CSM Slatina a început cantonamentul din Bulgaria, de la Bansko, care este programat în perioada 6-17 iulie.
Oltenii au anunțat și seria meciurilor amicale din țara vecină României, iar unul va fi contra unei formații din Liga 2, Metalul Buzău, dar acest test era cunoscut de mai mult timp.
Pe lângă confruntarea cu adversara din campionat, CSM Slatina va mai întâlni două formații din Bulgaria, una din Kosovo și una din Albania.
Reamintind, CSM Slatina s-a reunit după jumătatea lunii iulie, la 18 iunie mai exact, în vederea abordării sezonului 2026-2027 de Liga 2. Prima ședință de pregătire a avut loc chiar în cadrul Complexului Sportiv ”1 Mai” – Slatina.
În primă fază, formația din Slatina a stabilit și primele meciuri amicale ale verii, două dintre ele având deja loc. CSM a întâlnit două nou-promovate din Liga 3 până acum, pe SCM Râmnicu Vâlcea (scor 1-1) și SC Popești Leordeni (scor 4-1).

Ajunsă de luni (6 iulie) în cantonamentul din Bulgaria, de la Bansko, CSM Slatina anunțat ordinea în care vor avea loc confruntările de verificare. Prima este programată pentru 8 iulie, contra formației Slavia Sofia (locul 11 în ediția trecută de primă ligă a Bulgariei), pentru ca la 11 iulie să dea piept cu Hebar Pazardzhik (locul 10 în sezonul 2025-2026 al ligii a doua din Bulgaria).
Apoi, vor urma și întâlnirile cu KF Dukagjini (14 iulie, locul 4 în sezonul trecut de primă ligă din Kosovo, calificată în Conference League), KF Teuta (16 iulie, locul 8 în liga secundă din Albania în ediția trecută) și Metalul Buzău (16 iulie).
O zi mai târziu, la 17 iulie, după ultimele două meciuri amicale din Bulgaria, CSM Slatina se va întoarce în România, după cum a transmis echipa din Olt pe pagina de Facebook.
În România va mai avea loc cel puțin o partidă de verificare, contra Stelei, la 25 iulie.

Foto: CSM Slatina