Sucevenii, luați prin surprindere de intenția lui Dorin Goian de a demisiona. „Nu este ușor să fii președinte de club în România. Sper să se răzgândească”

Marius ANGHEL 10 Jan. 2017, 11:48 Liga 2
Sucevenii, luați prin surprindere de intenția lui Dorin Goian de a demisiona.**

Anunțul lui Dorin Goian că intenționează să demisioneze din funcția de președinte executiv al Forestei Suceava i-a luat prin surprindere pe Andrei Ciutac, președintele Consiliului de Administrație al clubului, cât și pe antrenorul Cristian Popovici.

Fostul internațional este nemulțumit că promisiunile primite atunci când a fost convins să se implice în vară la gruparea suceveană nu au fost onorate de aleșii locali. Consiliul Local nu a achitat ultima tranșă de bani promisă pe anul trecut, în valoare de 250.000 de lei, astfel că echipa din Liga 2 întâmpină probleme financiare și are planurile date peste cap. Foresta nu și-a putut achita toate dările la stat pe 2016, riscă să se aleagă cu contul blocat, jucătorii au restanțe pe luna decembrie, iar cantonamentul de iarnă este pus și el sub semnul întrebării. În 2016, primăria Suceava a promis un buget de 1.700.000 de lei pentru Foresta, însă în conturile clubului din Liga 2 au intrat doar 1.415.000.

Ciutac: „Fotbalul sucevean are nevoie mai mult ca niciodată de un om de talia lui Dorin Goian”

Andrei Ciutac speră însă ca Dorin Goian să se răzgândească și să nu demisioneze. „Este dezamăgit de situația creată și pare hotărât să renunțe. Noi sperăm să rămână, pentru că am plecat la un drum împreună, iar fotbalul sucevean are nevoie mai mult ca niciodată de un om de talia lui Dorin Goian”, a precizat, pentru Monitorul de Suceava, președintele Consiliului de Administrație al Forestei.

Ciutac admite că în aceste momente clubul bucovinean trece prin momente grele, însă transmite că nu se pune problema desființării în această iarnă. „Căutăm soluții ca să ne putem continua activitatea. Într-o primă fază, trebuie să găsim bani pentru plata salariilor jucătorilor pe luna decembrie și pentru stagiul de pregătire centralizată. Încă nu știm ce buget ni se va aloca din partea Consiliului Local pe anul în curs, însă prima tranșă din acei bani nu va veni mai repede de jumătatea lunii martie”, a mai spus conducătorul Forestei.

Popovici: „În jurul lui se pot construi o echipă și un club puternic, pe placul sucevenilor”

Și antrenorul Cristian Popovici i-a transmis lui Goian să se răzgândească. „Am discutat cu el pe această temă și i-am zis că ar fi bine să se răzgândească. Este un nume important din fotbalul românesc, o personalitate respectată pe plan local și cred că în jurul lui se pot construi o echipă și un club puternic, pe placul sucevenilor. Nu este ușor să fii președinte de club în România în aceste vremuri tulburi, dar Dorin este un băiat deștept și capabil, de aceea sunt sigur că ar putea să reușească până la urmă în această meserie. Așa cum am mai zis, sper să se răzgândească și să rămână alături de noi”, a spus și Popovici, potrivit Monitorul de Suceava.

Foresta Suceava cu Dorin Goian președinte executiv a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 la mijlocul clasamentului, pe locul 9, cu 26 de puncte, cu 13 mai puține față de UTA Bătrâna Doamnă, echipa aflată pe al doilea loc promovabil, dar și la 13 puncte de ultima formație care retrogradează, CS Balotești.

Marius ANGHEL 10 Jan. 2017, 11:48 Liga 2
Pe aceeași temă