Jucătorii și antrenorii echipei UTA au vizionat împreună cele două meciuri de ieri, la finalul cărora puteau obține promovarea matematică în Liga 1. Sigur, însuși Laszlo Balint spunea că din punctul său de vedere nu sunt motive de sărbătoare după eșecul intern cu Rapidul, iar după victoriile celor de la Mioveni și Argeș nici măcar nu s-a mai pus problema de așa ceva.
Dimpotrivă, „roș-albii” trebuie să-și adune ultimele forțe pentru ultima rundă, când își joacă un întreg sezon. Arădenii nu au voie să piardă la Pitești ca să revină după 12 ani în primul eșalon, mai ales că s-au învățat deja minte să nu mai rămână la mâna altora. În speță a celor de la Petrolul, care, de altfel, au rămas fără obiectiv în deplasarea de la Mioveni, unde vor da peste o echipă gazdă supermotivată. În cazul în care ambele formații argeșene câștigă, UTA trebuie să se mulțumească cu a treia prezență din ultimii 5 ani de zile la barajul de promovare. Iar amintirile nu sunt deloc plăcute după eșecurile cu FC Voluntari și ACS Poli.
Dacă ne luăm după statistica acestui play-off, ce spune că nicio echipa gazdă nu a câștigat până acum niciun meci din 12 (!?), „Bătrâna Doamnă” are mari șanse să triumfe, dar și statistica există ca să fie la un moment dat demontate pe teren.
Cert este că UTA nu se va putea baza în Trivale pe doi dintre titularii săi cerți în play-off, Cristian Bustea și Romario Moise (foto principal), și cel puțin acesta din urmă e foarte greu de înlocuit de Balint. Pe lângă Damian Isac, ceilalți mijlocași centrali de meserie din lot sunt: Cristian Pușcaș, cu 30 de minute stagionale adunate în patru meciuri, Cătălin Vulturar (17 ani) și Dennis Hrezdac (în refacere după operația suferită la ligamente). În returul stagiunii trecute, nu puține au fost meciurile în care Cristian Melinte a jucat „închizător”, dar Laszlo Balint încă nu l-a folosit niciodată acolo. Mijlocași centrali ofensivi ar mai putea juca Miculescu și Jebari, însă niciunul dintre ei nu sunt căliți și pentru faza defensivă a jocului.
Așadar, o bătaie de cap în plus pentru antrenorul arădean, care pentru postul de fundaș dreapta lăsat descoperit de Bustea ar avea trei variante viabile: Tomozei, Ciucur sau Andrei Rus.
Delegația utistă s-a testat pentru coronavirus miercuri dimineață și, dacă totul este în regulă, se va pune pe drum vineri, după antrenamentul de dimineață.
La orele serii, arădenii vor ajunge la hotelul „Yaki” din Pitești, iar a doua zi vor folosi baza de antrenament a adversarilor lor de duminică, așa cum au făcut-o și înainte de disputa de la Mioveni.
Campionii FC Argeș – UTA se joacă cu promovarea pe masă duminică, de la ora 18:30, concomintent cu Rapid – Turris Oltul și CS Mioveni – Petrolul.
Sursa: Sport Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calcule-toate-variantele-de-rezultate-care-decid-echipele-promovare-in-liga-1-sau-prezenta-la-baraj-uta-cs-mioveni-campionii-fc-arges-turris-oltul-turnu-magurele-si-rapid-sunt-in-lupta-directa-s-19141428