evolua în deplasare la FK Miercurea Ciuc (locul 10, 26 puncte), duminică, de la ora 13:00, formație pe care nu ar fi exclus să o întâlnească și în play-out.

Viitorul Pandurii are 22 de puncte după 18 meciuri și se află pe poziția a 13-a în Liga 2.

Viitorul Dăești începe anul cu două meciuri infernale în lupta pentru accederea în play-off

De partea cealaltă, Viitorul Dăești are parte de un debut de an dificil în Liga 3, în încercarea de a mai prinde măcar play-off-ul, după ce la începutul sezonului vorbea chiar de promovare.

Sâmbătă, 11 martie, de la ora 15:00, la Fedeleșoiu, joacă cu Cetatea Turnu Măgurele, clasata pe locul 4, ultimul calificabil în play-off, cu două puncte în plus, pe care trebuie să o învingă dacă speră să-i ia locul.

Ulterior le va mai întâlni pe Flacăra Horezu (locul 3), în deplasare, și pe Minerul Costeşti (locul 9), pe teren propriu.

Viitorul Dăești ocupă locul 5 în Seria a 6-a a Ligii 3, cu 25 de puncte acumulate în 15 etape.

Foto: Viitorul Dăești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-off-ului-si-play-out-ului-din-liga-2-se-stabileste-a-doua-zi-dupa-incheierea-sezonului-regular-cum-se-joaca-in-cele-doua-faze-care-determina-promovatele-si-retrogradatele-19262585

https://liga2.prosport.ro/seria-1/toate-meciurile-din-ultima-etapa-a-sezonului-regular-de-liga-2-au-loc-in-aceeasi-zi-la-aceeasi-ora-nicio-echipa-nu-este-sigura-de-pozitia-sa-finala-din-clasament-19262466

https://liga2.prosport.ro/seria-1/invinsa-la-limita-de-csm-slatina-viitorul-pandurii-ramane-fara-gol-marcat-dupa-primele-doua-etape-ale-anului-calin-cojocaru-putem-mult-mai-mult-dar-trebuie-sa-schimbam-viteza-19262254

Marius ANGHEL, Adrian MUJEA 08 Mar. 2023, 13:33 Liga 2
Pe aceeași temă