Poli Iași îngroașă lista jucătorilor de care se desparte. Leo Grozavu mai așteaptă un portar, un mijlocaș și un atacant

Narcis POHOAȚĂ 18 Jan. 2023, 20:42 Liga 2
Poli Iași îngroașă lista jucătorilor de care se desparte. Leo Grozavu mai așteaptă un portar, un mijlocaș și un atacant

Antrenorul Leo Grozavu a declarat în repetate rânduri că vrea să atace partea a doua a campionatului cu un lot de 25-26 de jucători și nu se abate ideii sale.

Dacă în primele zile de la reunire la antrenamentele din Copou au fost 35 de jucători, ulterior sita a început să cearnă. Rând pe rând, s-a renunțat atât la tinerii veniți în probe care nu l-au mulțumit pe antrenor, cât și la o serie de jucători din ”vechea gardă”.

Și lista plecărilor rămâne deschisă.

Octavian Cracea, cale întoarsă la Sporting Juniorul Vaslui

Ultimul jucător de care Poli Iași s-a despărțit este Octavian Cracea. Împrumutat în vară pentru un sezon, de la Sporting Juniorul Vaslui, echipă retrasă din Liga 3, mijlocașul care va împlini 22 de ani în luna martie a făcut cale întoarsă la echipa vasluiană. C

Cracea a jucat sporadic anul trecut pentru Poli, în niciun meci în campionat, și nu l-a convins pe Leo Grozavu nici în perioada de pregătire că poate fi o soluție în lupta pentru promovare. Dacă inițial s-a vehiculat varianta unui împrumut la o altă formație, în cele din urmă Iașiul s-a despărțit definitiv de Cracea, care s-a întors acasă.

Knoflach va avea contractul reziliat, Fosu-Mensah refuză oferta de despărțire

Cracea este al doilea jucător de care Poli s-a despărțit în ultimele zile, după austriacul Tobias Knoflach. Portarul de 29 de ani nu s-a mai prezentat la echipă în acest an, invocând probleme personale, iar clubul a decis să-i rezilieze contractul scandent la finalul sezonului.

Un alt jucător de care Poli încearcă să scape este olandezul Paul Fosu-Mensah. Fundașul batav a refuzat până acum să-și rezilieze contractul, însă moldovenii sunt încrezători că vor ajunge la un acord cu jucătorul privind o despărțire amiabilă.

Pe lângă cei amintiți mai sus, în câteva zile vor părăsi Copoul și jucătorii împrumutați la alte formații din Liga a 3-a: Azoiței la Brodoc, Ungurenașu și Deac la Miroslava.

Ieșenii mai așteaptă un portar, un mijlocaș și un atacant

Până la începutul săptămânii viitoare, oficialii ieșeni speră să închidă și campania de achiziții.

Până acum, Poli i-a adus pe mijlocașii Alexandru Musi și Robert Ion și pe fundașul croat Matija Katanec, iar antrenorul Leo Grozavu speră să mai primească în următoarele zile încă trei întăriri.

Ieșenii mai vor un mijlocaș și un atacant, dar și un portar, pentru a acoperi locul lăsat de Knoflach.

În funcție de jucătorii care vor veni, moldovenii vor decide și situația lui Tomczyk, Gău și Istrătie. La primul probabil se va renunța, dacă va veni un atacant important, iar cei doi jucători tineri ar putea fi împrumutați.

Foto: Politehnica Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/croatul-matija-katanec-a-semnat-cu-poli-iasi-este-a-treia-achizitie-a-iernii-pentru-moldoveni-care-s-au-decis-in-privinta-portarului-knoflach-19258071

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-chinul-in-copou-saptamana-spartana-pentru-jucatorii-lui-leo-grozavu-poli-iasi-si-a-perfectat-inca-un-amical-19257983

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-miscari-de-trupe-la-poli-iasi-inca-doua-plecari-de-la-echipa-si-tinerii-care-l-au-impresionat-pe-leo-grozavu-19257949

Narcis POHOAȚĂ 18 Jan. 2023, 20:42 Liga 2
Pe aceeași temă