Vești bune la Timișoara! ASU Politehnica a scăpat, în sfârșit, de coronavirus și are toți jucătorii la antrenamente

Anda DELIU 13 Aug. 2020, 13:32 Liga 2
Vești bune la Timișoara! ASU Politehnica a scăpat, în sfârșit, de coronavirus și are toți jucătorii la antrenamente

ASU Politehnica poate răsufla ușurată. Niciunul dintre cei trei jucători confirmați pozitiv cu coronavirus nu mai are vreo problemă, conform retestării. Acum, echipa poate face, în sfârșit, antrenamente cu tot lotul.

Reamintim că cel mai afectat de coronavirus a fost Mario Contra. Raul Vidrăsan a avut și el simptome, iar Bogdan Vasile a fost asimptomatic.

”Veşti bune în urma retestărilor pentru depistarea noului coronavirus efectuate în prima zi a săptămânii de către jucătorii Mario Contra, Raul Vidrăsan şi Bogdan Vasile. Cei trei au primit acum rezultate negative. Prin urmare, atât ei, cât şi restul componenţilor Politehnicii care se aflau în autoizolare, consideraţi contacţi ai acestora, îşi pot relua începând de astăzi activitatea normală alături de ceilalţi colegi. Antrenamentele, precum şi jocurile de pregătire ale alb-violeţilor, se pot desfăşura cu participarea întregului lot”, transmite clubul timișorean.

Șapte persoane erau izolate

Reamintim că virusul la echipă a venit cel mai probabil de la goalkeeperul Mario Contra, care a avut mai multe cazuri în familie. Portarul a avut și febră. Raul Vidrăsan a stat cu colegul său și a avut și el simptome ușoare, fără febră. Deși niciunul nu mai avea miros, doar Contra nu a mers la antrenamente până s-au sistat. În aceste condiții, Bogdan Vasile a luat și el, probabil de la Vidrăsan, dar a fost asimptomatic.

Toți au pierdut antrenamente multe, iar din cauza că au avut contact cu ei, au trebuit să se autoizoleze și Călin Jurj, Alexandru Pop, Darius Andrei (jucător venit în probe) și secundul Antonio Foale.

”Am impresia că facem parte din legenda lui Sisif, adică în fiecare săptămână avem un bolonav pe care îl aruncăm pe un deal și iarăși se rotogolește bolovanul. Nu putem să lucrăm la parametri normali. Și legile din România sunt foarte ciudate sau se judecă diferit de către DSP-uri. Avem jucători care au stat de 21 de zile în izolare și ei sunt sănătoși. Unii au stat 14, alți 21, de mâine vor depăși chiar 21 de zile. Sperăm să nu îi prindă Crăciunul în izolare. Așteptăm să ne înmulțim la antrenament pentru că este dificil cu un număr așa mic de jucători. E un risc foarte mare de accidentări pe viitor. Sper să revină jucătorii. Cei care suntem din lumea fotbalului sau a sportului în general, fac un apel. Ar trebui să fim puțin mai relaxați, pentru că ni se impun niște măsuri drastice și nu ne facem munca așa cum trebuie. În alte locuri văd că e foarte simplu. Oamenii merg la fabrică. Am văzut că la ștrandul UMT sunt 2000 de persoane. În piață, lumea merge buluc, la barul din piață stau oamenii calăre. Iar noi, al fotbal, nu putem să ne antrenăm și stăm săptămâni întregi în izolare”, își spunea nemulțumirea antrenorul ASU Poli, Octavian Benga, ieri, după amicalul cu Progresul Ezeriș câștigat cu 3-0.

Sâmbătă, ASU Poli are amical cu CS Universitatea Alba Iulia, formația care va reprezenta județul Alba în primul tur al Cupei României faza națională. Rămâne de văzut dacă cei șase fotbaliști vor fi utilizați de Octavian Benga, deoarece reiau antrrenamentele abia de joi, cu două zile înainte de acest meci-test.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-politehnica-s-a-impus-si-in-al-doilea-amical-cu-progresul-ezeris-problemele-cu-izolarea-jucatorilor-continua-speram-sa-nu-ii-prinda-craciunul-19143958

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scrisoarea-deschisa-a-celor-de-la-asu-politehnica-in-vremuri-pandemice-clubul-timisorean-cere-sprijin-pentru-fotbal-de-la-frf-si-stat-si-sugereaza-scoaterea-obligativitatii-testelor-de-coronavirus-19143716

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-politehnica-face-un-apel-public-pentru-o-liga-2-cu-doua-serii-toata-lumea-a-spus-sa-iesim-noi-in-fata-primii-propunerea-timisorenilor-pentru-departajarea-geografica-19143618

Anda DELIU 13 Aug. 2020, 13:32 Liga 2
Pe aceeași temă