Primarul Craiovei, despre posibilitatea ca ”FC U” să joace pe stadionul ”Ion Oblemenco”: ”Gazonul nu permite două meciuri în aceeași săptămână, iar echipa din Liga 1 are prioritate”

Cosmin STAICU 04 Jun. 2020, 20:41 Liga 2
Primarul Craiovei, despre posibilitatea ca ”FC U” să joace pe stadionul ”Ion Oblemenco”: ”Gazonul nu permite două meciuri în aceeași săptămână, iar echipa din Liga 1 are prioritate”

Primarul orașului Craiova, Mihai Genoiu, a oferit un răspuns în privința posibilității ca echipa lui Adrian Mititelu, ”FC U” Craiova, să aibă acces pe arena ”Ion Oblemenco”. Edilul-șef a precizat că totul depinde de modul cum ar fi afectat programul Universității Craiova, echipa din Liga 1 având un contract de asociere cu municipalitatea, contract în care mai este inclus și Clubul Sportiv de drept public Universitatea Craiova.

„Cartea tehnică a acestui gazon nu permite să se joace două meciuri în aceeași săptămână. În aceste tipuri de stadioane acoperite, așa cum este Ion Oblemenco, gazonul nu se simte foarte bine, indiferent de calitatea lui, aici e vorba de climat. E foarte solicitat la fiecare meci. Trebuie să existe o perioadă de două săptămâni de repaus. Acest lucru nu înseamnă că sunt împotriva ca și cealaltă echipă din Craiova să joace pe acest gazon. Noi, Primăria, Consiliul Local, suntem iubitori de sport, de fotbal, indiferent de culoare, nu există subiectivism. Problema este ca lucrurile să fie de așa natură încât să nu afecteze suprafața, iar meciurile echipei din prima ligă să nu aibă de suferit, întrucât echipa din prima ligă are prioritate, așa cum este stabilit prin regulament. Există o posiblitate ca cele două echipe să joace pe același stadion, însă trebuie să se respecte regulamentele și depinde de importanța jocurilor celeilalte echipe. Se va lua în calcul solicitarea echipei din liga a 3-a dacă va fi cazul, așa cum s-a întâmplat și la meciul din Cupa României. De ce să nu ne dorim un meci între cele două echipe la nivelul Ligii 1? Îmi doresc ca orașul Craiova să aibă forța financiară să susțină două echipe de fotbal, este foarte importantă seriozitatea”, a declarat primarul Craiovei, Mihai Genoiu.

  • Reacția lui Mihai Genoiu vine după solicitarea făcută, inclusiv în mod public, de către Adrian Mititelu, administratorul U Craiova 1948 SA, către primar și partidele PSD și PNL să îi lase echipa, nou-promovată în Liga 2, să își desfășoare meciurile de pe teren propriu pe stadionului ”Ion Oblemenco”.

Gazonul stadionului ”Ion Oblemenco” a intrat în grija Primăriei Craiova

Edilul-șef al Băniei spune că gazonul montat anul trecut, care a costat în jur de 500.000 de euro, a ieșit din mentenanța firmei care l-a montat, după cele șase luni prevăzute în contract, și a fost preluat de Primăria Craiova.

„Gazonul de la stadion este pregătit, toată Craiova așteaptă cu nerăbdare reînceperea campionatului. Arată foarte bine suprafața de joc, a prins și câteva meciuri înainte de pauză și cred că se prezintă în condiții bune. Ea a ieșit din mentenanța firmei și a intrat în a noastră, a Primăriei Craiova. Există doar câteva probleme mărunte, însă vor fi rezolvate”, a spus Genoiu.

Și primarul Craiovei vrea meciuri cu spectatori

Primarul Craiovei a vorbit și despre interzicerea fanilor pe stadion în această perioadă, spunând că așteaptă și el să poată asista la meciuri cât mai curând.

”Această situație în ceea ce privește spectatorii este inedită, dar eu sper să revenim cât mai curând la partide cu spectatori. Eu sunt un om foarte iubitor de sport și mă voi număra printre primele persoane care vor merge la meciuri. Toată Bănia iubește acest joc cu mingea, nu cred că există vreo persoană, indiferent dacă este copil, femeie, bărbat, tânăr, bătrân, să nu iubească fotbalul, este în sângele nostru”, a spus Genoiu.

Mihai Genoiu: ”Titlul nu este departe de Craiova”

Primarul Genoiu a comentat și despre șansele echipei patronate de Mihai Rotaru la titlu. ”Titlul de Craiova nu este departe, important este de cum va ieși Universitatea din această perioadă. Jocurile de aici încolo sunt decisive. Teoretic, sunt șanse mari, mai ales când vorbim de spiritul oltenesc. Erau și mai mari dacă existau spectatorii în tribune, dar eu mizez pe concentrarea jucătorilor olteni. Îmi doresc ca Universitatea Craiova să câștige campionatul”, a declarat Mihai Genoiu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-solicita-in-mod-public-autoritatilor-locale-sa-o-lase-sa-joace-pe-ion-oblemenco-adrian-mititelu-anunta-ca-obiectivul-echipei-e-promovarea-in-liga-1-19134400

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-vrea-pe-ion-oblemenco-dar-nu-in-orice-conditii-ba-voi-sunteti-nebuni-hai-sa-fim-seriosi-nu-suntem-atat-de-fraieri-cati-bani-i-se-solici-19134246

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aici-nu-e-vorba-de-mititelu-sau-de-ne-mititelu-marcel-puscas-pledeaza-de-ce-fc-u-craiova-trebuie-sa-joace-pe-ion-oblemenco-si-spune-cum-orasul-ar-19134183

 

Cosmin STAICU 04 Jun. 2020, 20:41 Liga 2
Pe aceeași temă