FCU 1948 Craiova FC se pregătește de un sezon în care va încerca să revină în SuperLiga României. Jucătorii par concentrați pe realizarea obiectivului, iar mesajul lui Adrian Mititelu, care a afirmat că vrea să câștige divizia a doua și să revină foarte încrezător în prima divizie.
Radu Negru (25 de ani) a vorbit și el despre cum vede campionatul următor al Ligii 2, după ce și-a spus părerea și colegul său Dragoș Albu.
Fundașul celor de la FCU Craiova FC a participat la un scurt interviu, în care le-a vorbit fanilor despre planurile sale și care va fi strategia clubului în primul sezon de după retrogradarea în Liga 2.
Negru are încredere că echipa poate reveni în prima divizie, având mare încredere și în antrenorul Marius Croitoru, pe care l-a mai avut ca șef al băncii tehnice, tot la gruparea din Bănie.
Radu Negru a recunoscut că a suferit după ce FCU Craiova FC a retrogradat, dar acum e motivat să îndeplinească obiectivul alături de colegii săi. Principalul său țel se leagă de promovarea echipei în SuperLiga României.
”A fost o vacanță mai lungă decât celelalte, dar, sincer, nu am putut să mă bucur pe deplin de timpul liber. A fost oarecum destul de încărcată emoțional perioada, pentru că am avut acest mare insucces, retrogradarea, dar m-am pregătit mental. Mi-am luat prima parte a vacanței liber total, iar apoi am început să mă pregătesc individual.
Antrenamentele au fost grele, din cauza pauzei, dar mi-am intrat ușor-ușor în ritm. Perioada de pregătire cred că va fi încărcată, e lungă, începem cu mult timp înainte de startul campionatului. Dar, va fi bună, pentru că vom pune la punct chestiunile tactice, pe care pune amprenta foarte mult domnul Croitoru. Cred că ne va ajuta.
Chiar dacă e o perioadă lungă de pregătire, cred că vom sta bine și psihic.
Cred că Marius Croitoru ne poate promova în Liga 1, am mai lucrat cu dânsul. Trebuie să terminăm campionatul Ligii 2 pe locul 1, iar un plus pentru noi este faptul că mulți dintre jucători au mai trecut pe la Liga 2.
Trebuie să avem ambiție și să vrem să revenim cât mai repede în Liga 1. (…)
Nu am obiectiv personal în afară de promovarea în Liga 1, nu cred că va conta câte goluri sau pase de gol voi reuși”, a spus fundașul.
Până în acest moment, la nivel oficial, FCU Craiova FC a comunicat o singură achiziție. Este vorba despre francezul Nestorly Lumbu, fost în ultimul an și jumătate la CSC Șelimbăr și CSM Alexandria, în Liga 2.
De partea cealaltă, după retrogradarea din prima ligă clubul craiovean anunța public despărțirea de antrenorul secund Florin Drăgan și antrenorul cu portarii Gabriele Aldegani, dar și de șapte jucători: Vlad Achim, Yassine Bahassa, Benjamin Van Durmen, Gabriel Compagnucci, Leo Lacroix, Matheus Mascarenhas, Aurelian Chițu și Robert Popa, acesta din urmă înțeles cu UTA.
Juan Bauza, William Baeten și Vladislav Blănuță sunt și ei pe picior de plecare.
Foto și video: FCU 1948 Craiova FC