Ripensia s-a impus în testul cu CSM Reșița grație unui gol norocos, după o gafă ”marca” Zimmermann. Timișorenii testează încă un sârb. Ce au spus Petruescu și Pelici

Anda DELIU 09 Aug. 2020, 13:36 Liga 2

Amicalul dintre Ripensia Timișoara și CSM Reșița, desfășurat sâmbătă, pe arena Electrica din Timișoara, s-a terminat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1-0. A fost al patrulea test pentru gazde și al cincilea pentru oaspeți, iar unicul gol a fost marcat cu mare noroc, după ce portarul Cristian Zimmermann a degajat extrem de prost un balon, în stilul greșelilor pe care le-a făcut în ultimul sezon și care i-au atras antipatia fanilor cărășeni. Învingătorii încă își construiesc lotul, iar Cosmin Petruescu testează un atacant sârb, Nemanja Sokovic.

Fără Alexandru Neagu, cu dureri la spate, Cosmin Petruescu a revenit la așezarea de 4-3-3. În prima repriză, CSM Reșița a dominat doar teritorial, fără să aibă vreo ocazie relevantă. Ripensia a avut însă două faze importante. În primele minute, ocazie mare Țiereanu, dar Cobrea a scos bine de la vinclu. Apoi, pe finalul reprizei, Popovici a scăpat singur spre poartă, dar a trimis peste bara transversală. Repriza a doua a decurs fără mari ocazii, destul de plictisitor. Până în minutul 75, când Zimmermann a degajat prost, iar Urvanțev a fost pe fază și a înscris.

Ripensia și CSM Reșița, într-un meci amical desfășurat pe arena Electrica din Timișoara. Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

Probleme medicale. ”Răniți” la Ripensia, ”vedete” în tribună la reșițeni

Jocul a fost unul destul de dur și s-a lăsat cu două accidentări la timișoreni. Nenad Lalic a fost lovit, iar Benea a ieșit de pe teren în chinuri. Fundașul stânga urla de durere, iar acum urmează să facă un RMN pentru a vedea dacă nu și-a rupt ligamentele. „Impactul” a fost cu Vlad Chera.

Mai trebuie spus că jucătorii cu cel mai bun CV de la Reșița, Victoraș Astafei și Deivydas Matulevicius au privit jocul din tribună, deoarece au ușoare accidentări.

Astafei și-a vopsit acum părul roșu, în ton cu tricoul Reșiței.

Trebuie reamintit și faptul că antrenorul Reșiței, Alexandru Pelici este fostul tehnician al Ripensiei, de care s-a despărțit în această vară. Tot de la Ripensia la Reșița au trecut și jucătorii Caius Lungu, Vlad Chera.

Ripensia Timișoara: Dobra – A. Macrițchii, Țiereanu, Lalic, Benea – V. Macrițchii, Călin, Stoi – Urvanțev, Popovici, Sîrbu
Au mai intrat: Mociu, Burdeț, Vasilescu, Gladun, Vasluian, Golda, Sokovic
Antrenor: Cosmin Petruescu

CSM Reșița: Cobrea – Caius Lungu, Dudea, Dumitraș, Vădrariu – Breșneni, Danci, Chera – Dat, Laur. Buș, D. Ene
Au mai intrat: Zimmermann – L. Acka, Găman, Țegle, Dodoi, Rimovicz, Jivan
Antrenor: Alexandru Pelici

Ripensia s-a impus cu 1-0 în amicalul cu CSM Reșița, profitând de o greșeală a portarului Zimmermann. Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

Cosmin Petruescu, mulțumit că Ripensia nu a primit gol

Până acum, Ripensia a remizat cu 2-2 cu ”FC U” Craiova, a pierdut cu 3-2 cu Șoimii Lipova și a câștigat cu 3-2 cu UVT. De data aceasta, cu CSM Reșița, nu a mai luat gol.

”O partidă echilibrată, cred că se putea termina cu orice rezultat. Eu mă bucur pentru noi că nu am mai făcut aceleași greșeli defensive ca în partidele anterioare, că am fost un pic mai echilibrați din punct de vedere mental, și, în al doilea rând, mai organizați defensiv. Ceea ce ne dă speranțe pentru viitor. Am fost deranjat de ușurința cu care am primit multe goluri în partidele de până acum și astăzi mă bucur că am făcut mai puțin greșeli”, a spus Petruescu despre joc.

Cosmin Petruescu a antrenat-o în Liga 2 pe ASU Poli, iar în această vară a preluat-o pe Ripensia. Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

Nemanja Sokovic, în teste la Ripensia

Ripensia îl testează pe atacantul sârb de 24 de ani Nemanja Sokovic. A mai jucat la CSK Celarevoc, Teleoptik, Radnicki Sid, Beocin, FK Odzaci, Novi Sad, 1 Maj Ruma (în Serbia), dar și la FC Nitra, în prima ligă din Slovacia.

”A venit de două zile, a prins doar două antrenamente. Un jucător cu niște calități fizice-atletice foarte bune, dar din punct fotbalistic încă nu am putut să ne facem o părere foarte bună. În sezonul 2018-2019 a jucat în prima ligă din Slovacia. În ultimele șase luni a jucat în liga a treia din Serbia pentru că a avut un contract bun în străinătate și care nu a mai avut continuitate în ultima zi de transferuri. Și a semnat cu o echipă de Liga a treia pentru a avea meicuri în picioare”, a spus Petruescu despre sârb.

Cristian Zimmermann a primit un gol de ”cascadorii râsului”

În noul sezon, sunt șanse mari ca Alberto Cobrea să fie titular în poarta Reșiței, mai ales că vârsta își spune cuvântul asupra lui Cristian Zimmermann, care a „comis-o” din nou.

”Un gol de cascadorii râsului. Era un moment în care nu se anunța nimic, într-un moment al jocului în care aveam o oarecare superioritate ca posesie. O greșeală individuală, asta este. Se întâmplă la fotbal. Jocul greșeala așteaptă. Se întâmplă. E un joc de pregătire. Probabil că asta va face diferența între ei în momentul în care trebuie să alegem la titularizare. E normal să le dăm șanse egale tuturor pentru că altfel nu ar fi corect. Dar în momentul în care tragem linie, aceste lucruri fac diferența”, a spus antrenorul Alexandru Pelici despre faza golului primit de Zimmermann.

Cristian Zimmerann a greșit și Ripensia nu l-a iertat în amicalul cu CSM Reșița. Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

CSM Reșița mai are de lucrat în fața porții

Cât despre rezultatele Reșiței, Pelici spune că mai e de lucru în atac, dar testul de la Timișoara a fost util. Cărășenii au până acum un 1-1 cu Șoimii Lipova, o înfrângere cu 5-2 cu ”FC U” Craiova, încă un 1-1, de această dacă cu CS Hunedoara și un succes cu 4-0 cu Progresul Ezeriș.

”Au fost situații și de o parte și de alta. Un joc bun de pregătire. Cred că suntem bine. Primele 60 de minute a fost mult mai bine ca în jocurile trecute. Mai sunt situații de pasă finală, deciziile pe care le luăm în fața porții. Am avut situații bune în care puteam scoate mult mai mult. Dar una peste alta, ne-am atins obiectivele în acest joc”, a mai spus antrenorul cărășenilor, Alexandru Pelici, fost la Ripensia.

Alexandru Pelici a plecat în această vară de la Ripensia și a semnat cu CSM Reșița. Acum a pierdut în fața fostei sale echipe. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Ripensia va juca din nou amical sâmbăta viitoare, la Arad, cu Șoimii Lipova. CSM Reșița are meci vineri, acasă, cu Pandurii Târgu Jiu.

Foto: Sebastian Tătaru și Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-reusit-prima-victorie-intr-un-amical-in-fata-partenerilor-de-la-universitatea-de-vest-timisoara-concluziile-lui-cosmin-petruescu-de-ce-nu-joaca-coulibaly-si-revenirea-lui-andrei-tinc-19142712

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-la-prima-victorie-in-meciurile-amicale-s-a-impus-la-scor-in-fata-echipei-progresul-ezeris-19142634

Anda DELIU 09 Aug. 2020, 13:36 Liga 2
Pe aceeași temă