Sumă fabuloasă pariată în ultimele două luni de jucătorul Buzăului dat de gol de iubita înșelată: ”O să fii cea mai fericită că nu mai joc fotbal?” | EXCLUSIV

Alin GRIGORE 03 Jan. 2021, 14:23 Liga 2
Sumă fabuloasă pariată în ultimele două luni de jucătorul Buzăului dat de gol de iubita înșelată: ”O să fii cea mai fericită că nu mai joc fotbal?” | EXCLUSIV

ProSport a prezentat sâmbătă cazul jucătorului Marius Ioniță (29 de ani) de la SCM Gloria Buzău, care a pariat de mai multe ori pe meciurile propriei echipe. Mai mult, acesta a mizat sute de lei contra propriei formații.

Toate informațiile au fost dezvăluite de fosta lui iubită, care a decis să se răzbune în acest fel după ce l-a prins pe Marius Ioniță cu o altă femeie în pat.

ProSport vă prezintă astăzi suma mizată de Marius Ioniță în ultimele două luni de pe un singur cont de pariuri. Conform fostei sale iubite, fotbalistul avea mai multe conturi la casele de pariuri online, însă erau pe numele ei.

Aproape 10.000 de euro mizați în ultimele două luni

Mai mult, conform informațiilor ProSport, Marius Ioniță ar fi depus de pe cardul personal (pe care își primea salariul) mai mulți bani în conturile de pariuri pe care le avea cu fosta iubită.

„Nu știu dacă a depus bani de pe cardul personal în decembrie, dar în luna noiembrie 100 la sută a făcut-o. Clubul sau Comisia de Integritate a FRF pot cere extrasul de cont al lui Marius și vor vedea că din contul său au intrat bani pe conturile de pariuri”, susține un apropiat al jucătorului.

Conform istoricului de pariere de pe unul dintre conturile online al unei case de pariuri, în perioada 1.10.2020 – 18.12.2020, Marius Ioniță ar fi mizat 44.620,37 lei (9.200 de euro) și ar fi câștigat 35.230,01 lei (7.200 de euro).

Marius Ioniță: „O să fii cea mai fericită că nu mai joc eu fotbal?”

Fosta iubită a jucătorului de la SCM Gloria Buzău a oferit jurnaliștilor ProSport o discuție incredibilă în care Marius Ioniță pare să-și recunoască greșeala, după ce fosta iubită l-a amenințat că se va răzbuna pe el dezvăluind presei că acesta pariază des, deși regulamentul FRF îi interzice acest lucru.

„Suport, frate, în p*** mea, suport că nu am de ales. O să văd ce o să fac. Îți doreai din suflet cred să fie ceva de genul ăsta la felul cum vorbești. Asta e de fapt gândirea ta și felul cum ești, nu cum te arătai ca să cred eu că faci și dregi. O să fii cea mai fericită că nu mai joc eu fotbal să înțeleg, dacă e să fie așa? Asta e, văd ce va fi. Acționează cum spui.

Ți-am spus cu frumosul la mulți ani, dacă nu răspuneam eram fraier și dacă am răspuns te-am luat la mișto. Fă ce crezi și cum dorești, ți-am tot spus asta și vedem ce va fi. Felul cum îmi vorbești acum îmi demonstrează cât am putut fi de fraier să am încredere în cineva cu care consideram că pot să vorbesc orice oricând la orice oră, care acum mă așteaptă la colț să arate de fapt cum a gândit mereu. Nu are rost să continui să îți spun chestii de genul, că nu sunt așa!”, a fost mesajul lui Marius Ioniță pentru fosta iubită în momentul în care aceasta l-a amenințat că va dezvălui presei că el pariază.

În cele din urmă, clubul SCM Gloria Buzău a anunțat printr-un comunicat de presă că îl suspendă pe Marius Ioniță până la finalizarea anchetei!

Marius Ioniță (29 de ani) este originar din Buzău, iar înainte de a ajunge în iunie 2019 la Gloria a evoluat pentru Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), atât în Liga 3, cât și în Liga 2. În cariera sa a mai trecut pe la Dinamo, Dinamo II, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna, Olimpia Satu Mare, ACS Berceni, SC Oțelul și AFC Hărman.

Marius Ioniță, în tricoul lui Dinamo

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cutremur-in-fotbalul-romanesc-dovezi-bomba-despre-cum-pariaza-un-jucator-pe-meciurile-echipei-sale-credea-ca-unele-sunt-blaturi-si-e-dat-de-gol-de-iubita-inselata-pariurile-erau-un-drog-19163409

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-ilie-stan-dupa-ce-a-aflat-ca-marius-ionita-paria-pe-meciurile-propriei-echipe-voi-cere-sa-fie-exclus-din-lot-exclusiv-19163427

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scm-gloria-buzau-a-suspendat-provizoriu-contractul-cu-marius-ionita-dupa-ce-au-aparut-informatii-ca-ar-fi-jucat-la-pariuri-chiar-si-pe-propria-echipa-clubul-a-demarat-o-ancheta-interna-ne-19163438

Alin GRIGORE 03 Jan. 2021, 14:23 Liga 2
Pe aceeași temă