Silviu Pană, nou acord după rezilierea cu Concordia Chiajna. A semnat cu echipa antrenată de Eugen Trică

Andrei PASCU 25 Sep. 2023, 14:45 Liga 2

Pe lângă campania stufoasă și spectaculoasă de achiziții, Concordia Chiajna mai și renunță la jucători. Unul dintre ei este Silviu Pană, mijlocaș în vârstă de 32 de ani, care a prins trei meciuri în această stagiune de Liga 2.

Pană a fost pe teren în chiar primele trei runde din noul sezon, după care nu a mai prins minut pentru formația lui Erik Lincar. Liga2.ro a anunțat de acum aproape două săptămâni plecarea lui Pană, iar mijlocașul și-a găsit și echipă ulterior.

Concordia Chiajna a renunțat la Silviu Pană, care a semnat cu Gloria Băneasa

În vârstă de 32 de ani, Silviu Pană a jucat în acest sezon de Liga 2 puțin pentru Concordia Chiajna, fiind ulterior pus pe liber. Are multă experiență la nivelul primei ligi, acolo unde a evoluat cu Concordia Chiajna, Viitorul Constanța, Săgeata Năvodari și Dunărea Călărași, totalizând 86 de meciuri și șase goluri.

În Liga 2, Pană a prins peste 150 de meciuri și a marcat peste 30 de goluri. Alte echipe pentru care a mai jucat, de-a lungul carierei, au fost ASU Poli Timișoara, Olimpia Satu Mare, FC Brașov, Dunărea Călărași, Petrolul sau Turris Oltul Turnu Măgurele.

Președintele echipei din Chiajna, Cristian Tănase, declara, după startul sezonului de Liga 2, că anumite veniri care au fost consemnate ulterior la echipa sa se vor sincroniza cu plecări. Aparent, Silviu Pană a fost printre jucătorii la care Erik Lincar a renunțat, dar și-a găsit altă echipă mijlocașul, semnând cu Gloria Băneasa (foto principal și articol).

Am semnat cu Romario Moise. Un jucător interesant, cu experiență, sperăm să ne ajutăm reciproc. L-am luat și pe Hlistei, ne-am înțeles! Și-au dorit să vină la noi, au venit, înseamnă că putem oferi condiții bune, dar nu neapărat din punct de vedere financiar. Ca respect față de ei, condiții de performanță.

Probabil Lincar va mai renunța la un jucător-doi, așa e normal, el e responsabil”, a spus Tănase în momentul venirii lui Romario Moise, la începutul lunii septembrie.

Silviu Pană, în Liga 3, la Gloria Băneasa

Însă, Silviu Pană nu a fost mult timp fără contract, el semnând deja cu un nou club, dar în Liga 3, în Seria 3, cu ultima clasată, Gloria Băneasa. Surprinzător sau nu unde a ajuns mijlocașul, dar cert este că a fost adus acolo, cu siguranță, de antrenorul pe care l-a avut anul trecut la Concordia Chiajna, Eugen Trică, ”principal” numit în funcție în urmă cu nu foarte mult timp la gruparea din divizia a treia, după cum a anunțat Liga2.ro.

Pană a fost responsabilizat cu banderola de căpitan de către Trică la Gloria Băneasa, în prima partidă a lor la clubul din Liga 3, cu FC Voluntari 2, pierdută cu 0-4. La Gloria Băneasa evoluează și alți doi mijlocași care au activat în trecut la Concordia Chiajna, Marius Cocîrlă (27 de ani) și Alexandru Dușmanu (22 de ani).

Gloria Băneasa, ultima în Seria 3 a Ligii 3

Gloria Băneasa este pe locul 10 în Seria 3 din Liga 3, cu 0 puncte, cu cinci goluri marcate și 15 primite, iar prima partidă cu Eugen Trică pe banca tehnică a avut loc acum două weekenduri, 16 septembrie, pe terenul formației FC Voluntari 2. A fost un eșec categoric, 0-4.

Partida din weekendul abia terminat a fost amânată și reprogramată pentru altă dată, pentru că echipa adversă, Progresul Fundulea, a semnalat nu mai puțin de 12 cazuri de toxiinfecție alimentară în rândul jucătorilor.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romario-moise-un-nou-gol-marcat-din-foarfeca-impotriva-resitei-19286106

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-reactie-dupa-ce-finantatorul-a-amenintat-ca-retrage-din-liga-2-19286104

https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-cordos-despre-memoriul-care-arde-la-chindia-19286095

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-succes-cu-31-in-partida-cu-progresul-spartac-19286093

https://liga2.prosport.ro/seria-1/bogdan-rusu-dupa-csm-alexandria-campionii-fc-arges-3-2-19286085

Andrei PASCU 25 Sep. 2023, 14:45 Liga 2
Pe aceeași temă