Situația financiară de la FC Brașov l-a adus în situația de a părăsi echipa: ”Cum să semnez un nou contract în condițiile în care am atâtea luni restanțe?”

Adi MARICA 06 Jul. 2022, 10:52 Liga 2
Situația financiară de la FC Brașov l-a adus în situația de a părăsi echipa: ”Cum să semnez un nou contract în condițiile în care am atâtea luni restanțe?”

Neplătiți din luna februarie, jucătorii și angajații FC Brașov s-au săturat de promisiuni. Ultimul exemplu este cel al maseurului Claudiu Călin, care efectiv nu a mai suportat situația și nu s-a mai prezentat la antrenamente!

În condițiile financiare actuale de la FC Brașov, Călin nu vrea să mai continue la echipă.

”Am fost amăgiți de luni bune că se rezolvă, dar acum am ajuns la limita răbdării. Nu se mai poate continua așa! Am semnat și acele hârtii că ne vom lua banii în iunie, mai întâi pe 10, apoi că pe 20 și tot așa. Eu măcar am avut noroc că sunt de aici, altfel nu știu ce făceam. Cum să semnez un nou contract în condițiile în care am atâtea luni restanțe?”, a spus Călin.

Ieri, noul președinte Marin Mitran a avut o ședință la sediul clubului cu consilierul local Sebastian Bădulescu pe tema restanțelor financiare și se pare că situația este în curs de rezolvare.

Altfel, marți, jucătorii lui Dan Alexa au participat la vizita medicală (analizele medicale), iar miercuri și joi antrenorul a programat câte două antrenamente. Vineri, la Sibiu, de la ora 17:30, FC Brașov se va duela cu FC Hermanstadt în al doilea amical al verii. În primul, a pierdut cu 1-3 în fața prim-divizionarei Farul.

Milcho Angelov a terminat vacanța

La antrenamentele FC Brașov a apărut din această săptămână și atacantul bulgar Milcho Angelov, revenit ieri din vacanță, la două săptămâni distanță de la reunirea echipei.

Angelov a discutat cu antrenorul Dan Alexa înaintea ședinței de pregătire, după care a participat la antrenament.

  • Milcho Angelov a semnat cu FC Brașov la începutul acestui an și a fost utilizat în 11 meciuri, în toate ca titular, în opt dintre ele fiind înlocuit. A totalizat 871 de minute pe teren și a înscris 6 goluri.

La ședința de pregătire au fost și fundașul central Cristian Ștefan (21 de ani), care a jucat sezonul trecut la Academica Clinceni, și atacantul Cosmin Ivan. Ștefan și Ivan au jucat și în meciul școală de sâmbătă, iar Alexa a ținut să-i mai vadă la lucru și în această săptămână.

 

Adi MARICA 06 Jul. 2022, 10:52 Liga 2
Pe aceeași temă