VIDEO | CSM Slatina a finalizat cantonamentul de la Cheile Grădiștei, iar antrenorul Dinu Todoran e mulțumit de cele întâmplate: ”Ne-am îndeplinit toate obiectivele. Sperăm să începem campionatul cât mai bine”

Andrei PASCU 27 Jan. 2021, 13:28 Liga 2
VIDEO | CSM Slatina a finalizat cantonamentul de la Cheile Grădiștei, iar antrenorul Dinu Todoran e mulțumit de cele întâmplate: ”Ne-am îndeplinit toate obiectivele. Sperăm să începem campionatul cât mai bine”

CSM Slatina a terminat, astăzi, 27 ianuarie, cantonamentul de la Cheile Grădiștei. Antrenorul Dinu Todoran a vorbit despre zilele petrecute în stagiul de pregătire centralizat, care s-a încheiat pentru olteni fără meci amical.

Singurul test care trebuia să aibă loc chiar în ziua plecării, cu Corona Brașov, a fost anulat din cauza condițiilor meteorologice neprielnice.

Dinu Todoran: ”Sperăm să începem campionatul cât mai bine” 

”Principalul” venit în locul lui Mihai Ianovschi să salveze CSM Slatina de la retrogradare a declarat că este mulțumit de cele întâmplate la Cheile Grădiștei, de modul în care echipa s-a pregătit. Mai mult, oltenii se întorc acasă fără jucători accidentați.

”Astăzi terminăm cantonamentul de la Cheile Grădiștei, un cantonament reușit din toate punctele de vedere. Am beneficiat de cele mai bune condiții de antrenament și refacere. Ce mă bucură cel mai mult este că n-avem jucători accidentați. Ne-am îndeplinit toate obiectivele, atât fizice cât și tehnice. Sperăm să începem campionatul cât mai bine.

Până atunci, mai avem trei săptămâni de pregătire cu meciuri amicale, împreună cu staff-ul suntem conectaţi sută la sută pentru pregătirea primei etape”, a precizat antrenorul echipei CSM Slatina, Dinu Todoran, pentru pagina de Facebook a clubului.

CSM Slatina va disputa primul amical pe 1 februarie cu ”FC U” Craiova  

Primul meci amical pentru CSM Slatina în această iarnă va avea loc împotriva liderului din Liga 2. Pe 1 februarie, de la ora 14.00, va evolua contra U Craiova 1948 SA, la Slatina. Apoi, va mai disputa și alte amicale până la reluarea campionatului Ligii 2.

Dinu Todoran a mai programat încă patru pe lângă cel cu ”FC U” Craiova, cu două echipe din Liga 2, Viitorul Pandurii și Pandurii Târgu Jiu, și două din Liga 3, Unirea Bascov și ACSO Filiași.

”Final de cantonament pentru jucătorii echipei noastre. Staff-ul tehnic revine din stagiul centralizat cu tot lotul valid. Pe 1 februarie, dăm startul meciurilor de pregătire, primul joc fiind programat în compania liderului Ligii a II-a, U. Craiova 1948. Meciul se va disputa la Slatina, de la ora 14.00”, mai transmite CSM Slatina.

 


Foto: CSM Slatina – Fotbal

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primul-amical-al-slatinei-din-aceasta-iarna-anulat-testul-cu-corona-brasov-a-picat-iar-oltenii-debuteaza-in-acest-an-abia-pe-1-februarie-cu-fc-u-craiova-19166572

https://liga2.prosport.ro/seria-1/90-de-straini-in-prima-parte-a-ligii-2-petrolul-a-utilizat-cei-mai-multi-doua-echipe-n-au-avut-niciunul-56-sunt-debutanti-29-au-marcat-19166324

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-blanaru-omul-de-gol-adus-la-mioveni-in-aceasta-iarna-are-incredere-in-calificarea-in-play-off-ul-ligii-2-atacantul-a-venit-cu-planuri-indraznete-daca-mergem-acolo-putem-vorbi-de-s-19166701

 

 

 

 

Andrei PASCU 27 Jan. 2021, 13:28 Liga 2
Pe aceeași temă