În dosarul de licențiere pentru Liga 1, clubul UTA nu a fost nevoit, deocamdată, să completeze numele stadionului pe care va juca din vară. Toată documentația a fost făcută în jurul arenei „Motorul”, dar e clar că aceasta nu va fi omologată pentru primul eșalon în cazul în care „roș-albii” vor promova. Pe teren sau la „masa verde”, acest al doilea scenariu fiind și el posibil dacă pandemia de coronavirus „îngheață” alte două-trei luni inclusiv activitățile sportive.
Așadar, e foarte important ceea ce se va petrece în această primăvară la arena „Francisc Neuman”, care a încăput pe mâna unui nou constructor de la începutul acestei luni. Firma „Drast Company” a „atacat” încă din start șantierul de la stadion cu zeci de angajați direcți sau de la partenerii subcontractați, iar rezultatele muncii lor se văd de la o zi la alta. S-a lucrat la parter, la ambele etaje ale tribunei I, dar și la casa de bilete. Unele încăperi, gen toalete sunt aproape finisate, în așa fel încât instalatorii și electricienii să-și poată face și ei treaba. De altfel, am aflat că în a doua parte a lunii aprilie, cel târziu după Paști, se va trece la finisaje peste tot, la montat de gresie, faianță și alte amenajări interioare. Totodată, la peluza dinspre ARED-uri au fost închise primele încăperi cu uși și geamuri de termopan, anunță Sport Arad.
Au apărut și primele garduri de protecție la cele două peluze și tribuna II, care au creat deja discuții printre suporteri despre calitatea lor îndoielnică și mai ales datorită faptului că nu îi protejează pe suporteri de vânt și ploi. Dar, peste aceste garduri vor apărea niște „meșe” de plastic rezistente la căldură și foc, cu care se vor închide – practic – stadionul.
În fine, să mai spunem că „Drast Company” a comandat deja lifturile interioare, turnicheții și cele două tabele electronice. Pentru firma luminoasă încă nu a primit răspuns de la Primărie, care a inițiat un concurs de proiecte înainte de debutul epidemiei de coronavirus la Arad. Și tot în atribuțiile instituției de la kilometrul zero intră amenajarea parcării sau racordarea arenei la sistemul de gaz și iluminat.
Cert este că firma constructoare a dat spre plată primele facturi către serviciul de contabilitate a Primăriei Arad și, bineînțeles, așteaptă să intre primii bani în cont. Alții decât avansul de 15 la sută luat, conform legii, din totalul sumei pentru primul lot de lucrări (6.878.608,75 lei fără TVA), din care – de altfel – a plătit comenzile lifturilor, turnicheților și tabelelor electronice. Iar de achitarea la timp a facturilor depinde și ritmul de lucru al muncitorilor de la „Drast Company” și de la cele 17 firme subcontractate care muncesc în Calea Aurel Vlaicu de la începutul acestei luni.
Important mai este că, până una alta, niciun muncitor nu se confruntă cu probleme de sănătate și nicio firmă nu și-a manifestat dorința de a face un pas în spate ca urmare a epidemiei de coronavirus.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel MUSCĂ