Voința Mașloc e reprezentanta Timișului în Cupa României. A învins echipa antrenată de Srgian Luchin

Anda DELIU 19 Jun. 2023, 11:22 Cupa României

Voința Mașloc a câștigat, duminică seara, finala fazei județene Timiș a Cupei României, cu scorul de 2-1 contra celor de la CS Timișul Șag. S-a impus echipa mai experimentată în ceea ce privește banca, fiindcă formația care a triumfat e pregătită de Remus Steop, în timp ce învinșii au un principal mult mai tânăr, pe Srgian Luchin.

Șagul a condus la pauză în finala Cupei

Partida s-a disputat în satul Carani, situat la nord de Timișoara, unde a jucat meciurile de acasă din sezonul recent încheiat și Phoenix Buziaș, în Liga 3.

S-au întâlnit echipele de pe locurile 5 și 6 în campionatul Ligii a 4-a. Șagul, care a terminat cu un loc mai sus în ierarhia acestui sezon, a deschis scorul în minutul 30, din penalty. Balint l-a faultat în careu pe Periat, iar experimentatul atacant Octavian Drăghici a transformat de la punctul cu var, spre bucuria juniorilor de la Șag, care făceau galeria din tribuna devenită neîncăpătoare.

Portarul Voinței Mașloc a transformat o lovitură de pedeapsă

În repriza a doua, a fost lovitură de pedeapsă și la poarta cealalată. De data aceasta, Periat l-a faultat pe Rus, iar portarul Cosmin Amarinei a venit că transforme și a egalat la scorul de 1-1.

Cu finala relansată, Mașlocul, echipa dintr-o comună tot din zona de nord a Timișului, a simțiti că se poate. În minutul 64, Cosmin Saizu a tras din partea stângă, la o fază la care Cristian Toma era ieșit, și a transformat. Șagul nu a reușit să mai revină, iar, la final, jucătorii au fost certați în vestiar de primarul comunei, Flavius Roșu, fost arbitru de Liga 2, care le-a transmis că să le fie rușine.

CS Timișul Șag: C. Toma – Periat, David, M. Toma, Pascu, Podină, Briciu, Banu, Drăghici, Bîrză, Costescu
Au mai intrat: Siminiceanu, Palade
CSC Voința Mașloc: Amarinei – Grunță, Gabără, Epure, Șerban, Balint, Băban, Niță, Saizu, Trandu, Barburescu
Au mai intrat: Rus, Antim

Srgian Luchin vede tot răul spre bine

Srgian Luchin face acum cursurile pentru Licența C de antrenor și spune că înfrângerea din finala Cupei județene l-a făcut să vadă mai clar ce trebuie să schimbe, pentru a ataca promovare în Liga 3 sezonul viitor.

”Am avut o primă repriză foarte bună, consistentă a noastră. Am făcut un joc foarte bun, atât defensiv, cât și ofensiv, am controlat jocul, am avut ocaziile noastre. Puteam să intrăm cu un avantaj mai mare la pauză. I-am avertizat pe jucători că suntem la jumătatea drumului, mai aveam o repriză de jucat, Dar, din păcate, am intrat oarecum pe vârfuri, am făcut greșeli de transmisie a mingii și ca poziționare defensivă și asta ne-a costat. După primul gol am picat un pic. A venit la scurt timp și al doilea, și acolo am practicat un joc la întâmplare, nu ceea ce am pregătit noi înainte de meci. Dar aceasta este fotbalul. Mergem mai departe. Pentru mine, poate e un rezultat care a venit într-un moment potrivit. Știam lotul pe care îl am, dar încă o dată mi-a arătat că avem nevoie de întăriri pentru ceea ce vrem din sezonul viitor. Obiectivul e promovarea. Așa mi s-a transmis. Clar, trebuie să ne întărim și să facem pași mici și corecți”, a declarat Luchin.

La Mașloc se așteaptă o echipă de prima ligă

Cosmin Amarinei a primit titlul de cel mai bun portar, iar Cosmin Saizu pe cel de jucătorul finalei.

Antrenorul Remus Steop ar dori să ajungă cât mai sus echipa în fazele ulterioare ale Cupei României, faza națională.

”A fost un meci frumos, am văzut o sărbătoare. Mă bucur pentru cei de la echipa pe care o conduc. Mă bucur pentru performanța lor. Au înțeles foarte multe lucruri. Au jucat de la egal la egal în acest retur de campionat cu absolut toate echipele din această serie, chiar și cu cei care au câștigat campionatul și pe care îi felicit și le doresc să ajungă în Liga 3. Mă bucur că pot să-i reprezint și au înțeles ceea ce-mi doresc de la ei. Felicit adversarul au jucat bine. Eu zic că a fost un spectacol agreabil, cu două echipe care și-au jucat șansele, într-un meci care s-a jucat la o diferență de două săptămâni de la sfârșitul campionatului. Eu de când am început să antrenez, în cariera mea, mi-am dorit ca fiecare joc să-l câștig. Fiecare victorie aduce ceva. Nouă ne-a adus această cupă a județului, pe care am câștigat-o cu multă muncă și seriozitate, pentru că nu ne-am bătut joc de competiție, am tratat competuția cu mult interes. Îmi doresc să avem o vacanță și vom vedea ce va fi de acum înainte. Mi-aș dori să vină o echipă de Liga 1 la Mașloc, dacă se poate”, a spus antrenorul, care nu a dat un răspuns clar dacă rămâne și din sezonul viitor.

Conform sistemului creat de FRF, urmează o Fază Regională în Cupa României, unde vor evolua toate câștigătoarele fazei județene.

  • În sezonul 2022-2023, Liga a 4-a Timiș a fost câștigată de CSC Peciu Nou, echipă care s-a impus lejer în manșa tur a barajului de promovare în Liga 3, 4-0 la CS Gloria al Orașului Geoagiu, campioana Hunedoarei.
  • CS Timișul Șag a fost pe locul 5, la 30 de puncte în spatele liderului, iar Voința Mașloc a terminat pe 6, la cinci puncte în spatele echipei pe care tocmai a învins-o în finala fazei județene a Cupei României.

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-ca-si-promovata-in-liga-3-dupa-victoria-categorica-de-la-geoagiu-cel-mai-clar-succes-din-mansa-tur-a-barajelor-19275332

https://liga2.prosport.ro/liga-4/mansa-tur-a-barajului-de-promovare-in-liga-3-cele-20-de-jocuri-incep-la-ora-1800-echipa-care-urca-la-masa-verde-in-cel-de-al-treilea-esalon-19275248

https://liga2.prosport.ro/liga-4/echipa-unui-fost-presedinte-al-clubului-uta-a-castigat-cupa-romaniei-in-judetul-arad-finala-dintre-viitorul-arad-si-crisul-alb-buteni-nu-a-avut-istoric-19274796

https://liga2.prosport.ro/liga-4/vulturii-farcasesti-a-castigat-in-premiera-cupa-romaniei-in-gorj-in-ciuda-victoriei-echipa-a-ramas-fara-antrenorul-daniel-balasa-19274285

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-noua-campioana-a-judetului-timis-echipa-pentru-care-evolueaza-cristian-scutaru-a-rasturnat-calculele-hartiei-19274354

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-va-avea-un-nou-format-incepand-cu-sezonul-2022-2023-si-un-nou-sponsor-care-ii-da-numele-competitia-va-avea-o-noua-forma-mai-atractiva-cu-mai-multe-dueluri-tari-pe-modelul-vi-19232709

Anda DELIU 19 Jun. 2023, 11:22 Cupa României
Pe aceeași temă