6 iulie 2019, o zi toridă de vară. Sezonul fotbalistic reîncepe anul acesta într-un oraș cu mare foame de fotbal de prim nivel. Supercupa României este evenimentul cu care se inaugurează noul stadion din Arad, refăcut într-o ”formulă” cu două tribune și două peluze, în locul vechii ”potcoave” replica celebrului Highbury a lui Arsenal, echipa iubită de baronul Neumann. Organizarea din vest s-a dovedit a fi impecabilă, promovare, asemenea, iar arădenii au umplut buluc arena, în așteptarea întâlnirii dintre CFR Cluj și Viitorul.
După cinci ani, cu greu și punând la încercare răbdarea microbiștilor arădeni, noul stadion a fost în sfârșit construit și recepționat. Iar arena are parte de o inaugurare cu mare fast, chiar la Supercupă, meciul ce deschide noul sezon, unul în care toată suflarea alb-roșie vrea să o vadă pe UTA promovată în Liga 1. Din 2008, Aradul nu a mai trăit acasă un meci de primă ligă și era firesc ca tribunele să fie arhipline. Înainte de meci, microbiștii vin tacticos să își ocupe locurile. Soarele apune frumos în Calea Aurel Vlaicu și seara se anunță una de neuitat.
Iar dacă pentru arădeni, Supercupa e o sărbătoare la care vin liniștiți, de acasă sau de la muncă, pentru Adrian Lucaci, toată ziua de 6 iulie a fost una cu mare agitație. Președintele AJF-ul arădean a avut multă treabă toată ziua, cu detaliile organizării meciului. Supercupa o organizează FRF, dar era culmea ca tocmai omul care a militat atât de mult pentru aducerea meciului de start de sezon la Arad să nu se implice. De altfel, Adrian Lucaci nu știe să nu se implice, e contrar firii lui! Toată ziua a fost ocupat să-i primească pe cei veniți de la FRF, în frunte cu Răzvan Burleanu, dar și echipele și alți oficiali.
Înainte de apusul soarelui, la ora 20, cele două formații intră pe teren. Arădenii parcă țin mai mult cu CFR Cluj, din motive ușor de ghicit. Pe bancă e delegat Cristian Panin, ca să nu mai vorbim de Bogdan Mara. Totuși, Viitorul a reușit să se impună. În minutul 86, Andrei Artean a marcat un gol în forță, cu un șut de la distanță. Hunedoreanul crescut în curtea lui Poli Timișoara a avut parte de un grup de susținători veniți din județele vecine, și mare le-a mai fost bucuria pentru victoria obținută pe final de joc, parcă și mai dulce în aceste condiții.
Bineînțeles, totul s-a încheiat cu un foc de artificii. Toată lumea invitată din FRF a plecat de la eveniment cu gândul că de mult nu au mai văzut o organizare atât de impecabilă la un meci și știau că totul i se datorează în mare proporție lui Adrian Lucaci. Cât despre arădenii din public, chiar dacă nu a câștigat CFR, au plecat acasă bucuroși, după o seară în care, cumva, le-a fost redat fotbalul.
Supercupa la Arad, un vis neîmplinit al lui Adrian Lucaci
Din păcate, meciul descris mai sus nu este decât un frumos și trist exercițiu de imaginație. Supercupa din 2019 s-a jucat la Ploiești, pe ”Ilie Oană”, în scenariul din teren descris mai sus. De luni bune, Adrian Lucaci era mâhnit că nu s-a putut termina stadionul tocmai în 2019, an în care Aradul a celebrat, tot datorită lui, cei 120 de ani de la primul meci de fotbal jucat pe teritoriul actual al României. Între timp, în 12 aprilie 2020, la Terapia Intensivă a Spitalului Județean Arad, Adrian Lucaci a decedat, după șapte ani de luptă cu cancerul. În seara duminicii de Florii.
Tot între timp, la stadionul ”Francisc von Neuman” se lucrează. Gazonul nu e recepționat de luni de zile și riscă să-și piardă garanția. La arenă, nu s-a lucrat multă vreme din cauza blocajelor cu o firmă despre care arădenii spun că are legătură cu fostul primar Gheorghe Falcă. Acum, în timp ce primarul interimar se șicanează cu candidatul desemnat la primăria Aradului de partidul la putere, la stadion se muncește. Cât va mai dura până iar vor fi circuri cu facturi neachitate din nou, nu se știe. Teoretic, lucrarea va fi gata în toamnă. Între timp, fotbalul e suspendat din cauza unui coronavirus, și nimeni nu știe când se va termina actualul sezon și va începe viitorul. Așa cum nimeni nu știe când va fi gata noul stadion al Aradului.
Au trecut șase ani. Au murit inclusiv fani înfocați ai echipei, de moartă bună sau în tragicul accident al celor doi Bogdani, Moisi și Mihoc. Toți, fără să apuce să o mai vadă pe UTA jucând acasă, la fel ca Adrian Lucaci. Autoritățile însă au timp. Cum au timp și să posteze acum fotografii cu ei înșiși, alături de Adrian Lucaci.
Un om nu foarte cunoscut la nivel național, nu un fotbalist superstar la vremea sa, dar un om foarte apreciat în Arad. Fotografii cu ei, Lucaci și, pentru succes electoral maxim, și Răzvan Burleanu.
În seara zilei în care Adrian Lucaci a lăsat fotbalul mic din Arad orfan, soarele a apus, la fel de frumos, pe Calea Aurel Vlaicu. Cum o va face și în ziua în care, Supercupa României va ajunge, în sfârșit la Arad. Exact ca în visele președintelui AJF.