Restart în relația FC Brașov – Sepsi OSK: ”Ne-a sunat Mugurel Buga și am acceptat!” Echipei lui Dan Alexa i-a purtat noroc ”Pele din volei”

Adi MARICA 21 Mar. 2023, 11:00 Liga 2
Restart în relația FC Brașov - Sepsi OSK: ”Ne-a sunat Mugurel Buga și am acceptat!” Echipei lui Dan Alexa i-a purtat noroc ”Pele din volei”

FC Brașov va disputa un meci amical în această pauză competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale. Elevii lui Dan Alexa își vor măsura forțele, sâmbătă, de la ora 11:00, la Sfântu Gheorghe, cu echipa de primă ligă Sepsi OSK.

Cel mai probabil, meciul se va disputa pe terenul de antrenament al bazei Sepsi Arena. Sepsi OSK, echipă antrenată de Cristiano Bergodi, a început play-off-ul din SuperLigă cu un eșec, în deplasare, cu Farul (scor 1-2), iar în etapa a 2-a covăsnenii vor juca acasa cu FCSB. Bergodi va pregăti duelul cu FCSB în meciul cu FC Brașov fără Andres Dumitrescu, convocat la lotul U21 al României.

FC Brașov joacă un amical cu Sepsi OSK!

Sepsi OSK și FC Brașov ar fi trebuit să se întâlnească într-un meci amical și în toamna trecută, însă brașovenii au anulat atunci jocul motivând că au mai mulți jucători accidentați.

”Cei de la Brașov ne-au dat peste cap programul. Noi ne făcusem un program, trebuia să jucăm cu ei, dar luni seara am primit un mesaj de la Dan Alexa în care ne-a spus că are mulți jucători accidentați și că nu pot juca. Îmi pare rău pentru că așa am rămas fără joc amical, iar înainte refuzasem două echipe tocmai pentru a juca cu FC Brașov!”, declara Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi OSK, iar Dan Alexa afirma: ”Avem mulți jucători cu probleme medicale. Le-am cerut scuze celor de la Sepsi și cred că au înțeles situația.”

Între timp, relațiile dintre cele două cluburi s-au normalizat. ”Nu mai contează ce a fost atunci. Ne-a sunat Mugurel Buga să jucăm cu ei și am acceptat”, a spus Hadnagy.

Două zile libere pentru brașoveni

De cealaltă parte, FC Brașov a început play-out-ul din Liga 2 cu o victorie pe teren propriu, 3-1 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

FC Brașov rămâne pe locul 2 în Grupa B a play-out-ului, cu 31 de puncte, cu unul mai puțin față de liderul Concordia Chiajna.

În runda a 2-a, programată peste două săptămâni, FC Brașov va juca în deplasare cu Progresul Spartac (locul 5, 17 puncte), care în prima etapă a stat.

După meciul cu gorjenii, Dan Alexa le-a acordat două zile libere jucătorilor.

Cristina Pîrv le-a purtat noroc brașovenilor

Cristina Pîrv, cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României, a fost prezentă la meciul dintre FC Brașov și Viitorul Pandurii.

După ce a avut un parcurs glorios în sportul la fileu și a petrecut 27 de ani în afara țării, Cristina a revenit în țară și s-a stabilit la Cluj Napoca.

Cristina Pîrv a venit la Brașov la invitația managerului Bogdan Petric. ”Am o relație de prietenie cu Cristina și mă bucur că a acceptat să vină la meciul nostru. Ne-a purtat noroc”, a spus Petric.

La finalul meciului, Cristina Pîrv a acceptat invitația oficialilor brașoveni și a coborât pe gazon, unde a făcut mai multe poze cu oficialii clubului brașovean. ”Noi îl avem pe Pele din Brașov (n.r. – Mugurel Buga), iar Cristina este Pele din volei”, a mai spus Petric.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-fara-niciun-jucator-la-nationalele-romaniei-motivul-pentru-care-spataru-lambrinoc-si-pirvulescu-n-au-fost-convocati-19264099

https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-cu-o-victorie-in-play-out-pentru-fc-brasov-dubla-lui-chica-rosa-a-decis-meciul-cu-viitorul-pandurii-dan-alexa-ne-dorim-sa-castigam-grupa-19263701

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-stie-unde-a-pierdut-fc-brasov-play-off-ul-vrea-sa-continue-sub-tampa-si-a-purtat-primele-discutii-19263428

Adi MARICA 21 Mar. 2023, 11:00 Liga 2
Pe aceeași temă