Cutremur în fotbalul românesc: dovezi bombă despre cum pariază un jucător pe meciurile echipei sale! Credea că unele sunt blaturi și e dat de gol de iubita înșelată: ”Pariurile erau un drog” | EXCLUSIV

Autor: Alin GRIGORE Publicat: 02 Jan. 2021, 13:14 Actualizat: 02 Jan. 2021, 13:42 Liga 2
Cutremur în fotbalul românesc: dovezi bombă despre cum pariază un jucător pe meciurile echipei sale! Credea că unele sunt blaturi și e dat de gol de iubita înșelată: ”Pariurile erau un drog” | EXCLUSIV

Abia a început anul 2021, însă avem primul scandal uriaș legat de pariuri în fotbalul românesc! Este vorba despre fundașul echipei SCM Gloria Buzău, Marius Ioniță (29 de ani), care e acuzat de fosta iubită că a jucat la pariuri mai multe meciuri ale propriului club.

La rugămintea ei, fosta iubită a lui Marius Ioniță a cerut să nu-i fie făcut public numele, însă și-a dat acordul să-i putem folosi inițiala numelui. Astfel, I. va fi inițiala celei care vine cu dovezi care-l incriminează pe Ioniță că a jucat la pariuri împotriva propriei echipei.

Mai multe pariuri împotriva propriei echipe

Marius Ioniță a ajuns la SCM Gloria Buzău în iunie 2019, însă pe finalul anului care abia s-a încheiat ar fi mizat mai multe sute de lei împotriva propriei echipe. Concret, I. ne-a prezentat mai multe bilete pe care era scris numele Gloriei Buzău în trei meciuri diferite.

Marius Ioniță (foto, primul din dreapta) se bucură alături de coechipierii săi. Foto: Adi Berger / Sport Pictures

21-10-2020, Cupa României, turul IV

Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău 1-2
Miza: 100 lei pe egal – cotă 1.70 (plus alte meciuri) – pariu pierdut
Marius Ioniță nu a fost în lot, deoarece era contact al unui infectat cu COVID-19.

31-10-2020, Liga 2, etapa 10

CSM Slatina – SCM Gloria Buzău 0-2
Miza: 100 lei pe scor corect 2-1 (cotă 19.00) – pariu pierdut
Miza: 200 lei pe egal (cotă 3.85) – pariu pierdut
Miza: 100 lei pe egal la pauză și victorie Slatina la final (cotă 6.15) – pariu pierdut
Miza: 500 lei Slatina câștigă meciul (cotă 2.75) – pariu pierdut
Marius Ioniță a fost integralist în acest meci.

15-11-2020, Liga 2, etapa 12

FC U Craiova – SCM Gloria Buzău 1-1
Pariul: prima repriză egal plus alte meciuri. La pauză scorul a fost 0-0 – pariu câștigat.
Marius Ioniță a fost integralist în acest meci.

Discuție incredibilă între Marius Ioniță și I. înaintea meciului cu CSM Slatina

I. susține că au fost create mai multe conturi la diverse case de pariuri online pe numele ei. Conform spuselor lui I., cei doi iubiți vorbeau înaintea meciurilor despre ce să parieze și despre cum arată echipa de start a buzoienilor.

Mai mult, într-o discuție între Marius Ioniță și I., fotbalistul îi transmite iubitei din acel moment că antrenorul va folosi cinci jucători noi față de echipa standard în meciul cu Slatina. Deși principal era Ilie Stan, acesta n-a fost pe bancă la acel joc din cauza faptului că a fost depistat pozitiv cu COVID.

Redăm mai jos discuția de pe WhatsApp dintre cei doi:

Marius Ioniță: Neața! Am avut ședința și totul este ciudat. Știi la ce mă refer. Nu prea înțeleg nimic. Nu a zis primul 11, dar cică sunt multe schimbări, intră mulți noi.
I.: Nu te mai gândi, fă-ți jocul.
Marius Ioniță: A vorbit de apărare și nici nu mi-a pronunțat numele.
I.: Nu te agita.
Marius Ioniță: Nu mă agit.
I.: Calm.
Marius Ioniță: Doar că gen mergem la tăiere. La asta mă refer.
I.: Ăia probabil sunt alte interese.
Marius Ioniță: Aștept să aflu primul 11 când ajung. Să văd de ce e situația asta.
I.: Ceva la mijloc.
Marius Ioniță: Te anunț.
I.: Da. Dacă simți ceva, zi-mi!
Marius Ioniță: Înțelegi! Ciudat tare. 5 noi.

În acest meci, Marius Ioniță a fost integralist în centrul apărării.

I. s-a răzbunat din dragoste pe Marius Ioniță, după ce l-a prins cu o altă fată în pat!

În urmă cu câteva zile, I. susține că l-a surprins în pat pe Marius Ioniță cu o altă fată, deși cei doi încă se aflau într-o relație. Acela a fost momentul în care i-a trecut prin cap să se răzbune pe jucător, considerându-se trădată. I-ar fi transmis și lui că se va răzbuna, iar acesta i-a răspuns printr-un mesaj pe WhatsApp.

„Eu am considerat mereu când am discutat cu tine și ne spuneam fel de fel de chestii că e ceva normal și nu că la un moment dat o să îmi întorci tot, să îmi arăți tu mie… Am spus că îmi pare rău, chiar dacă nu te ajută cu nimic. Nu mi-am imaginat în viața mea că te poți gândi la asemenea chestii și să mă limitez la anumite vorbe. Să fii fericită în ce faci și unde umbli. Nu o să îți port pică niciodată, sincer. Mi-a părut rău și ți-am spus asta. Ai grijă și vedem ce va fi. Accept și suport ce urmează”, i-a scris Marius Ioniță lui I. după ce aceștia s-au certat.

I.: „Pariurile erau un drog pentru Marius Ioniță”

I. continuă cu dezvăluirile și susține că nu era zi în care Marius Ioniță să nu parieze, deși regulamentul îi interzice acest lucru.

Nu mi-aș fi imaginat în viața mea că fix bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult, l-am ajutat cât și cum am putut eu și cel mai mult l-am susținut în viciului lui. Probabil nu este foarte demn pentru o femeie, dar ajunsesem să îi fac jocurile, să pariem în tandem, să ne sfătuim, să stau să aștept informații sau sfaturi. Eram conștientă că nu se va ajunge nicăieri cu pariurile, dar îl iubeam și simțeam că asta aducea liniște raportului nostru și îl vedeam fericit în momentele acelea.

La el deja e drog, nu poate să treacă o zi fără să pună măcar un bilet. Din acest motiv am ajuns să îl împrumut cu o sumă destul de mare pe care nu am mai recuperat-o. Problema mare nu era că juca, ci că paria pe meciurile propriei echipe sau îmi furniza informații în funcție de lot sau discuțiile de la ședința tehnică să pot juca online. Uneori primeam mesaje și la pauza dintre reprize. Acum e tardiv să mai spunem sau facem ceva. Îmi pare rău că nu a avut măcar respect să termine cu mine înainte să meargă la ea. îți găsești bărbatul iubit în casă cu altă femeie e șocul vieții, mai ales când nu te aștepți la asta, a declarat I. pentru ProSport.

Marius Ioniță a greșit decisiv la golul din meciul cu Craiova!

Marius Ioniță, fundașul central al SCM Gloria Buzău, a jucat tot meciul cu ”FC U” Craiova, însă în minutul 72 a comis-o decisiv. În urma unei lovituri libere de pe partea stângă, Diallo a marcat cu capul din 6 metri, fiind omul pe care Ioniță trebuia să-l marcheze. Marcajul fotbalistului de la Buzău a fost extrem de larg, la doi metri de adversar, iar Diallo a înscris cu capul fără prea mari probleme.

Și antrenorul Ilie Stan a recunoscut pentru ProSport că fundașul său a greșit: Cu Craiova a greșit la gol, a făcut marcaj larg”.

Faza golului marcat de Diallo în urma unui marcaj foarte larg făcut de Marius Ioniță

Marius Ioniță (29 de ani) este originar din Buzău, iar înainte de a ajunge în iunie 2019 la Gloria a evoluat pentru Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), atât în Liga 3, cât și în Liga 2. În cariera sa a mai trecut pe la Dinamo, Dinamo II, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna, Olimpia Satu Mare, ACS Berceni, SC Oțelul și AFC Hărman.

  • În 11 din cele 14 meciuri desfășurate de SCM Gloria Buzău în acest sezon de Liga 2 a evoluat Marius Ioniță, în zece dintre ele fiind titular și integralist. În ediția trecută a avut 20 de apariții, în toate fiind integralist.

Marius Ioniță n-a vrut să comenteze situația!

Marius Ioniță n-a vrut să stea de vorbă cu reporterul ProSport în momentul în care i s-a solicitat un drept la replică.

Singura sa reacție a fost printr-un mesaj pe WhatsApp: „Conform Regulamentului de Ordine Interioară, comunicarea cu cei din media se va face doar prin intermediul ofițerului de presă”.

ProSport a încercat să ia legătura și cu ofițerul de presă, însă acesta n-a fost de găsit.

Ilie Stan, șocat de dovezile prezentate!

ProSport a reușit să vorbească cu antrenorul Ilie Stan, care s-a arătat surprins de dovezile prezentate:

„Fiecare jucător are stipulată clauză în contract că n-are voie să joace la pariuri. Dacă există dovezi, atunci I se va rezilia contractul. Nu cred, că-l cunosc foarte bine pe Marius. E un buzoian și un copil deosebit. De acest jucător n-aș putea să cred aceste lucruri, chiar n-am ce comenta. Este clar că atâta timp cât voi fi la Buzău cei care nu respectă contractul vor plăti. Sunt surprins de ce-mi spuneți. Nu pot comenta ceva ce nu e sigur. Eu îl știu că e un băiat deosebit și nu cred că ar fi făcut așa ceva.

La meciul cu Slatina n-am fost pe bancă. I-am spus celui care a pregătit echipa să facă ce prim 11 vrea, pentru că el a pregătit echipa în săptămâna aceea pentru că eu eram în carantină. Eu nefiind lângă echipă nu știam care e moralul jucătorilor. Am câștigat cu 2-0 acel meci. Cu Craiova a greșit la gol, a făcut marcaj larg.

A fost prins de iubită cu o altă fată? El era logodit. Aolo! Ea de disperare a apelat la presă… E o telenovelă”.

Mihai Voduț, caz similar!

Federația Română de Fotbal interzice orice formă de pariuri pentru fotbaliștii aflați în activitate.

În 2019, Mihai Voduț a fost dat de gol că pariază pe meciurile propriei echipe tot de fosta iubită. În acel moment jucătorul evolua pentru Viitorul, fiind ulterior dat afară.

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a decis ca jucătorul să fie suspendat doi ani și amendat cu 300.000 de lei.

Între timp a evoluat pentru Beitar Ierusalim și Chindia Târgoviște.

Ce scrie în regulamentul disciplinar FRF și ce riscă Marius Ioniță:

Articolul 60, alin. 5: „Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:

a) interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;

b) penalitate sportivă de 300.000 de lei”.

Buzăul are antecedente legate de pariuri!

În 2016, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a sancționat clubul Gloria Buzău cu amenzi totale de peste 200.000 de euro și suspendări de 174 de luni, după ce clubul a trucat peste 10 meciuri din Liga 2.

Marian Roșu, Antrenorii Romeo Bunică și Ion Viorel au primit cele mai drastice sancțiuni: suspendări de câte 2 ani și penalități de câte 200.000 de lei.

Gloria Buzău de atunci nu are nicio legătură cu actuala SCM Gloria Buzău. Acea echipă s-a desființat, în timp ce actuala a fost înființată în 2016.

Autor: Alin GRIGORE Publicat: 02 Jan. 2021, 13:14 Actualizat: 02 Jan. 2021, 13:42 Liga 2
Pe aceeași temă