Semne rele pentru primăvară? Ripensia, învinsă într-un amical de o echipă din Liga 4 cu care Poli Timișoara s-a distrat

Anda DELIU 28 Jan. 2023, 17:47 Liga 2
Semne rele pentru primăvară? Ripensia, învinsă într-un amical de o echipă din Liga 4 cu care Poli Timișoara s-a distrat

Ripensia Timișoara a disputat sâmbătă, 28 ianuarie, primul său meci amical din acest an. Roș-galbenii au cedat cu scorul de 1-2 în fața celor de la CS Timișul Șag, echipă ce evoluează în Liga 4 Timiș și pe care Poli Timișoara a învins-o cu 4-0 în urmă cu o săptămână.

Iulian Muntean a testat patru jucători în acest meci.

Un fost polist a marcat pentru Ripensia

Partida s-a disputat la Șag, comuna din sudul orașului Timișoara, cu un stadion cochet, bine pus la punct. Vremea a fost mohorâtă, cu lapoviță, și rece.

Cele două formații au decis să joace trei reprize de câte 30 de minute, cu garnituri diferite la ripensiști, care fac acum și o selecție dintre tinerii pe care îi vor utiliza.

Gazdele au deschis scorul din minutul 12, când Bîrză a scăpat pe contraatac. Venit în probe, Demetris Cristodulo, tânăr reșițean ce a fost în trecut legitimat la Poli, a marcat golul egalizator în minutul 28. În a doua repriză de 30 de minute nu s-a înscris, iar în ultima, Pascu de la Șag a băgat mingea în poartă cu capul, în minutul 78.

Ripensia Timișoara R1: Toroc – Baeram, Țieranu, Candreanu, Lungu – Stoi, Morariu, Vlad Moraru – Stoica, Cristodulo, D. Ciurel
R 2: Brașoveanu – Zamfirescu, Butnărașu, Gladun, R. Ciurei – Stoi, Vl. Moraru, Ardeiu – Sofran, Zetu, Bobocea
R 3: Flonta – Bălace, Bain, Niță, Zaharia – Micșa, Cracea, Vidrăsan – Sofran, Agapie, Iosu

CS Timișul Șag: C.Toma – Periat, M. Toma, Pascu, Voloșciuc, Daminuță, Acheampong, Banu, Bîrză, Ungureanu, Drăghici
Au mai intrat: Siminiceanu, Ștefan, Rus, Podină, Bungău

Ripensia testează jucători și din alte zone

După ce s-a despărțit iarna aceasta de nouă fotbaliști, cei cu cele mai bune salarii, dar și evoluții în prima parte a sezonului, Ripensia pare că mai caută soluții din nou în alte zone ale țării.

Cu ocazia acestui meci au fost testați Vlad Moraru, mijlocaș central de 19 ani ce aparține de ”U” Cluj și care a evoluat ca împrumut la SCM Zalău, Octavian Cracea, mijlocaș central de 21 de ani ce aparține de Sporting Juniorul Vaslui, tocmai pus pe liber de Poli Iași după n-a jucat deloc în prima parte a sezonului, Demetris Cristodulo, atacant de 19 ani trecut pe la Poli Timișoara, Fortuna Becicherecu Mic, CSM Reșița, Voința Lupac și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, dar și Cristian Niță, fundaș central de 20 de ani de la Înainte Modelu.

”O să rămână probabil și săptămâna viitoare sub supraveghere și după aceea vom avea un verdict în privința lor. Mai așteptăm încă jucători, ne trebuie neapărat un atacant”, a declarat preparatorul sportiv Iulian Muntean.

Relațiile de joc au suferit

În urma schimbărilor din lot, evident, Ripensia a suferit la omogenitate.

”A fost un joc pe un teren greu, după o săptămână foarte grea, de încărcare. Am avut câte trei jucători în prima, a doua și a treia garnitură, restul au fost jucători de la U17 și U18. Pentru ei, poate efortul mare de săptămâna aceasta a fost un pic prea mult. Din păcate, pe diferite greșeli, fond de oboseală, cei de la Șag au dat golul, iar noi am patinat în gol, n-am avut claritate în fața porții, nu am reușit să înscriem, chiar dacă ne-am creat foarte multe ocazii. Era important să vedem fiecare jucător la ce nivel este. Trebuie să vedem copiii din academie, care se poate ridica la un anumit nivel, în așa fel încât să joace la Liga 2. Pentru că e clar că ne vom baza doar pe jucătorii care dau randament. E prima dată când jucătorii de la U17 joacă împreună cu cei de la U18. Pe unele compartimente, s-au văzut faze bune între jucători care au mai evoluat împreună”, a spus despre meci Iulian Muntean.

Șagul a pierdut cu Poli, dar a învins Ripensia

Săptămâna trecută, după doar un antrenament, CS Timișul Șag a cedat cu 0-4 cu Poli, dar acum lucrurile au stat altfel.

”A fost un meci bun, pe un teren foarte greu. Noi încercăm să creștem fizic, încet S-a văzut astăzi că am avut un pic de suflu față de meciul cu Poli și încet-încet o să ne regăsim și o să ducem Șagul unde își merită locul. Avem mulți jucători cu experiență și sunt bucuros că-i avem aici. Ripensia a avut un meci în care a rulat toți tinerii, sunt foarte mulți. Până la urmă, vor găsi formula potrivită și le doresc mult succes în continuare”, a declarat antrenorul Adrian Bungău.

Ripensia va juca săptămâna viitoare cu altă echipe de Liga 4, echipa Universității de Vest.

Foto: Ripensia Timișoara

Anda DELIU 28 Jan. 2023, 17:47 Liga 2
Pe aceeași temă